Revista presei – 16.12.2024

Sper că ați înțeles problema cu TikTok: După vânzare, utilizatorii vor fi aceiași, serverele vor rămâne neschimbate, iar conținutul va fi identic cu cel actual. Singura diferență va fi că va aparține cui trebuie.

*

OpenAI lansează un generator video bazat pe inteligență artificială, însă, din păcate, acesta nu va fi disponibil în Uniunea Europeană din cauza reglementărilor stricte.

Paradoxal, Uniunea Europeană, care se mândrește cu protecția cetățenilor săi, nu a găsit timp să reglementeze situații care afectează direct sănătatea și bunăstarea acestora. În farmacii încă se vând pseudo-preparate farmaceutice – suplimente alimentare promovate ca medicamente miraculoase – fără nicio restricție clară. Șarlatania și pseudopracticile medicale continuă să prolifereze nestingherite, punând în pericol viețile oamenilor.

Mai mult, reglementările economice ale Uniunii par să favorizeze deseori interesele unor entități private, adesea din afara Europei, în detrimentul propriilor cetățeni. Și totuși, când vine vorba de tehnologii avansate precum inteligența artificială, UE aplică reguli rigide care limitează accesul cetățenilor la inovație.

În loc să sprijine progresul și să creeze un cadru echilibrat pentru dezvoltarea tehnologică, Uniunea pare să își concentreze eforturile pe reglementări controversate: de la sancționarea giganților tehnologici precum Google, până la tentative de cenzurare a vocilor critice la adresa politicilor sale sau fixarea dopurilor de PET-uri.

Acest dublu standard ridică întrebări: cât de mult se aliniază prioritățile Uniunii Europene cu nevoile și interesele reale ale cetățenilor săi? Și de ce inovația și libertatea de exprimare sunt primele sacrificate pe altarul reglementărilor?

*

Cineva – nu știm cine, dar autoritățile ar trebui să știe, având în vedere reglementările împotriva celor care răspândesc panică – încearcă să ne sperie cu o nouă știre alarmistă: ar exista o rețea misterioasă care difuzează pe Facebook postări impregnate de nostalgii comuniste și ultranaționalism.

Adevărul este că astfel de postări există pe Facebook încă de la începuturile platformei.
Și chiar înainte de Facebook, aceleași idei circulau pe forumuri, iar și mai devreme, pe listele de discuții prin e-mail.
Este un fenomen vechi, alimentat de nevoia unora de a-și găsi sensul într-o poveste măreață, mai ales atunci când viața lor personală nu le oferă prea multe realizări de care să fie mândri.

Unii caută refugiul în mituri grandioase despre un trecut glorios. Aceste legende servesc drept substitut pentru realitatea mai puțin spectaculoasă a prezentului.

Alții, fără să-și dea seama cu adevărat, nu plâng după comunism în sine, ci după propria tinerețe. După vremurile când aveau părul lung și strălucitor, curgând pe umeri, când erau plini de energie, frumoși și nici oasele nu-i dureau. Nostalgia lor este mai degrabă pentru o versiune a vieții lor care părea mai ușoară și mai plină de promisiuni.

*

Timișoara are tot mai puțini timișoreni autentici, iar odată cu trecerea timpului, aspecte importante din istoria și identitatea acestui oraș riscă să se piardă. De aceea, unele lucruri trebuie spuse clar și onest, pentru ca adevărata poveste a orașului să nu fie îngropată sub stratul gros al miturilor și invențiilor moderne.

Am citit recent într-un ziar despre așa-zisa tradiție a alaiurilor de colindători din Timișoara.
Adevărul este că, înainte de Revoluție, asemenea obiceiuri pur și simplu nu existau aici. Aceste „tradiții” au fost importate sau inventate în perioada post-revoluționară, pe măsură ce orașul s-a schimbat demografic și cultural.

Eu personal am trăit o viață în Timișoara, câțiva ani am lucrat și în unele sate din jurul Timișoarei, dar nu am văzut capră și colindători decât la emisiunea TVR de revelion, aveau acolo o capră pentru filmări, colindătorii cu tricolorul legat de căciulă spuneau colindul „Să ne trăiești iubit conducător ca mărul, ca părul, ca un fir de trandafir” iar capra aia din lemn țăcătea „tac, țac, țac”. Sigur erau și capre din alea pe undeva, dar nu aici.

