În secolul XXI, într-o lume în care știința avansează rapid și ne ajută să înțelegem realitatea tot mai bine, este greu de acceptat că legile și discuțiile morale sunt încă influențate de povești vechi sau de sensibilități legate de tradiții religioase.
Procesul împotriva deputatului Iulian Bulai, pentru o postare în care face o comparație între o figură religioasă și un concept modern, ar trebui să ne dea de gândit în privința capacității intelectuale a celor care fac și aplică legea în această țară.
Fecioara Maria este o figură importantă în credința creștină, dar trebuie să recunoaștem că multe din ideile care au apărut în trecut se bazează pe povești și pe o realitate care a fost deformată în timp. Într-o lume modernă, este important ca legile și discuțiile să se bazeze pe rațiune, știință și libertatea de exprimare, nu pe reguli venite dintr-o perspectivă religioasă.
Faptul că cineva a fost pedepsit pentru o opinie, care doar exprimă o idee diferită din punct de vedere religios, este un pas înapoi. Nu putem permite ca sensibilitățile fiecăruia să devină măsura după care judecăm libertatea de exprimare sau corectitudinea politică.
Judecătorii și cei care fac legi ar trebui să apere această libertate și să ia decizii bazate pe fapte clare și pe gândire științifică, nu pe credințe religioase sau emoții de grup. Corectitudinea politică, dusă prea departe, poate opri progresul, iar judecătorii care pedepsesc exprimări libere ajută, conștient sau nu, la acest pas înapoi.
Într-o vreme în care tehnologia, știința și medicina ne permit să schimbăm felul în care vedem lucrurile și să înțelegem mai bine lumea, legea ar trebui să fie bazată pe rațiune, nu pe superstiții.
*
„Acțiunea pagerul”, deși spectaculoasă, a avut consecințe tragice asupra multor vieți nevinovate. Oameni care nu aveau altă vină decât faptul că trăiau într-un anumit loc sau aparțineau unui anumit grup au fost uciși sau răniți. În spatele evenimentelor din trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat care au provocat această acțiune s-a ascuns o justificare teribil de comună: acțiuni comise în numele unor zei, simboluri religioase sau ideologii.
Religia și mitologia au avut un rol fundamental în evoluția umană, dar într-o eră în care știința ne oferă uneltele pentru a înțelege din ce în ce mai multe aspecte ale realității, a continua să credem în aceleași idei vechi devine periculos.
Soluția pentru a rupe acest cerc de violență nu este atât de complicată. În loc să ucidem oameni pentru a apăra sau impune credințe, putem să ne folosim de știință și educație pentru a „ucide” zeii. Asta nu înseamnă a distruge valorile culturale sau spirituale care au format identitățile noastre colective, ci a le transforma prin prisma rațiunii și a cunoașterii.
În loc să ucidem oameni, să ucidem credințele religioase care ne dezbină. Aceasta este adevărata revoluție a secolului XXI – o revoluție a cunoașterii, a rațiunii și a empatiei. Numai atunci putem spera să construim o lume în care acțiuni precum „Acțiunea pagerul” să devină relicve ale trecutului, iar viitorul să fie modelat de știință și educație, nu de zei imaginari.
*
Fenomenul denumit „eșecul costurilor scufundate” reprezintă tendința de a continua să investești resurse – timp, bani, energie – într-un proiect sau strategie, chiar și atunci când dovezile arată clar că aceste investiții nu aduc rezultatele dorite. Această eroare de gândire apare din dorința de a nu „pierde” ceea ce a fost deja cheltuit, chiar dacă abandonarea proiectului ar fi cea mai rațională decizie.
Acest principiu se manifestă foarte clar în deciziile politice și economice pe care Uniunea Europeană le ia. Chiar dacă anumite măsuri s-au dovedit ineficiente sau chiar păguboase pentru bunăstarea cetățenilor din statele membre, acestea continuă să fie aplicate din cauza unei combinații de factori precum alianțele anterioare, teama de a pierde investițiile deja făcute, dorința de a proteja imaginea politică.
Dacă vom plăti mai scump energia, dacă suntem împovărați de birocrație, dacă industria europeană este în cădere liberă, sau dacă cumpărăm arme de care nu avem nevoie, toate aceste lucruri se datorează acestui fenomen.
Deși anumite acorduri și alianțe strategice nu mai servesc interesele economice actuale ale Europei, nu au servit niciodată, ele sunt menținute din teama de a rupe vechile legături sau de a recunoaște eșecul lor. Acest tip de mentalitate poate împiedica regândirea profundă a poziției UE în contextul global, mai ales în fața schimbărilor rapide din piețele internaționale și a creșterii unor economii emergente.
Această incapacitate de a renunța la strategiile vechi, chiar și atunci când ele produc efecte negative, este un exemplu clasic al eșecului costurilor scufundate. În loc să reevalueze rațional situația și să facă schimbări adaptate noilor realități economice, UE și liderii săi, inclusiv cei din România, persistă în decizii greșite pentru a nu „pierde” investițiile făcute.
***
FBI a dezvăluit că hackeri iranieni au trimis democraţilor documente „furate” de la echipa de campanie a lui Trump
FBI a emis, miercuri, un comunicat prin care a făcut public faptul că un grup de hackeri iranieni ar fi transmis informaţii „furate” de la staff-ul de campanie al lui Donald Trump către echipa lui Joe Biden, caniudat care ulterior s-a retras din cursa pentru funcţia de preşedinte al SUA.
„Închideți telefoanele acum!” Cum a transformat Israel războiul împotriva Hezbollah folosind „un cal troian modern”
După valul de explozii din Liban, Israelul a arătat o nouă strategie în războiul pe care îl duce împotriva inamicilor săi: un „cal troian” modern, sub forma dispozitivelor mobile de comunicare, scrie New York Times. Publicația americană dezvăluie cum au fost transformate pagerele și aparatele walkie-talkie – folosite de Hezbollah pentru că nu puteau fi urmărite – în arme explozive.
Ce va exploda în continuare? Frigiderul, telefonul? Scene de film de groază în Liban: oameni cu fețe lipsite de carne, ochi scoși, în urma exploziilor pagerelor
Mii de walkie-talkie, panouri solare și dispozitive de recunoaștere a amprentelor utilizate de luptătorii Hezbollah au explodat în Liban în ultimele două zile, ucigând 14 oameni și rănind alte câteva mii. Al doilea val de carnagiu a avut loc, miercuri, 18 septembrie, la o zi după ce mii de pagere explodaseră.
Presa germană anunță 30. 000 de concedieri la compania auto Volkswagen: „Reduc și investițiile în cercetare și dezvoltare”
Volkswagen, cel mai mare producător de mașini din Germania, va concedia până la 30.000 angajați pe termen mediu, relatează publicația Manager Magazine, preluată de Bild.
Nouă lovitură pentru Schengen: guvernul Olandei informează Bruxelles că vrea să iasă din acordul pe migrație. Ungaria se raliază

