Unde au dispărut păsările orașului?

La începutul lunii aprilie a acestui an, când s-a anunțat că în Timișoara se va face din nou dezinsecție și deratizare, mi-am exprimat public îndoiala cu privire la oportunitatea acestei măsuri.

Nu că în Timișoara nu ar exista țânțari sau șobolani.

Dar, pentru că locuiesc la câteva zeci de metri de cel mai mare parc oraș și pentru că mă deplasez aproape în exclusivitate numai pe jos, am avut ocazia să observ câteva lucruri pe care cei care nu coboară din mașină poate nu le observă:

În mod normal, așa cum am învățat cu toții în primii ani de școală, o mare parte din țânțari sunt mâncați de către alte animale, păsări sau amfibieni.

Trebuie însă să ținem cont că insecticidele pulverizate din avion nu omoară numai țânțarii, omoară și muște, și fluturi, și gândăcei și alte insecte, care toate constituie hrana păsărilor.

În anii în care s-a făcut dezinsecție am observat că păsările aproape că au dispărut, probabil pentru că o parte din hrana lor a dispărut, iar după aceea numărul țânțarilor a crescut.

În schimb, în anii în care nu s-a făcut dezinsecție, numărul păsărilor era mai mare iar populația de țânțari era menținută la un nivel rezonabil.

Să nu se înțeleagă că sugerez că păsările au dispărut pentru că au fost otrăvite cu substanțele folosite pentru dezinsecție, nici pe departe.

Lucrurile funcționează altfel și mecanismul e la fel de simplu ca Briciul lui Occam:

O pasăre oarecare, insectivoră, mănâncă muște, fluturi, țânțari și cine știe ce alte insecte.
În momentul în care ai dat cu spray din avion ai omorât și muște, și fluturi, și țânțari.
Pasărea nemaigăsind ce să mănânce pleacă, se duce, de exemplu, la Ghiroda unde sunt bălțile alea și unde noii îmbogățiți și-au amenajat tot felul de bălți prin curți, să se laude și ei că stau seara pe ponton.

Nemaifiind păsări în zonă, noua generație de țânțari care se naște după 15-20 de zile va trăi fericită.
Se înmulțesc și muștele, fluturii și celelalte insecte, dar pe astea nu prea le observăm atât de ușor ca pe țânțarii care ne sug sufletul.

Păsările odată plecate se întorc mai greu, că nu sunt nici ele proaste să lase balta aia cu milioane de țânțari grași sau “deck-ul” pe care stau seara oameni bine hrăniți îmbrăcați doar în costum de baie, pentru parcul meu unde abia vezi seara câteun roi de țânțari anemici și unde până și muștele sunt atât de rare că atunci când văd câte una în apartament îi fac fotografii iar cățeii se ascund pe sub fotolii de frica ei.

E ca și cum am cere cuiva să lase o friptură mare cu cartofi prăjiți pentru o porție de mămăligă cu cârnați Cabanos de la supermarket.

Cu deratizarea se întâmpla ceva asemănător.
Nu se învață la școală, dar orice om care a locuit “la casă”, acolo unde de regulă există și șobolani, știe că în locul unde s-a otrăvit un șobolan sau unde a fost prins în cursă un șobolan, un alt șobolan nu va mai călca în veci.
Dacă cineva are o cursă de șobolani și a prins un șobolan cu ea, sunt puține șanse să mai prindă încă un șobolan cu aceeași cursă.
Va trebui să o ardă, să o pună în alt loc, doar astfel va mai prinde un alt șobolan acolo.
În schimb, în perioadele în care se face deratizare, putem vedea pe străzile orașului o mulțime de pisici moarte, uneori mai mor și câini.
Deci, în loc de a elimina șobolanii omorâm dușmanii naturali ai acestora.
Și, pentru că și păsările sunt atrase de boabele acelea folosite pentru otrăvirea șobolanilor, omorâm și păsări.
Nu o spun eu, au spus-o alții mai demult.

Pe la mijlocul lunii aprilie în parcul Pădurice, probabil și în alte parcuri, au apărut afișe care avertizau populația că în acele locuri a fost amplasată otravă.

Din păcate, otrava a fost amplasată exact în locurile unde cuibăreau mierlele, la baza tufelor de subarboret din parc.

Îmi exprimam atunci îndoiala cu privire la faptul că mierlele, pițigoii, aricii, coțofenele, celelalte animale care trăiesc în pădure sau chiar copii care se joacă pe acolo, vor înțelege ce scrie pe acel afiș.

Și mă întreb și acum, oare care este motivul pentru care cineva ar amplasa otravă într-un parc.
Trăiesc șobolanii în parc?
Nu, șobolanii fiind niște animale oportuniste trăiesc în apropierea oamenilor, în anexele caselor sau chiar în tunele săpate sub acestea, în locuri unde își pot construi cuiburi ferite de curenții de aer și, mai ales, acolo unde găsesc mâncare.

Înțeleg să pui capcane pentru șobolani lângă containerele de gunoi, sau în subsolurile blocurilor, dar cât de tâmpit poți să fii să pui capcane într-un parc unde trăiesc păsări și arici?

