Undeva în fața primăriei stă noul primar, calm, relaxat, cu zâmbetul pe buze.
O mulțime de reporteri îi pun întrebări, blițurile aparatelor de fotografiat proiectează fulgere de lumină albastră pe față sa.
Aproape neobservați, în parcarea din spatele primăriei coboară din taxiuri niște oameni, unii cu ochelari fără ramă, alții fără ochelari, unii trecuți de o anumită vârstă, aproape fără păr, alții mai tineri, îmbrăcați destul de neglijent, cu părul lung.
Un lucru comun este că aproape toți au în mână genți de laptop.
Inițiații i-ar fi recunoscut ușor, tânărul cu plete care este întâmpinat de un grup de tineri cu o înfățișare tot atât de nonconformistă este arhitectul șef al Barcelonei, care a venit să coordoneze grupul care se va ocupa de noua viziune a orașului. Poate nu atât de cunoscut, dar tot atât de important este și domnul cu ochelari fără ramă care este strategul-șef pentru “Waste and recycling – Amsterdam Noord”. Cine a avut destulă răbdare a putut vedea mica echipă formată din trei persoane care a venit de la Essen să-i supervizeze pe cei care se vor ocupa de înverzirea orașului, pe Emanuel Palomares specialist în sisteme de termoficare, pe cunoscutul Andrew Robertson, specialist în sisteme de transport în comun, “arhitectul de orașe” Ivan Goran Kovacic (Иван Горан Ковачић) și mulți alții.
Unii erau întâmpinați de colectivul pe care urmau să-l coordoneze, alții știau deja unde să meargă.
De fapt sosirea acestor oameni era o parte a unui proces bine organizat, pregătirile începuseră deja cu mai mult de un an înainte și lucrurile începuseră să se miște exact în momentul în care se validase rezultatul alegerilor.
Fuseseră identificare problemele orașului, fuseseră identificați specialiștii care puteau să le rezolve, fuseseră identificate posibilitățile de finanțare, pentru sumele necesare în primii patru ani fuseseră emise deja garanții bancare, așa că punerea în aplicare era o simplă formalitate, respectarea unei liste de activități, întocmită pe luni, zile și ore, care se desfășoară pe o durată de patru ani.
Nivelul de detaliere era nemaiîntâlnit în România, se știa de exemplu că la 2 decembrie 2020, la ora 10:00, va fi inaugurată toaleta publică din Piața Țepeș Vodă, sau că în 14 decembrie pe toată lungimea străzii Versului și pe Aleea Sănătății, pe latura din stânga, cum mergi spre oraș, vor putea fi numărați exact 141 copaci.
În următoarea zi urmau deja să se execute lucrurile simple care nu presupun licitații sau alte piedici birocratice: copacii donați de Statul Suedez erau deja încărcați în camioane și urmau să pornească spre Timișoara, inclusiv Marele Copac care urma să fie plantat în Piața Nicolae Bălcescu, unele din trailerele care transportau utilajele de săpat gropile pentru plantarea acestora, pentru a căror închiriere fuseseră deja emise ordine de plată de către membrii comunității de italieni din acest oraș, trecuseră deja frontiera, altele erau pe drum. O mulțime de oameni așteptau cu nerăbdare următoarea zi când vor putea să se apuce de lucru și să pună în aplicare planurile întocmite atât de minuțios. Să rezolve atât lucrurile mărunte cât și cele de mare importanță.
Datorită importanței proiectului posibilitatea unui eșec era exclusă.
Iar reușita însemna un mare pas către noua lume care este pe cale să fie creată: se ia un cetățean harnic și inteligent, de oriunde pe de teritoriul Uniunii, și îl facem primar, în orice localitate de pe teritoriul Uniunii Europene.
Îi punem la dispoziție nu politicieni ca până acum, nu farseuri cu diplomă care nu au realizat nimic concret în viață în afară de vorbe, ci specialiști adevărați, oameni cu adevărat pasionați pentru care cel mai important lucru este rezultatul muncii lor, nu banii pe care-i câștigă.
Și astfel demonstrăm că pe teritoriul Uniunii Europene nu este important să fii german, spaniol, francez sau român. Cineva de la București care e inteligent poate să ajungă să fie primar la Berlin, la fel cum cineva de la Lisabona sau de la Viena poate să ajungă primarul Timișoarei sau al Iașului.
Și în felul ăsta demonstrăm că Uniunea Europeană nu este un moft, ci o țară adevată în care trăim cu toții fericiți.
A trecut un an și m-am trezit.
Ce a rămas din visul meu?
O glumă.
