A murit Shinead O’Connor, Porsche nu mai face decât mașini electrice, cu excepția Porsche 911, în Niger a avut loc o lovitură de stat și România mai cumpără niște arme.
Pentru că ăștia care hotărăsc chestiile astea judecă exact ca niște birocrați, domnule atâta e bugetul, bugetul ăsta nefiind și el decât o cifră birocratică care nu are nici o legătură cu ceea ce se produce în țara asta, armata primește 2% din el și trebuie neapărat să-i cheltuiască.
Nu contează că ăia sunt bani risipiți, că de fapt poate nu avem nevoie de tot felul de avioane și alte căcaturi, că toate fiarele alea după câțiva ani când s-au amortizat, tot conform unor formule birocratice, vor fi casate și fierul obținut în urma topirii lor va reprezenta doar o fracțiune din valoarea lor de cumpărare, noi o facem, cu toate că țara asta are milioane de alte găuri care s-ar putea acoperi cu banii ăia.
Tot astăzi puteți citi un articol foarte instructiv despre salariul minim și despre cum pe măsură acesta crește crește și somajul și sărăcia.
Și asta se întâmplă tot din cauza unor birocrați, niște oameni care nu au bătut un cui în viață lor, care nu au fost niciodată nevoiți să plătească un salariu. Pentru că dacă ar fi avut măcar o butică din aia în care tot ei ar fi vândut niște cola și cipsuri, nu ar mai fi tot mărit salariile alea minime în așa fel încât ăla să fie în imposibilitate să-și plătească propriul salariu și dările la stat aferente.
Din păcate aceste măsuri sunt susținute, dacă căutați găsiți pe rețelele de socializare tot felul de cretini care vor spune, foarte bine, dacă nu e în stare să dea salarii, să-și închidă prăvălia.
Întotdeauna, fără nici o excepție, afirmațiile astea sunt ale unor oameni care nici ei nu au plătit vreodată un salariu, militari sau polițiști ieșiți la pensie la vârste când alții abia încep să-și cunoască temeinic meseria, birocrați în diferite instituții ale statului, completatori de tabele excel și alte personaje la fel de inutile.
Și o știre aparent neimportantă, doi oameni au murit după ce au dat cu spray de țânțari prin casă.
Să știți, ca să-l parafrazez pe Banciu, sprayul de țânțari nu e joacă.
Aveam prin anii ‘80 un coleg de birou, Vasile Olteanu, Cici îi spunea lumea. Poate ați auzit de el, mai târziu, după revoluție, a fost viceprimar al Timișoarei.
Omul ăsta era cam cât un munte, mare, solid, sănătos.
Și într-o seară merge în dormitor să dea cu spray de țânțari.
Trece un minut, trec două, nu mai iese. Se duce nevastă-sa acolo să vadă ce face, că se răcea mâncarea aia, și îl găsește căzut pe jos cât era de mare. Inconștient.
Cheamă femeia salvarea și… a stat Cici în spital vreo săptămână cu perfuzii de sânge în vene, că se intoxicase de la sprayurile alea.
Toată copilăria am suferit din cauza asta, “nu e voie să mănânci înghețată că faci roșu în gât”.
Acum pot să mănânc înghețată câtă vreau, dar, trec ieri ca turistul prin porțiunea aia dintre Operă și Catedrală. Domnule, nici o tonetă de înghețată,
Poate or fi, ascunse pe undeva, dar eu, la fel cum probabil li se întâmplă și turiștilor care vin de prin alte părți, nu am văzut așa ceva. Era încă anul trecut o tonetă pe străduța aia care te duce spre cinematograful Studio, cu înghețată din aia bună, cremoasă, la pahar. Nu mai e, acum e o terasă acolo.
Și nici gogoși nu găsești pe Corso, au tot felul de patiserii din alea cu coaja tare, dar gogoși din alea normale nu. Mama care e bătrână și oarbă și vede chestii prin casă s-a nărăvit la gogoși. Dacă nu-i dau dimineața gogoși, nu vrea să mănânce altceva. Și degeaba trec pe Corso, sau prin Piața Unirii, pot să cumpăr plăcinte dobrogene, pot să cumpăr plăcinte tradiționale ardelenești cu Mozarela, dar gogoși calde și langoși nu mai găsești niciunde. Noroc că vând ăia la Kaufland gogoși exact cum îi plac mamei mele, așa că merg în fiecare dimineață acolo și cumpăr 4 gogoși cu umplutură de fructe.
S-au rățoit ăia din Consiliul Local unii la alții în privința e-ticketing-ului.
E ca și cum s-ar fi certat niște orbi în privință nuanței de verde a lalelelor.