Noul guvern de coaliție olandez condus de Partidul Libertății (PVV) al lui Geert Wilders (foto) intră pe curs de coliziune cu UE pe tema imigrației, după ce a cerut oficial Bruxelles-ului ca țara să fie exceptată de la regulile de azil, transmite The Guardian. „Tocmai am informat Comisia Europeană că apelăm la un „opt-out” în […]
Ministrul polonez de Externe a cerut UE să oprească plățile pentru refugiații ucraineni

CSAT a decis creșterea achiziției de muniție de luptă. Alte puncte de pe agendă

CSAT au discutat joi adoptarea de ”măsuri suplimentare de descurajare și combatere a amenințărilor de securitate, care să fie implementate la nivel național, precum și cu sprijinul Aliaților în cadrul NATO.” Respectivele amenințări de securitate se referă, cel mai probabil, la dronele și rachetele rusești care intră în spațiul aerian românesc, dar comunicatul nu precizează […]
Ministerul Finanţelor, printr-o mişcare fulgerătoare, a împrumutat joi 5 miliarde de euro de pe piaţa internaţională prin vânzarea a trei tranşe de obligaţiuni, două în euro şi una în dolari
Economia gâfâie: A patra lună consecutivă de scădere a serviciilor prestate populației

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a scăzut în iulie cu 1,8% față de luna precedentă, respectiv cu 3,7% față de iulie 2023, reiese din datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, în primele șapte luni, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a scăzut […]
Jumătate din populația României va plăti prețuri duble la energie electrică

Să fie scump, să fie mult, să fie din mătase. Instituția condusă de Nicolae Ciucă a dat 1,4 milioane de lei pe eșarfe, serviete, butoni cu pietre semiprețioase, stilouri și cravate
Senatul României, instituție la conducerea căreia se află generalul Nicolae Ciucă, candidatul Partidului Național Liberal la alegerile prezidențiale, a cumpărat, fără licitație, în doar câteva zile, accesorii vestimentare și gadget-uri de lux în valoare de aproximativ 1,4 milioane de lei (peste 283.000 de euro).
Iulian Bulai a pierdut definitiv procesul cu CNCD. Deputatul USR a fost amendat după o postare în care a scris că Fecioara Maria a fost o ”mamă surogat”

Nicu Fălcoi: Parlamentul nu poate exercita un control civil real asupra serviciilor secrete, parlamentarii nu au certificat ORNIS

După modelul pagerelor, pot telefoanele din buzunarele noastre să explodeze la o comandă venită de la distanță? Ce spune cunoscutul fizician Cristian Presură

Cristian Presură explică faptul că atacatorii ar trebui să preia controlul software-ului telefonului, astfel încât să-l facă să consume mai mult curent. Dar dacă îi faci un scurtcircuit la baterie curentul s-ar disipa în diversele componente.
„Aici nu știu în ce măsură software-ul este capabil să facă așa ceva, clar că este foarte greu să scurtcircuitezi intenționat anumite componente ca să crești curentul de consum de la baterie și să o faci să se supraîncălzească. Mi se pare prea puțin probabil. Dar să zicem că s-ar putea: o baterie scurtcircuitată ajunge să consume de câteva ori mai mult, dar nu trebuie să uităm că telefoanele obișnuite au multe protecții care, dacă sunt implementate bine, nu ar duce la explozie”
Klaus cel lacom. Priviți-l cu milă, „atenție și îngrijorare”

Președintele României a încercat să fie ceva la NATO. A fost trântit pe scări. Klaus Iohannis a încercat să fie ceva la Uniunea Europeană. Aciuând după funcții, a devenit un nimeni mai mare. Uite-l acum râvnind la o poziție pentru Senat, la alegerile parlamentare. E clar că are o problemă președintele nostru. Ne întrebăm: Ce-i cu omul ăsta? Klaus Iohannis iese cu salariile intacte după două mandate de Președinte. Ca președinte mănânci pe protocol. Avioanele în destinații exotice sunt “secrete” și sunt pe protocol. Și cred că și cravată și-a luat pe protocol, după cum îl știm zgârcit în vorbe și în fapte. Singura lui luptă notabilă a fost împotriva lui Liviu Dragnea, om politic împotriva căruia a epuizat toate vorbele pe care le avea în vocabularul de bază. Pare că lupta aceea l-a epuizat și psihic.
















