1858: Americanul Hamilton E. Smith a brevetat mașina de spălat cu un sistem de circulare a apei reîncălzite.
Astăzi, când introducem rufele în mașina automată, apăsăm un buton și ne vedem de treabă, este greu să ne imaginăm câtă muncă presupunea odinioară spălatul. Nu existau programe economice, detergenți specializați, centrifugare sau funcții de pornire întârziată. Existau apă, săpun, brațe obosite și, în multe gospodării, o zi întreagă dedicată unei activități care trebuia repetată săptămână de săptămână.
Înaintea apariției mașinilor de spălat, hainele erau înmuiate, frecate, lovite și clătite manual. Pentru rufele foarte murdare se folosea adesea apă încălzită în cazane, iar stoarcerea se făcea cu mâinile sau cu ajutorul unor dispozitive mecanice. În gospodăriile fără apă curentă, simpla procurare a apei putea deveni o muncă în sine.
Iar dacă astăzi discutăm despre cine spală vasele sau cine pune rufele în mașină, în secolul al XIX-lea problema era ceva mai simplă: cineva trebuia să facă toată munca, de regulă femeile familiei sau persoanele angajate în gospodărie.
Mașina brevetată de Smith era departe de aparatele electrice de astăzi. Avea un vas pentru rufe, un mecanism cu piston acționat prin mișcări repetate și un sistem de încălzire a apei. În interior se aflau două diafragme perforate, una dintre ele prevăzută cu supape și susținută de arcuri.
Principiul era ingenios pentru epocă: apa mai rece din partea superioară a vasului era condusă printr-o țeavă către un tub încălzit de foc. Apa reîncălzită revenea apoi în partea de jos a vasului și era împinsă prin perforații, traversând țesăturile. Mișcarea pistonului contribuia la circulația apei și la spălarea rufelor. Astfel, Smith încerca să folosească mai eficient căldura și să îmbunătățească procesul de curățare.
Era, desigur, o instalație mecanică, nu un aparat automat în sensul modern. Cineva trebuia să alimenteze focul, să supravegheze procesul și să acționeze mecanismul. Dar ideea de a combina mișcarea mecanică a apei cu reîncălzirea ei arată că inventatorii începeau să privească spălatul rufelor ca pe o problemă tehnică ce putea fi rezolvată sistematic.
De la cazan la mașina automată
Smith nu a inventat singur mașina de spălat. Încă dinaintea sa existaseră brevete pentru diferite dispozitive de spălare, iar în secolul al XIX-lea numeroși inventatori experimentau cu cilindri rotativi, mecanisme de frecare și sisteme de stoarcere. Chiar în 1858, alți inventatori americani brevetau soluții pentru mecanizarea spălatului.
Transformarea decisivă avea să dureze însă multe decenii. Au urmat mașini acționate manual, apoi modele puse în mișcare de motoare, iar mai târziu aparatele electrice, automatizarea programelor și controlul electronic.
1860: A fost inaugurată, în prezența lui Alexandru Ioan Cuza, Universitatea din Iași, cu patru facultăți: Drept, Filosofie, Științe și Teologie.
În octombrie 1860, Iașii deveneau „capitala” învățământului superior prin înființarea de către Domnitorul Unirii a trei instituții: Conservatorul de Muzică și Declamațiune; Universitatea; Şcoala de Arte Frumoase și Pinacoteca.
1905: A fost semnat Tratatul privind separarea Norvegiei de Suedia. Oscar al II-lea, rege al Suediei (1872-1907) și al Norvegiei (1872-1905), a renunțat la coroana Norvegiei.
La începutul secolului al XIX-lea, Norvegia fusese legată de Danemarca timp de secole. După înfrângerea lui Napoleon, Danemarca a fost obligată să cedeze Norvegia Suediei prin Tratatul de la Kiel, din ianuarie 1814.
Norvegienii au încercat să-și păstreze independența. Au adoptat o constituție la 17 mai 1814 și l-au ales rege pe Christian Frederik. Suedia a intervenit militar, iar conflictul s-a încheiat printr-un compromis: Norvegia a acceptat uniunea cu Suedia, dar și-a păstrat constituția, parlamentul și o mare parte din autonomia internă.
