81: Domițian devine împărat al Imperiului Roman după decesul fratelui său, Titus.
786: „Noaptea celor trei califi”: Harun al-Rashid și-a început domnia de calif abbasid după decesul fratelui său, al-Hadi. Are loc nașterea fiului lui Harun, al-Ma’mun.
Hārūn s-a născut în provincia Teheran a Iranului. A fost fiul lui al-Mahdi, al treilea calif abbasid, și al al-Khayzuran, o fostă sclavă din Yemen, o femeie cu o puternică personalitate, care a influențat politica din timpul domniilor soțului ei și fiului ei, până în 789, când a murit.
Hārūn a domnit începând din 786, când avea 23 de ani. În 796, a mutat curtea și guvernul la Rakka, pe malul Eufratului, unde a petrecut 12 ani din domnie. Mutarea a fost motivată de apropierea de frontiera Bizanțului și de ușurința comunicațiilor cu celelalte orașe mari.
A numit în funcție miniștri pricepuți, care au îmbunătățit nivelul de trai al poporului. În timpul lui, Bagdadul a devenit cel mai frumos oraș din lume. Tributurile plătite de vasali au fost folosite la ridicarea de construcții, la sponsorizarea artelor și pentru luxul curții sale. A adus la curtea sa oameni de știință din alte țări.
A avut relații diplomatice cu China și cu Carol cel Mare. Acestuia din urmă, într-un schimb de daruri, i-a trimis un ceas deosebit, care funcționa cu apă, marcând orele prin căderea unor bile de bronz într-un vas în timp ce niște figurine care reprezentau cavaleri ieșeau pe niște uși care se închideau în urma lor. Ceasul a făcut o impresie deosebită în Europa Occidentală.
În anul 809, în timpul unei expediții de înăbușire a insurecției lui Rafi ibn al-Laith din Khorasan, Iran, a căzut bolnav și a murit. A fost înmormântat în palatul lui Hamid ibn Qahtabi, guvernatorul provinciei Khorasan din Iran, palatul fiind în prezent cunoscut ca Mashhad (locul martiriului).
1472: Domnul Moldovei, Ștefan cel Mare (1457-1504), s-a căsătorit cu Maria de Mangop, a doua soție a domnitorului.
Maria din Mangop (după Mangop, numele turco-tătar al cetății Doros, capitala principatului bizantin din Crimeea) a fost sora lui Alexandru, fiul principelui Alexios II de Theodosia mort în decembrie 1475. Maria de Mangop este moștenitoarea pe linie directă a familiei lui Demetrios Paleologos Gavras, întemeietorul principatului bizantin din Crimeea (aprox. 1362). Această ramură a familiei Paleologilor era înrudită cu dinastia Comnen, cu cea a Asaneștilor din Bulgaria, cu familiile voievodale din Moldova și ulterior cu familia cneazului Ivan al III-lea al Moscovei, și prin acesta cu familiile boierești rusești Golovin, Hovrin, Tretiakov și Gavrilov.
Din căsătoria cu domnul Moldovei s-au născut doi băieți gemeni: Iliaș (1473 – 1473) și Bogdan (1473 – 1479). Bogdan este înmormântat la mănăstirea Putna, alături de mama sa. Ca și prima căsătorie a domnitorului, și aceasta se va termina prin decesul soției sale. Conform inscripției de pe mormântul de la mănăstirea Putna, inscripție în limba slavonă realizată de jur împrejurul câmpului decorativ de pe lespedea de marmură, doamna Maria de Mangop a decedat pe 19 decembrie 1477:
1515: Confederația Helvetică adoptă statutul de „neutralitate pentru totdeauna”.
1658: Sfârșitul domniei lui Gheorghe Rakoczi al II-lea, principele Transilvaniei.
Gheorghe Rákóczi al II-lea (în maghiară II. György Rákóczi) (n. 30 ianuarie 1621, Sárospatak – d. 6 iunie 1660, Oradea) a fost principe al Transilvaniei între 1648-1660. A fost fiul lui Gheorghe Rákóczi I și al Suzanei Lorántffy.
A fost ales principe al Transilvaniei la 19 februarie 1642, în timpul vieții tatălui sau. La 3 februarie 1643 s-a căsătorit cu Sofia Báthory de Șimleu.
La urcarea pe tron (octombrie 1648), și-a exprimat ambițiile asupra tronului Poloniei. În vederea acestui obiectiv, s-a aliat cu cazacii conduși de Bogdan Hmelnițki și cu domnii Moldovei și Țării Românești, Vasile Lupu și Matei Basarab.
În 1657, aliat cu Carol X Gustav al Suediei, a condus o armată de 40.000 soldați împotriva regelui polonez Ioan II Cazimir, în a treia parte al celui de-al Doilea Război Nordic (1655-1660).
A cucerit Cracovia și a intrat în Varșovia, dar alianța cu suedezii căzând, planurile sale s-au prăbușit. În iulie 1657, a fost înfrânt de polonezi în bătălia de la Czarny Ostrów, dar a fost lăsat să se întoarcă în Transilvania. Aici, la 3 noiembrie 1657, Dieta Transilvaniei, la cererea Sublimei Porți, l-a detronat, din cauză că a purtat un război neautorizat de sultan, dar în ianuarie 1658 a fost reinstalat ca principe al Transilvaniei de Dieta reunită la Mediaș. A fost iarăși revocat de turci, apoi din nou instalat de Dietă. Atunci, turcii au invadat Transilvania și l-au învins în bătălia de la Gilău (mai 1660).