Pentru că, sigur nu știa nimeni din primărie, în general mierlele acolo trăiesc, în arboretul și în tufele alea, țopăie pe acolo căutând râme și gândaci și orice altceva ce conține carne, inclusiv momeli pentru șobolani.
În copaci mierlele stau numai când își cheamă frații și surorile.

Exista acolo în Pădurice o colonie de popândăi, animale ocrotite de lege.
Popândăii sunt niște animăluțe simpatice care trăiesc în galerii săpate sub pământ.
Când ies la suprafață se ridică în două labe și se uită în zare, ca suricatele.

Se știa de ei, se scrisese în literatura de specialitate despre acea colonie de popândăi din Parcul Pădurice.
Nu mai e niciunul și tare mă tem că vreun idiot a crezut că ăia sunt șobolani.

Erau arici acolo, acum nu mai e nici urmă de arici.

La un moment dat câinii mei au găsit un pui de arici, după ce m-am gândit puțin l-am lăsat acolo, să trăiască împreună cu părinții săi, în natură.
Acum îmi pare rău că nu l-am luat acasă, lăsându-l acolo l-am condamnat să moară otrăvit cu otravă pentru șobolani.

Dimineața devreme, când era încă întuneric, se schimba cântecul păsărilor.
Unele plecau la culcare, începeau altele, recunoșteam mierlele și pițigoii, pe altele nu le recunoșteam.

În fața liceului Waldorf, sau la Stadionul 1 Mai puteai vedea câteun cârd de gaițe care se certau ca niște precupețe.

Ciocănitori, coțofene, stăncuțe, vrăbii, ciocârlii, grauri, pițigoi galbeni și albaștri care nu stăteau locului un moment să le facă omul o poză, erau de toate, mii și mii de păsări.

La sfatul Mihaelei Mihai, da, cântăreața, iarna tăiam bucățele mici mici de slănină și le împrăștiam în locurile unde vedeam sute de mierle, în felul acesta le ajutam să își găsească proteinele necesare pentru a trece peste iarnă.

Erau acolo ciocârlii, se jucau și ele cu vrăbiile în praf, nici nu am știut ce păsări sunt alea până când nu am aflat că politicienii vor să le împuște pentru a le mânca limbile, eu le spuneam “vrăbii cu moț”.
Vă dați seama ce gunoaie de oameni suportă pământul acestei țări, cum să mănânci limbi de ciocârlie?

Fazanii se plimbau pe trotuar, dacă vă puteți închipui așa ceva, mergeai pe stradă și dimineața, la primele ore când circulația auto nu era foarte intensă, vedeai pe trotuar câteun fazan care se plimba liniștit. Sau te trezeai că în apropierea Casei Faenza prin fața ta, la câțiva centimetri de la sol trece un elicopter, când colo era un fazan care traversa șoseaua în zbor și se apuca de păscut între blocurile medicilor de lângă Spitalul Județean…

În apropiere de blocul meu este un măceș în care cuibăreau mii de vrăbii.
Alte vrăbii se jucau în praful de pe alei.
Cred că nu am mai văzut nici o vrabie din primăvară.

Ca în fiecare dimineață și astăzi mi-am plimbat câinii pe trotuarele care alcătuiesc perimetrul parcului.
Singura pasăre pe care am auzit-o pe acel traseu în lungime de peste un kilometru și jumătate a fost o pasăre de pradă care țipa și un, probabil, pițigoi, care cânta și el de unul singur.

Dimineața, la prima oră, treceau ciorile.
O parte rămâneau în pădure, în timpul zilei își vedeau de treabă, scurmau după insecte, mai mâncau câteo nucă, ceva, iar seara se urcau în vârful copacilor și se uitau spre sud așteptând să se întoarcă surorile lor care fuseseră la cules, după care mergeau cu toate la culcare, undeva în nordul orașului.
Trec și acum ciori, dar nu se mai prea opresc.

Păsările nu au dispărut numai din parcul din apropierea locuinței mele, zilnic trec prin cimitirul Rusu Șirianu, loc care în anii anteriori era un rai pentru tot felul de păsărele, ca orice alt cimitir.
Nu mai e nici acolo nicio pasăre, rar mai vezi câteo coțofană.

Nici pe străzile liniștite din Elisabetin nu mai prea sunt păsări, seara mă uit după ele, mă uit și în cimitirul de pe Cosminului, totul a fost sterilizat.

Mai vezi niște turturele sau porumbei, dar și ăștia sunt atât de amețiți încât îi calcă mașinile pe stradă.

Au murit toate păsările?
Nu știu, poate au plecat în altă parte.
Sau, spuneau unii aseară la televizor, că e din cauza încălzirii globale.
Poate nu mai stau aici din cauza poluării, ați simțit mai nou mirosul gazelor eliminate de autoturisme?

Oricum, indiferent de motiv, orice om de bună credință va putea constata că numărul păsărilor din oraș a scăzut foarte mult în acest an, aproape până la dispariție.