Astfel, în noiembrie 1814, cele două regate au ajuns să aibă același monarh, fără ca Norvegia să devină pur și simplu o provincie suedeză. Uniunea a durat 91 de ani.
Numai că existența unui rege comun nu însemna că norvegienii renunțaseră la identitatea lor națională. Dimpotrivă, pe măsură ce secolul al XIX-lea înainta, dorința de autonomie și de recunoaștere internațională devenea tot mai puternică.
Consulatele, scânteia care a aprins conflictul
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Norvegia avea o economie maritimă importantă și interese comerciale proprii. Armatorii și negustorii norvegieni considerau că țara avea nevoie de propriul serviciu consular, care să le apere interesele în străinătate.
Problema era că politica externă și reprezentarea diplomatică erau controlate în comun, cu o influență suedeză dominantă. Pentru norvegieni, a depinde de instituțiile suedeze atunci când își apărau interesele comerciale devenise din ce în ce mai greu de acceptat.
În 1905, guvernul norvegian a susținut înființarea unui serviciu consular separat. Oscar al II-lea a refuzat să sancționeze legea. Guvernul și-a prezentat demisia, dar regele a refuzat să o accepte, susținând că nu exista o alternativă viabilă pentru formarea unui nou cabinet.
Criza constituțională a devenit momentul decisiv. La 7 iunie 1905, parlamentul norvegian, Stortingul, a declarat că regele încetase să mai funcționeze ca monarh al Norvegiei și a considerat uniunea dizolvată. Era o decizie îndrăzneață, cu un temei constituțional contestabil, dar sprijinită de un consens politic norvegian foarte larg.
Suedia nu a acceptat imediat decizia unilaterală. Exista riscul unui conflict armat, iar în ambele țări au fost luate măsuri militare.
La 13 august 1905, norvegienii au fost chemați să se pronunțe prin referendum asupra dizolvării uniunii. Rezultatul a fost categoric: 368.208 de voturi pentru separare și numai 184 împotrivă, potrivit arhivelor naționale norvegiene.
În august și septembrie, delegațiile celor două țări s-au întâlnit la Karlstad, în Suedia, pentru a negocia condițiile separării. Discuțiile au fost tensionate, mai ales în privința fortificațiilor norvegiene de la graniță și a măsurilor de securitate.
La 23 septembrie s-a ajuns la un acord. Parlamentul norvegian și parlamentul suedez au aprobat înțelegerea, iar la 26 octombrie 1905 au fost semnate documentele care au consfințit oficial despărțirea. Oscar al II-lea a renunțat la coroana Norvegiei atât pentru sine, cât și pentru urmașii săi.
Independența rezolva problema uniunii, dar ridica o alta: ce formă de guvernământ urma să aibă noul stat?
Unii norvegieni doreau o republică. Alții considerau că monarhia putea asigura stabilitate și recunoaștere internațională. În noiembrie 1905, un al doilea referendum a susținut păstrarea monarhiei. Prințul Carl al Danemarcei a acceptat coroana, a fost ales de parlament și a devenit regele Haakon al VII-lea. A sosit în Norvegia împreună cu familia sa la 25 noiembrie.
1909: Pilotul francez, Marie Marvingt, va fi prima femeie care va zbura cu balonul. Va zbura peste Marea Nordului, din Franța în Anglia.
Marie Marvingt (n. 20 februarie 1875 – d. 14 decembrie 1963) a fost o sportivă, jurnalistă și aviatoare franceză.
Ca sportivă, s-a afirmat în probe sportive, printre care: alpinism, ciclism, patinaj, înot, schi. A fost printre primele femei care a obținut permis de conducere auto și anume în 1899.
În perioada Primului Război Mondial, a participat la luptă deghizată în bărbat.
Mai târziu, s-a antrenat pe avioane și a devenit prima femeie din lume care a pilotat un bombardier.