1829: Imperiul Otoman semnează Tratatul de la Adrianopol cu Rusia, tratat care încheie Războiul Ruso-Turc (1828–1829)
Tratatul de pace de la Adrianopol, (numit și Tratatul de la Edirne), a fost finalizat la încheierea războiului ruso-turc din 1828-1829 dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman, fiind semnat pe 14 septembrie 1829 în Adrianopol de Alexei Orlov și Abdul Kadîr-bei. Imperiul Otoman dădea Rusiei acces la gurile Dunării și fortărețele Akhaltsikhe și Akhalkalaki din Georgia. Sultanul recunoștea stăpânirea Rusiei asupra Georgiei, (cu Imereti, Mingrelia, Guria), și a hanatelor Erevanului și Nahicevanului, care fuseseră cedate țarului de Persia prin Tratatul de la Turkamanciai semnat cu un an mai înainte.
Tratatul deschidea strâmtorile Dardanele și Bosfor tuturor vaselor comerciale, liberalizând astfel comerțul cu cereale, animale vii și lemn. A fost nevoie să mai treacă însă ceva timp, până la semnarea tratatului de la Hünkâr İskelesi (1833) care să rezolve în sfârșit problema strâmtorilor . Sultanul garanta autonomia Serbiei, promitea autonomie Greciei și permitea Rusiei să ocupe Valahia și Moldova până când Imperiul Otoman reușea să plătească o uriașa despăgubire de război.
Pentru Principatele Române, tratatul prevedea recunoașterea domniei pe viață a principilor aleși, fixa hotarul dintre Imperiul Otoman și Muntenia pe talvegul Dunării și restituia raialele Brăila, Giurgiu și Turnu Măgurele. Prin acest tratat se consfințea scăderea considerabilă a puterii Sublimei Porți asupra Țărilor Române în favoarea celei țariste.
1895: Inaugurarea podului peste Dunăre între Fetești și Cernavodă (proiectat și construit de inginerul Anghel Saligny), care era la acea vreme cel mai lung pod (4.088 m) din Europa Continentală și al treilea pod din lume.
Anghel Saligny s-a născut în data de 19 aprilie 1854, în comuna Șerbănești, județul interbelic, Tecuci (actualmente, județul Galați). Tatăl său, Alfred Rudolf de Saligny, descindea dintr-o familie franceză hughenotă iar mama sa era poloneză. A avut un frate cu un an mai mare, Alfons Oscar I. Saligny (1853 – 1903), care a devenit un chimist cunoscut, membru corespondent al Academiei Române, și o soră, Sofia Saligny, împreună cu care a făcut clasele superioare de liceu la Potsdam.
A urmat primele clase de școală la pensionul de copii din Focșani, înființat de tatăl său, Alfred Saligny, pedagog de origine franceză din Alsacia, stabilit în România, apoi a urmat studiile secundare, la gimnaziul din Focșani, Colegiul Național Unirea, din aceeași localitate, și ulterior, liceul în Germania, la Potsdam. Fiind inițial atras de astronomie, a frecventat cursurile Universității din Berlin, avându-l ca profesor și pe celebrul fizician Hermann von Helmholtz (1821 – 1894). În perioada 1870-1874 a urmat studiile inginerești la Școala Tehnică Superioară Charlottenburg (Technischen Hochschule Charlottenburg), unde erau profesori inginerii Johann Wilhelm Schwedler și Otto Franzius.
A lucrat sub conducerea profesorului Georg Christoph Mehrtens, la construcția căii ferate Cottbus-Frankfurt (Oder) și, sub conducerea lui Gheorghe Duca (în perioada 1877-1879), la construcția căii ferate Ploiești-Predeal.
A murit pe 17 iunie 1925, în București.
1901: După moartea lui William McKinley, Theodore Roosevelt a devenit, la 42 de ani, cel mai tânăr președinte al Statelor Unite.
1908: A fost înființată compania „General Motors”, în Detroit, Michigan.
1917: Rusia este proclamată oficial republică.
1922: Jean-Francois Champollion, orientalist, a descifrat o inscripție egipteană din epoca lui Ramses al II-lea, ramânând în istorie ca cel care a reușit să descifreze scrierea hieroglifică.
Activitatea sa este legată în special de egiptologie, domeniu care i-a adus faimă, el reușind să stabilească metoda pentru descifrarea hieroglifelor. Această realizare se datorează cunoștințelor sale deosebite în ceea ce privește limbile orientale, în special copta. Ducând mai departe cercetările altor orientaliști care se aplecaseră asupra descifrării hieroglifelor de pe piatra din Rosetta (găsită de soldații lui Napoleon în timpul campaniei din Egipt), prin compararea celor trei limbi ale inscripției (hieroglifică, demotică și greacă) reușește să pătrundă înțelesul hieroglifelor.
În 1810, într-un memoriu publicat la Grenoble, el afirmă că hieroglifele aveau calitatea de a reproduce sunete și în 1822 prezintă demonstrația ipotezei sale. Între anii 1828-1829 efectuează o vizită în Egipt, verificându-și teoria. Spre sfârșitul vieții sale a funcționat ca profesor la Collège de France în 1831.
1928: A fost inaugurată „Crucea Eroilor” de pe Vârful Caraiman (Munții Bucegi), monument închinat eroilor ceferiști căzuți în timpul Primului Război Mondial, construit între anii 1926-1928, din inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I.
1940: Regele Mihai I semnează Decretul regal, prin care statul român este proclamat „Stat Național-Legionar”. Ion Antonescu este „Conducătorul” statului legionar și șeful regimului legionar, iar conducătorul Mișcării Legionare, Horia Sima, este numit vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru secretar de Stat.