Iar unde nu le place păsărilor, cred că nici sănătatea oamenilor nu e foarte înfloritoare.

***

Poate unele persoane se vor întreba, bine, nu e bine să stropim pentru țânțari, dar ce e de făcut, stăm să ne mănânce țânțarii?

Am fost și eu curios să aflu răspunsul la acea întrebare și de aceea am căutat să aflu cum se face în alte părți.
Există o mulțime de lucruri care pot fi făcute.

În primul rând trebuie să eliminăm lucrurile care favorizează înmulțirea țânțarilor.

Ceea ce vedeți în pozele de mai jos veți putea vedea în orice parc proaspăt reabilitat al orașului, fie că vorbim de Pădurice (prima poză), fie că vorbim despre Parcul Central (cea de-a doua poză).
Acolo, în acea apă de la baza ierbii trăiesc larvele de țânțari.
Așa ceva nu este admisibil să existe într-un parc amenajat corect.

Orice sursă de apă care băltește este un mediu propice pentru dezvoltarea țânțarilor, de aceea toate aceste bălți trebuie eliminate, fie că este vorba despre apa care nu se infiltreazăîn pământ din cauza soluțiilor incorecte folosite la amenajarea parcurilor, fântâni arteziene neîntreținute în care băltește apa, bălți naturale, tot felul de piscine sau chiar troace existente în curțile oamenilor, în care se adună apă.

O altă modalitate, de fapt cea mai eficientă, de a micșora numărul de țânțari este crearea de culoare verzi, zone din oraș prin care păsările să treacă și în care să trăiască în siguranță.
La un moment dat propusesem un “green line”, nu neapărat pentru păsări, care să plece din Ronaț și să continue până dincolo de Parcul Botanic, de-a lungul liniei de tren
Odată cu amenajarea zonei Iulius Town culoarul verde ar continua până spre Gara de Est.
Încetul cu încetul, dacă nu vor mai fi deranjate, acest culoar se va umple de păsări.
Un alt culoar verde ar putea exista începând cu strada Lidia, continuând cu zona Stadion, zona din jurul străzii Cerna (care a fost defrișată de curând în mod iresponsabil), Plopi și Pădurea Verde.

Cu cât sunt mai multe păsări, cu atât vor fi mai puține insecte.

Un singur liliac pitic consumă cam 2000 de țânțari într-o noapte.
Până la un moment dat, în fiecare seară, la apusul soarelui, deasupra cimitirului de pe Rusu Sirianu zburau o mulțime de lilieci.
Din păcate, nu i-am mai văzut de mult.

Pe lângă metodele naturale există și metode “artificiale” de eliminare a țânțarilor, fără a se folosi insecticide.

Se vorbește în lumea civilizată despre capcane de țânțari, niște mici dispozitive care, de exemplu, generează bioxid de carbon, țânțarii vin crezând că acolo e un animal, ceva, și intră în capcană. Spun unii că ar fi extrem de eficiente.

Alții elimină țânțarii folosind metode biologice care îmbolnăvesc și elimină țânțarii, într-un mod asemănător cu capcanele pentru gândaci care și ele îmbolnăvesc gândacii, aceștia se duc la cuibul lor unde mor, acolo ceilalți gândaci îi mănâncă și se îmbolnăvesc și ei, utilizatorul neobservând decât că gândacii pur și simplu dispar din casă.

Citeam că în China a fost dezvoltată o metodă prin care țânțarii sunt prinși în capcane, șunt sterilizați prin iradiere după care sunt eliberați în locurile în care există țânțari.
Femelele se împerechează cu acești masculi sterili, nimeni nu pățește nimic, dar nu se mai nasc pui.
Spuneau oamenii ăia că au experimentat această metodă în Sri Lanka și s-a reușit eliminarea a 87% din țânțarii tigru de acolo.
Bineînțeles că nu primarul trebuie să se ocupe de sterilizarea țânțarilor, dar poate nu ar fi rău ca, așa cum poate impune în contractul de licitație ca un tramvai să mai meargă 60 de Km după ce s-a luat curentul, și firmele de dezinsecție să fie obligate să folosească metode care nu necesită otrăvirea întregii populații de insecte a orașului.

Aplicând aceste metode de reducere a numărului de țânțari, la un moment dat se va ajunge la un echilibru și cel puțin în zonele în care nu există bălți păsările vor putea menține în mod natural controlul populațiilor de țânțari.

Și nu în ultimul rând, trebuie interzisă amplasarea de otravă în parcuri.

Chiar își închipuie cineva că șobolanii vin în parc să pască iarbă?

Poate oamenii ăia care au pus otravă în parcuri nu sunt niște creiere luminate, în fond dacă ar fi așa, s-ar ocupa de altceva, dar în primărie există niște oameni care sunt plătiți cu salarii imense pentru că se consideră că sunt inteligenți și competenți.
Din păcate, majoritatea lor nu este nici una nici alta, nu sunt decât niște oportuniști lacomi și șireți.

• Notă: toate păsările din imagini au fost fotografiate în Parcul Pădurice din Timișoara sau în zona înconjurătoare.