În perioada interbelică, a devenit jurnalistă, corespondentă de război și ofițer de sănătate pe frontul din Africa de nord, în special în Maroc. În 1929 a organizat primul congres mondial asupra aviației sanitare.
Pe când se afla în Maroc, a inventat schiurile metalice și a sugerat posibilitatea utilizării acestora pentru avioanele care aterizează pe nisip.
1979: Președintele sud-coreean, Park Chung-Hee, a fost asasinat de către îndelungatul său colaborator Kim Jae-Kyu, șeful Serviciului Coreean de Informații.
Până la asasinarea sa, Park exercitase putere dictatorială asupra Coreei de Sud timp de aproape 18 ani.
Agenția Centrală de Informații din Coreea (KCIA) a fost creată în 1961 pentru a coordona activitățile de informații internaționale și interne, inclusiv cele ale armatei. Aproape imediat după crearea sa, KCIA a fost folosită pentru a suprima orice opoziție internă față de regimul lui Park: interceptări telefonice, arestare și torturare fără ordin judecătoresc. KCIA a fost puternic implicată în multe manevre politice din culise menite să slăbească partidele de opoziție prin mituire, șantaj, amenințări sau arestarea parlamentarilor adversari. Cu toate acestea, președintele Park aproape a pierdut alegerile prezidențiale din 1971 în fața lui Kim Dae-jung , în ciuda faptului că a cheltuit zece la sută din bugetul național pentru campania sa electorală. Prin urmare, Park a stabilit Constituția Yushin în 1972 pentru a-și asigura dictatura perpetuă. Noua constituție a înlocuit votul direct la alegerile prezidențiale cu un sistem de vot indirect care implică delegați; a acordat președintelui o treime din locurile Adunării Naționale ; abrogat limitele mandatului prezidențial; și a dat președintelui autoritatea de a suspenda constituția și de a emite decrete de urgență, de a numi toți judecătorii și de a demite Adunarea Națională. Când a apărut opoziția față de Constituția Yushin, Park a emis o serie de decrete de urgență, primul dintre care a făcut ca orice act de opoziție sau de negare a Constituției Yushin să fie pedepsit cu închisoare de până la 15 ani.
În timp ce Park se confrunta cu o opoziție din ce în ce mai mare față de dictatura sa în afara Casei Albastre , un alt tip de conflict se intensifica în interiorul Casei Albastre, între Kim Jae-gyu, care a fost numit director KCIA în decembrie 1976, și șeful bodyguardului Cha Ji-chul.
Rivalitatea a provenit în mare parte din invadarea tot mai mare a lui Cha asupra terenului KCIA și slăbirea lui Kim în public. Aproape universal displacut, dar de temut, Cha l-a servit pe Park în imediata apropiere și a devenit consilierul său favorit și cel mai de încredere.
În ziua asasinatului, Park și anturajul său au participat la ceremoniile de tăiere a panglicii pentru un baraj din Sapgyo și un post de transmisie KBS TV din Dangjin. În timpul cinei, au fost discutate probleme politice, inclusiv despre demonstrații din Busan și liderul opoziției Kim Young-sam, Park și Cha luând o linie dură, directorul Kim cerând măsuri moderate.
Park l-a mustrat pe directorul Kim pentru că nu a fost suficient de represiv în a face față protestatarilor.
Reproșurile lui Park, și mai ales ale lui Cha, l-au enervat pe Kim, care a părăsit sala de mese, după care s-a întors cu un pistol semi-automat Walther PPK și a deschis focul, împușcându-l pe Cha în braț și Park în partea dreaptă a pieptului. Pistolul sa blocat în timp ce încerca să-l omoare pe Cha, care a fugit într-o baie adiacentă sufrageriei. Kim a părăsit camera și s-a întors cu un revolver Smith & Wesson Model 36. L-a ucis pe Cha împușcându-l în stilul de execuție în cap.
1987: A fost deschis navigației Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari (ramura nordică a Canalului Dunăre-Marea Neagră).
2012 – Microsoft a făcut o lansare publică a Windows 8 și l-a făcut disponibil pe computere noi