Un alt exemplu este târgul de Crăciun, o manifestare împrumutată din alte părți și adaptată pe terenul timișorean. Înainte de 1989, așa ceva nu făcea parte din spiritul orașului. Existau bâlciuri periodice, dar acestea erau organizate pe terenurile virane din oraș, nu în centrul acestuia.

Ce reprezintă însă cu adevărat Timișoara?
Liliacul – opereta care aduna oameni îmbrăcați elegant în seara de Revelion, era o tradiție rafinată care reflecta spiritul cosmopolit al orașului.
Tradiția aceasta s-a menținut chiar și în vremea așa-numitei perioade a comunismului. Sindicaliștii, mama de exemplu, dacă doreau, primeau bilete de la sindicat iar în seara de revelion se îmbrăcau cu ce aveau mai frumos și mergeau la Operă. Asta dacă nu mergeau într-unul din restaurantele orașului sau pur și simplu stăteau acasă să se uite la glumele cu Toma Caragiu, aia cu tenisul, sau la Tanța și Costel în gară la Fetești.

Timișoara nu avea nevoie de alaiuri de cerșetori veniți de aiurea care deranjează oamenii cu zgomotul pe care-l produc, sau de bâlciuri, pentru a-și defini identitatea. Istoria ei era formată din oameni care apreciau frumosul, care cultivau respectul pentru artă și care vedeau în evenimente precum spectacolul de la Operă o parte esențială a sărbătorilor de iarnă.

***

Neagă, Apără, Depune mărturie: Se hrănesc de pe mormântul membrului familiei tale

Dezvăluind „miezul putred al sistemului de sănătate american”, asasinarea CEO-ului United Health a declanșat un val de furie mocnită împotriva „crimei legalizate practicate de toți Brian Thompson-ii” dintr-un sistem universal disprețuit, condus de „vampiri fără inimă” care refuză în mod obișnuit îngrijirea în schimbul profitului sângeros. Răspunsul nemilos al zecilor de milioane de victime: afișe cu „Căutat”, considerându-l pe trăgător „prea fierbinte pentru a fi condamnat” și declarând sumbru: „Gândurile și rugăciunile sunt în afara rețelei”.

Miercurea trecută, devreme, CEO-ul UnitedHealthcare, Brian Thompson, în vârstă de 50 de ani, se îndrepta spre o conferință cu investitorii la Hotelul Hilton din centrul Manhattan-ului, se pare pentru a-și colecta masivul bonus de Crăciun, când a fost împușcat în spate și ucis, presupus de Luigi Mangione, în vârstă de 26 de ani. Acțiunea, atât șocantă, cât și profund previzibilă, a fost întâmpinată pe scară largă cu „un sentiment morbid de inevitabilitate” din partea unei populații epuizate; Elizabeth Warren a vorbit pentru mulți când a afirmat: „Violența nu este niciodată răspunsul, dar oamenii pot fi împinși doar până la un punct.” Menționând brutalitatea unui sistem mult urât, orientat spre profit, condus de directori rapace care se îmbogățesc refuzând îngrijiri medicale (uneori salvatoare de vieți) persoanelor bolnave care ulterior fie mor, fie dau faliment încercând să nu o facă, Maureen Tkacik de la The American Prospect a remarcat ironic: „Doar aproximativ 50 de milioane de clienți ai monopolului medical dominant al Americii ar putea avea un motiv să se răzbune pe CEO-ul UnitedHealthcare.”

