Primăria Timișoara va desfășura o nouă acțiune de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor și larvelor acestora pe domeniul public al municipiului. Programată în perioada 30 iunie – 7 iulie 2023, acțiunea se va desfășura în intervalul orar 21:00 – 06:00, în funcție de condițiile meteo. Pentru a evita eventuale incidente neplăcute, cetățenii sunt rugați să evite trecerea sau staționarea în zona de acțiune a utilajelor care pulverizează soluții de combatere a țânțarilor și larvelor.
Crescătorii de albine sunt avertizați să ia măsuri pentru a proteja stupii în perioada menționată, scoțându-i în afara ariei de stropire. În cazul în care aceste măsuri preventive nu sunt respectate, Primăria Timișoara și prestatorul serviciului nu își asumă nicio responsabilitate.
Aceasta reprezintă a doua acțiune de dezinsecție realizată de Primăria Timișoara în acest an, după cea de la începutul lunii mai. Domeniul public care va fi acoperit de activitățile de dezinsecție însumează o suprafață de 10.354.000 de metri pătrați, inclusiv aliniamentele stradale, parcurile, locurile de joacă, bălțile și perdeaua forestieră.
Societatea Coral Impex SRL este prestatorul autorizat pentru aceste lucrări, iar produsele utilizate în cadrul dezinsecției sunt Cymina Plus, cu substanța activă Cipermetrin, pentru combaterea țânțarilor adulți, și Vectobac WG, cu substanța activă Bacillus thrugiensis subsp. israelensis, pentru combaterea larvelor. Aceste substanțe se încadrează în Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide și produse pentru combaterea artropodelor), fiind avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății și înregistrate în Registrul Național al Produselor Biocide pentru profilaxia sanitar-umană. Echipa implicată în lucrări este formată din personal calificat și autorizat în conformitate cu legislația în vigoare, fiind dotată cu echipament de protecție corespunzător.
Deratizarea și dezinsecția reprezintă o obligație atât pentru autoritățile locale și instituțiile publice, cât și pentru agenții economici și cetățeni în spațiile pe care le dețin sau administrează. Nerespectarea acestor obligații atrage sancțiuni, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr. 371/30.10.2007, care prevede amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 2.500 de lei pentru persoanele juridice.







