Timișoara mai are o echipă de top, însă prea puțin cunoscută. Dacă băieții de la rugby au adus titlul anul acesta, fetele de la ACS Raisa Timișoara sunt vicecampioanele României la minifotbal. Selecționerul Gelu Haidău a convocat șase jucătoare de la ACS Raisa Timișoara la lotul național, care va participa la Cupa Mondială: Roxana Rotaru, Paula Gavriș, Diana Butuza, Bianca Marita, Estera Prunar și Lucia Meleac.
Celor șase fete li se vor alătura Manta Melisa, Crina Tamaș, Codruța Lazea (de la ACS Academica Târgu Mureș), Barbara Boda, Adrienn Denes (ACS Fulgerul Diosod) și Maria Lupu (ACS Minifotbal Neamț).
De precizat că jucătoarele Estera Prunar și Roxana Rotaru sunt și componente ale echipelor de fotbal în 11, CSM Unirea Alba Iulia, respectiv ACS Roma-Florin Pădurean, de la care au primit acordul de a merge la mondialul din Croația.
Reunirea lotului a fost programată pentru vineri, 4 octombrie, la ora 18.00, baza Real Sport din Deva, iar duminică se va pleca spre orașul-gazdă, Mali Lošinj (Croația).
Reprezentativa feminină a României va participa, în perioada 6-11 octombrie, la Cupa Mondială de minifotbal, alături de alte șapte naționale, care au fost împărțite în două grupe. România a fost repartizată în grupa B, alături de Ucraina, Mexic și Slovacia, în timp ce în grupa A vor evolua SUA, Egipt, Costa Rica și Cehia.
Obiectivul fixat de conducerea federației este calificarea în semifinalele competiției.