Pentru că oamenii ăștia de fapt nu au nici o idee despre ce vorbesc, sunt sigur că majoritatea lor, inclusiv primarul, viceprimarii, inclusiv directorul ăla de la STPT, nu prea circulă cu transportul în comun. Nu de alta, dar dacă ar face-o acesta chiar ar ajunge să fie o alternativă viabilă la transportul cu autoturismele personale.
Deocamdată nu e.
Eu însă circul cu așa ceva, de vreun an și știu despre ce vorbesc.
La început, anul trecut pe vremea asta, nici nu știam cum să-mi “compostez” un bilet, tot îl băgam în gaura aia și nu se întâmpla nimic. La un moment dat m-am prins, trebuie să-l bagi neapărat cu săgeata aia în sus și înainte, că altfel nu merge.
După aceea m-am jucat cu POS-ul ăla, acolo merge mai ușor, apropii cardul și la un moment dat iese un bon. Dacă merge POS-ul, că nu merge întotdeauna.
Dar și atunci, poți să trimiți un SMS și primești o confirmare pe care probabil i-o arăți controlorului
Am încercat și cu aplicația aia, ceva cu 24, că mi se părea interesant să scanezi QR-code-ul ăla. Din păcate nu mi-a reușit niciodată.
Dar, să vedeți ce chestie am văzut:
Într-o zi urcă controlorii.
Controlează ei ce controlează și la un moment dat îl găsesc pe un bărbat care nu avea bilet.
Omul le explică că el a încercat cu aplicația dar nu i-a mers. Și le face demonstrația, scoate telefonul, le dă lor să se joace, ăia scanează QR-codul și într-adevăr, nu merge.
La care controlorul îl întreabă pe cetățean unde are abonament la telefon
– La Digi, răspunde cetățeanul.
– Ei, cu cartelă Digi nu merge, îi spune controlorul
Eu nu știu dacă chestia asta s-a întâmplat numai atunci, eu am tot Digi și nici eu nu am reușit să folosesc niciodată chestia aia, dar nu prea cred că e în regulă.
Oricum, întâmplarea asta a avut loc mai demult, poate până acum s-a rezolvat.
Pe de altă parte, ai pos, ai bilete, ai abonamente, ai SMS, la ce dracu să le mai plătești comision la ăla cu aplicația dacă tot nu funcționează? Sau nu aveți ce lipi pe geamurile alea și v-ați gândit că hârtiile alea cu câte un QR sunt un element de design?
Și tot în legătură cu STPT-ul ăsta:
Într-un timp panourile alea care îți arătau cât mai ai de așteptat până vine mijlocul de transport erau mult mai dese. Acum, pe unde umblu eu, mai este unul singur, în spatele Poștei Mari. Eu țin minte foarte precis că erau astfel de panouri pe Martirilor, la intersecția cu Naturii.
Și sunt faine panourile alea, că problema nu este că aștepți, problema este că nu știi cât ai de așteptat.
Vor spune unii că acum avem aplicații pe telefon. Avem, am și eu. Doar că aplicațiile alea sunt o chestie teoretică, sunt la fel de utile ca și un orar scris pe o hârtie, dacă profesorul de fizică s-a îmbolnăvit și nu vine la oră, stau toți elevii din clasă ca proștii să-l aștepte degeaba, că orarul ăla nu spune că omul s-a îmbolnăvit.
***
Militari anunță preluarea puterii după lovitură de stat din Niger

Soldații din Niger au anunțat răsturnarea guvernului președintelui Mohamed Bazoum. „Forțele de apărare și securitate” au pus capăt regimului, se arată într-un comunicat. Lovitura de stat ar putea avea consecințe dincolo de Africa, până în Europa.
Cântăreaţa Sinead O’Connor a murit la vârsta de 56 de ani
Cântăreaţa irlandeză Sinead O’Connor, cunoscută după ce a ocupat primele locuri în topurile din întreaga lume cu piesa „Nothing Compares 2 U” din 1990, a murit la vârsta de 56 de ani, a anunţat miercuri Irish Times.
Un celebru constructor de automobile renunță la motoarele cu combustie. Există și o excepție
Constructorul german Porsche intenţionează să-și modifice treptat linia de modele, astfel încât în 2030 vehiculele electrice să reprezinte 80% din vânzări. Există și o excepție: celebrul 911 va rămâne singurul model cu motor pe combustie din gama sa, a declarat miercuri un director al companiei, transmite Reuters
Gloria lui Henry Kissinger din China – explicații simple
Imaginea lui Henry Kissinger, sprijinit de un bodyguard, primit cu onoruri de stat de către Xi Jinping, secretarul general al Partidului Chinez, sugerează subliminal slăbiciunea imperiului american față de China. Rânjetul lui Xi spune totul.Dar de ce americanii “s-au riscat” și au trimis un bătrânel de peste o sută de ani, paisprezece ore cu avionul […]
Tot nimic despre productivitatea minimă
Cine sunt cei cei care au cel mai mult de suferit când se majorează salariul minim? Șomerii, tinerii și muncitorii necalificați sau cu calificări slabe. Asta pentru că le va fi mai greu să își găsească un loc de muncă, de vreme ce, prin majorarea salariului minim, devine mai scump pentru companii să-i angajeze.
