Portarul echipei SCM Politehnica Timișoara ocupă primul loc într-o statistică, întocmită de Federația Română de Handbal (FRH), privind procentajul intervențiilor salvatoare din primele trei etape ale Ligii Naționale de Handbal, cu 39 de mingi salvate din 109 aruncări, adică 35,7%.
Tomislav Stojkovic se află la egalitate cu portarul CSU Suceava, Dragoș Podovei, care are același procentaj, dar cu doar 5 mingi apărate din 14, deși în acest clasament au fost incluși portarii care au apărat minimum 6 aruncări, conform precizării făcute de FRH.
De altfel, locul ocupat de „Tomi” în acest top vine să confirme nu doar forma excelentă din debutul acestui sezon, ci se reflectă și în numărul de goluri primite de echipă. Intervențiile lui Stojkovic, împreună cu evoluțiile colegilor, au propulsat-o pe SCM Politehnica Timișoara pe primul loc într-un clasament al celor mai bune apărări din campionat, cu doar 70 de goluri primite, adică o medie de 23,33%, conform siteu-lui oficial al clubului timișorean.
Poli atacă Odorheiul
Etapa a IV-a a Ligii Naționale de Handbal masculin o duce pe SCM Politehnica Timișoara la Odorheiul Secuiesc, unde va întâlni, astăzi, de la ora 18.00 echipa locală, CSM.
Începutul de campionat al celor două echipe o duce pe Poli în postura de favorită, chiar dacă jucăm în deplasare. De partea noastră avem cea mai bună apărare din campionat, semn că vulcanicul Pero Milosevic a găsit formula prin care să închege o apărare solidă. Dar nu trebuie uitate prestațiile lui Tomislav Stojkovic.
Apoi, CSM Odorheiul Secuiesc este o echipă nou-promovată, aflată încă în căutarea primelor puncte în actuala ediție de campionat. Înaintea meciului de astăzi, CSM Odorheriul Secuiesc ocupă ultimul loc în casament, fără niciun punct în cont. Poate că tocmai acest ultim aspect ar putea complica rezultatul partidei de astăzi, prin ambiția jucătorilor harghiteni de a se agăța de orice șansă în tentativa de a obține puncte.
Experiența antrenorului Pero Milosevici, a lui Marius Sadoveac și a lui Cristian Fenici ne face să credem că nu se pune problema unei abordări relaxate a partidei, altfel, nu este exclusă o surpriză, care ar anula toate lucrurile bune făcute până acum de Poli.
Primim puțin, dar și marcăm puțin
Dacă tot suntem la capitolul statistici și clasamente, dacă aruncăm o privire la cum stăm în atac, lucrurile nu sunt prea grozave. Poli are al doilea cel mai slab atac, cu 71 de goluri primite, capitol la care ne-a devansat CSM Focșani, cu 67 de goluri. Până și adversara noastră de astăzi are mai multe reușite, 77 la număr, semn că Pero Milosevic are mult de lucru cu elevii săi din ofensivă.
Odorheiul conduce la meciurile directe
Statistica nu ne ajută prea mult. E drept, în lipsa din peisajul primului eșalon a Odorheiului în ultimii ani, datele statistice își pierd ușor din relevanță, dar constituie un reper. În ultimele 20 de partide oficiale disputate între cele două echipe, Poli a câștigat doar șase, două s-au încheiat la egalitate, iar în celelalte 12 a părăsit terenul învinsă.
CSM Odorheiul Secuiesc deține avantajul celei mai categorice victorii în meciurile directe. La 17 martie 2012, Poli se întorcea de la Odorheiul Secuiesc cu o înfrângere la 15 goluri diferență, scor 23-38. De atunci, lucrurile s-au mai schimbat. Poli a mai crescut, s-a mai maturizat, iar începutul acestui sezon ne dă speranță că nu o vom mai vedea luptându-se pentru salvarea de la retrogradare.
Poli ocupă locul 8 în clasament, cu 6 puncte, la egalitate cu CSU Suceava, HCM Constanța și CSM Vaslui, despărțite de golaveraj.
Un răspuns la “Handbal: Tomislav Stojkovic, cel mai în formă portar din campionat”