Echipa lui Dragan Petricevic a reușit, aseară, o victorie importantă în meciul susținut, pe teren propriu, cu CS Râmnicu Vâlcea, scor 90-84 (22-21, 20-32, 23-9, 25-22) în lupta pentru locurile 9-10 din play-out-ul Ligii Naționale de Baschet.
Punctele „alb-violetilor” au fost marcate de Logic Vujosevic (17), Robert Schiori (16), Deja Bjelic (13), Marcu Badiu (12), Șerban Horga (10), Sașa Borovnjak (7), Jalen Nesbitt, Adam Mirkovic și Laszlo Lazar, fiecare cu câte cinci puncte.
După un prim sfert câștigat la limită (22-22), echipa bănățeană a avut o perioadă mai puțin fastă ceea ce le-a permis oaspeților să intre la pauza mare în avantaj (53-42).
Antrenorul Petricevic a făcut unele reglaje la vestiare, iar echipa a ieșit mult mai motivată, dar și mai atentă in defensivă, iar rezultatele s-au văzut pe tabelă: 23 de puncte marcate de Timișoara și doar 9 de vâlceni. Pe fondul jocului slab făcut de oaspeți, antrenorul Antonis Constantinides a protestat vehement din cauza unui fault neacordat de arbitri in opinia sa și Vâlcea a fost sancționată cu fault tehnic, de care Vujosevic a profitat și a transformat suplimentara.
Ultimul sfert, Timișoara a jucat prudent în ideea de a conserva avantajul luat. Tactica a reușit, iar Timișoara a are 1-0 la general. Urmează sâmbătă, de la ora 20:15, la Vâlcea, meciul doi seria pentru locul 9 disputandu-se după sistemul cel mai bun din două meciuri. Un nou succes al bănățenilor ar însemna locul 9 adjudecat, iar în caz contrar urmează decisivul, la Timișoara.
Foto: Facebook / scmtimisoara










