Primăria Timișoara a anunțat că timișorenii au la dispoziție o lună în plus pentru a se înscrie în Programul Rabla Local, care vizează casarea autovehiculelor uzate și reducerea impactului poluării în oraș. Perioada de înscriere a fost prelungită până pe 29 septembrie 2023, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului alocat pentru acest program în Timișoara.
Administrația Fondului pentru Mediu a luat decizia de a extinde termenul de înscriere pentru proprietarii de autoturisme uzate, persoane fizice, care doresc să beneficieze de prima de casare în valoare de 3.000 de lei.
Până în prezent, 1170 de timișoreni s-au înscris în Programul Rabla Local, ceea ce plasează Timișoara pe poziția a doua la nivel național în ceea ce privește numărul de înscrieri în acest program. Pentru a face procesul de înscriere mai facil, Primăria Municipiului Timișoara oferă asistență cetățenilor prin intermediul Camerei 12, unde aceștia pot primi ajutor în înregistrarea și completarea documentației necesare.
Pentru a accesa acest program, proprietarii de autoturisme uzate cu domiciliul în Timișoara trebuie să se înregistreze pe site-ul AFM (Administrația Fondului pentru Mediu) prin linkul de înscriere disponibil la adresa: https://www.afm.ro/casare_auto_uzate.php. Este important de menționat că conturile de utilizator trebuie create în prealabil, iar în cadrul unui cont se poate face o singură înregistrare pentru un CNP.
De asemenea, Primăria recomandă crearea unui cont și pe site-ul Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara (DFMT), pentru a primi notificări legate de program și pentru a depune documentele necesare în etapele ulterioare ale procesului de casare a autovehiculelor uzate.
Programul Rabla Local oferă o oportunitate deosebită pentru timișoreni de a contribui la curățarea străzilor de mașinile vechi și de a diminua poluarea, având un impact pozitiv asupra întregii comunități. Mai multe informații despre condițiile de eligibilitate, derularea programului și următoarele etape pot fi găsite pe site-ul oficial al Primăriei Timișoara la adresa: https://www.primariatm.ro/programul-rabla-2023/.









