Polițiștii rutieri din Timiș au făcut sâmbătă, 20 septembrie, o amplă acțiune pe șoselele din județ și în Timișoara. În doar câteva ore, au aplicat 67 de amenzi, au reținut 17 permise de conducere și au constatat 6 infracțiuni, printre care șofat fără permis și sub influența alcoolului sau drogurilor.
Sâmbătă, 20 septembrie 2025, între orele 16:00 și 24:00, polițiștii de la Serviciul Rutier Timiș și Biroul Rutier Timișoara au ieșit pe drumurile aglomerate din județ, DN 6 și DJ 691, pentru o razie de amploare.
Scopul a fost prevenirea accidentelor și depistarea șoferilor care încalcă legea, mai ales cei care circulă cu viteză, consumă alcool sau substanțe interzise.
În doar câteva ore, agenții au aplicat 67 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 30.379 de lei. Cele mai multe au fost pentru viteză — 39 de șoferi prinși pe radar. Alte 28 de sancțiuni au fost pentru diverse abateri la regimul rutier.
„Au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 30.379 lei”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Pe lângă amenzi, polițiștii au reținut și 17 permise de conducere. Cele mai multe, 13, au fost luate pentru depășirea vitezei legale. În alte cazuri, șoferii au rămas pietoni pentru depășiri neregulamentare, trecerea pe roșu sau conducere sub influența alcoolului.
De asemenea, patru certificate de înmatriculare au fost retrase pentru nereguli tehnice.
Au fost constatate și 6 infracțiuni grave. Printre acestea, un șofer a fost prins la volanul unei mașini neînmatriculate, un altul fără permis, iar alți patru sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
„Polițiștii rutieri vor continua să desfășoare acțiuni preventive și combative, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră!”, au mai precizat reprezentanții instituției.

