Cifrele sunt grăitoare. Un raport recent al Kaiser a constatat că americanii datorează cel puțin 220 de miliarde de dolari în datorii medicale, care pentru aproximativ trei milioane depășesc 10.000 de dolari; într-un sondaj care întreba pe cine dau vina pentru prețurile exorbitante ale serviciilor de sănătate, 97% au numit companiile de asigurări. Anul trecut, UnitedHealthcare, a opta cea mai mare corporație din lume, a avut cea mai mare rată de refuzuri – 32%, dublu față de media industriei – în timp ce a încasat 371,6 miliarde de dolari, cu 47,5 miliarde mai mult decât anul precedent; profitul lor net a fost de 22 MILIARDE de dolari. CEO-ul Thompson a câștigat aproape 20 de milioane de dolari, sau aproape 40.000 de dolari pe zi, majoritatea în bonusuri netaxabile sau opțiuni pe acțiuni; necunoscut acționarilor, el ar fi vândut și acțiuni în valoare de 15 milioane de dolari și se confrunta cu o investigație federală. Aproape 70.000 de americani mor inutil în fiecare an din cauza îngrijirilor refuzate; la United, acea decizie era adesea luată de un robot AI despre care s-a constatat că lua decizii medicale nesănătoase în 90% din cazuri – lucru pe care compania, și probabil Thompson, îl știau.

Dintre cele 10 țări foarte dezvoltate ale lumii, SUA, singura fără asistență medicală universală, se clasează pe ultimul loc. Dar, în ciuda dovezilor omniprezente, verificabile și profund crude ale eșecurilor unui sistem privat orientat spre profit, republicanii idioți și egoiști continuă să susțină că asistența medicală, ca orice alt aspect al guvernării subjugat de capitalismul târziu, „ar trebui să fie condusă ca o afacere”, aparent de aceiași oligarhi morbid de bogați care nu numai că nu au niciun interes în a satisface nevoile cetățenilor, dar nici măcar nu vor să-și plătească propriile taxe nenorocite. Într-o „confirmare cosmică” a goliciunii argumentului lor, în aceeași zi în care Thompson a fost împușcat, Anthem Blue Cross Blue Shield a anunțat că va limita în mod nou și nebunesc acoperirea anesteziei în timpul intervențiilor chirurgicale. După un val de indignare, au retras schimbarea. Cu toate acestea, analiștii au remarcat despre încercarea de mișcare, o lume corporativă atât de obraznic de neîndrăzneață în privința propriei aroganțe „nu este una care să atragă simpatie pentru un CEO mort.”

În schimb, împușcătura a inspirat un potop de povești amare de pierdere din partea unei companii lacome condusă de strigoi care „se hrănesc de pe mormântul membrilor familiei tale.” O mamă a fost informată că o ședere peste noapte în spital nu era „necesară din punct de vedere medical” pentru copilul ei de 12 ani care a suferit o intervenție chirurgicală pe cord.

Într-un videoclip scurs către angajați după împușcătură, Andrew Witty, CEO al companiei-mamă UnitedHealth Group, a promis să continue prevenirea „îngrijirilor inutile” care ar face sistemul de sănătate „prea complex și, în cele din urmă, nesustenabil”, adică ar reduce profiturile. Witty, care anul trecut a fost plătit cu 23.534.936 de dolari, majoritatea în „bonusuri” netaxabile, le-a spus angajaților să „ignore” critica la adresa industriei lor, despre care aceștia susțin că „nu reflectă realitatea,” a atras mii de răspunsuri cu povești despre propria realitate: apendicită perforată, pentru care tratamentul a fost refuzat, chimioterapie amânată până când cancerul a devenit terminal, operații de coloană vertebrală respinse, rezultând „DURERE CONTINUĂ, zi și noapte, fără oprire,” un socru cu cancer de colon căruia i s-a spus că nu are nevoie de o colonoscopie, un tratament pentru vezică ce costă 250 de dolari în China și 13.200 de dolari în Texas, medicamente pentru astm refuzate: „SE PARE CĂ RESPIRATUL NU ESTE NECESAR.”

Între timp, Luigi Mangione, căruia i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune, este ținut în închisoarea SCI Huntingdon din Pennsylvania. Săptămâna aceasta, în timp ce mass-media transmitea în direct din fața închisorii, deținuții au strigat din celulele lor. „Condițiile sunt groaznice!” a strigat unul. Dintr-o altă celulă s-a auzit: „Eliberați-l pe Luigi!”