Partida Turcia – Cehia, contând pentru grupa F la EURO 2024 a întrat în istorie ca meciul cu cele mai multe cartonașe din istoria competiției.
Arbitrul român Istvan Kovacs a acordat 18 cartonase galbene și două roșii.
Primul cartonaș roșu l-a acordat în minutul 20, cehului Antonin Barak, care a devenit cel mai rapid jucător eliminat din istoria EURO.
Precedenta contraperformanță îi aparținea francezului Eric Abidal, care fusese trimis la cabine în minutul 24 al meciului Franța – Italia, de la EURO 2008.
Partida de aseară, de la Hamburg, a fost câștigată de Turcia, cu scorul de 2-1. Golurile au fost marcate de Calhanoglu (51) și Tosun (90), pentru Turcia, iar Soucek (66) a înscris golul de onoare al Cehiei.
Partida a fost marcată de violențele între jucătorii celor două echipe, izbucnite imediat după marcarea celui de-al doilea gol al Turciei.
Totul a început de la bucuria excesivă a lui Kocku, care s-a dus în fața lui Soucek și i-a arătat câteva gesturi necugetate. Cehii s-au lăsat pradă nervilor și a rezultat un tămbălău ca în bazarul din Istanbul.
Intervenția celor două staruri a calmat spiritele, iar Istvan Kovacs l-a eliminat și pe Tomas Chory.
–
Naționala Portugaliei a oferit, aseară, întregii Europe o lecție de cinism, după înfrângerea suferită în meciul cu Georgia, scor 0-2, contând pentru grupa F a EURO 2024.
Lusitanii s-au predat în fața Georgiei pentru a evita Olanda în sferturile de finală. În această fază, Portugalia va avea, cel puțin teoretic, o viață mai ușoară, pentru că va întâlni Slovenia.
Aflați la prima participare la un turneu final, gruzinii păreau victime sigure și candidați la ultimul loc al grupei.
Națiune ambițioasă, Georgia nu a fostt de acord și s-a agățat de orice șansă la EURO.
În ultimul meci întâlnea un colos: campioana Europei din 2016. Nu le-a păsat și au deschis scorul după doar două minute, prin Kvaratskhelia.
Cristiano Ronaldo încearcă să își readucă echipa în meci, dar portarul Mamardashvili e de netrecut.
Starul portughez cerșește un penalti la jumătatea reprizei, dar se alege doar cu cartonaș galben, pentru proteste.
În partea a doua, eforturile portughezilor se lovesc precum valurile de stânci. Georgia rezistă. Mai mult, se descurcă și în atac, unde obțin un penalty după o imprudență a lui Antonio Silva.
Mikautadze nu se sperie de faima adversarilor și transformă penaltiul acordat. În tribune e o nebunie. Visul georgian nu mai e o utopie, ci o realitate.
Rezultatul nu ne convine, căci asta înseamnă să jucăm cu Olanda în optimi, dar nu te poți supăra pe o echipă ca a Georgiei. Si chiar nici pe Portugalia.
Scorul putea căpăta proporții la ratarea lui Chakvetadze, dar, probabil, și georgienii or fi zis că e prea mult.
Victoria trimite Georgia în optimi, la chiar prima sa participare la un turneu final.
foto (c) X.com / UEFA EURO 2024










