Echipa de handbal a SCM Timișoara a obținut o victorie foarte importantă în lupta pentru evitarea retrogradării, după ce a învins, astăzi, formația CSM Vaslui, scor 33-30 (14-15), într-o partidă din etapa a XXI-a a Ligii Naționale de handbal.
Pentru Timișoara au marcat Christian Manojlovic (9 goluri din 10 aruncări), Filip Marjanovic (6/8), Eduard Belchite (4/6), Mark Adoreanu (3/3), Marius Sadiveac (3/5), Vlad Chira (3/7), Haris Bulina (2/2), Stefan Mihail Huta (2/3) și Antnio Bordeanu (1/1).
În urma victoriei de astăzi, din sala „Constantin Jude”, echipa antrenată de Pero Milosevic a ajuns la 21 de puncte în clasament și a urcat pe locul 9, la egalitate cu CSM Vaslui, dar cu un golaveraj superior formației moldovene.