România cumpără tancuri Hyundai și obuziere Samsung
După ce la începutul lunii iulie industria de apărare din Coreea de Sud a descins la București cu tot ce are mai bun în încercarea de a convinge România să achiziționeze tehnică de luptă și de la ea, mutarea se dovedește a fi una câștigătoare pentru țara asiatică.
În timpurile comuniste, reușisem să mă adaptez prin refuzul de participare.
Doi oameni, soț și soție, din Dolj au murit după ce au dat cu spray de insecte în casă
Un incident șocant a avut loc într-o localitate din județul Dolj. Doi oameni, soț și soție, au murit intoxicați, după ce au folosit în propria locuință un spray împotriva insectelor.
Discutasem recent procesul torționarilor lui Gheorghe Ursu accentuând asupra a ce am numit, fără reținere, „Decizia înspăimântătoare a judecătoarei Mihaela Niță”. Însă cazul Ursu ridică în plină lumină ceva mai mult decât derutanta gândire a unui magistrat sau altul. El a devenit un rechizitoriu al justiției românești în ansamblul ei. Demersul împotriva responsabililor crimei politice căreia i-a cazut victimă Ursu a fost inițiat acum 33 de ani. A fost blocat, a fost oprit, a fost reluat, deviat și salvat mai mereu „în ultimă instanță”. Doar tenacitatea neverosimilă a fiului celui ucis, Andrei Ursu, a făcut posibilă ducerea procesului până la acest punct, al pronunțării unei hotărâri finale – după o primă amânare, a fost anunțată pentru 27 iulie a.c.
Judecătorii din Consiliul Superior al Magistraturii au dispus reîncadrarea Corinei Jianu la 3 zile după ce instanța supremă a încetat procesul față de fostul primar de Năvodari și față de o judecătoare pe motiv de prescriere a faptelor.
Două tipuri de reciprocitate și asumarea nedreptății
A treia lege de mișcare formulată de Newton sau principiul acțiunii și reacțiunii afirmă că orice forță este însoțită de o forță egală și de sens contrar.
Leacurile băbești, transmise din generație în generație, ne pot face mai mult rău decât bine, atrag atenția medicii. Într-o postare pe rețelele sociale, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe demontează câteva dintre cele mai cunoscute mituri care circulă în popor.
H. G. Wells, omul care l-a inventat pe mâine
Scriitorul britanic Herbert George Wells (1866-1946), considerat părintele romanelor științifico-fantastice – cine n-a auzit de „Mașina timpului”, „Omul invizibil” sau „Războiul lumilor”? – și inventatorul expresiei „bombă atomică”, a dus o viață la limita plauzibilului. Afemeiat, antisemit și celebru pentru acuratețea predicțiilor, H. G. Wells a fost sedus la bătrânețe de o dublă agentă secretă, baroneasa Moura Budberg.
Primăria Timișoara sprijină reamenajarea zonei în care se află Cazarma U

Pe ordinea de zi a Consiliului Local Timișoara intră astăzi și proiectul referitor la reamenajarea zonei din fața Cazărmii U. Este vorba de o suprafață de peste 6.500 mp, situată în Piața Mărăști, care se află în proprietatea Primăriei Municipiului Timișoara.
Pentru a reglementa funcțional spațiul public situat în fața clădirii, se solicită avizul Consiliului Local în vederea includerii acestui teren în PUZ-ul „Reabilitare, reamenajare și extindere Cazarmă”.
PUZ-ul are ca obiectiv restaurarea actualei construcții aflate într-o stare avansată de degradare și refuncționalizarea acesteia, printr-o inițiativă privată. Prin acest proiect, Cazarma U va deveni un imobil reprezentativ pentru zona centrală a orașului, aici urmând să funcționeze o unitate hotelieră.
Marți, 25 iulie, în ședința consilierilor locali a fost prezentat raportul privind activitatea Societății de Transport Public Timișoara, ocazie cu care directorul Constantin Cocheci a atras atenția că sistemul actual de e-ticketing trebuie schimbat cât mai rapid.
Primăria crește numărul de străzi incluse în sistemul de taxare TimPark

Primăria Timișoara caută modalități de a obține tot mai mulți bani din utilizarea serviciului de parcare din oraș. Astfel, numeroase noi străzi au fost incluse la taxare. Consilierii locali au aprobat marți noul ”Regulament de funcționare a sistemului de parcare a autovehiculelor în Municipiul Timișoara – TimPark”.














