Anton Kovacs February 8, 2020

 

În urmă cu mulți ani, în cartea “Preludiul Fundației”, a lui Isaac Asimov, o carte a cărei acțiune se desfășoară peste câteva mii de ani, am citit un pasaj care mi s-a părut tare minunat:

Harry Sheldon, eroul principal al cărții merge într-un loc unde era un fel de bibliotecă, dar o bibliotecă în care cărțile erau stocate sub formă de ceva care acum ar fi numit cartele de memorie.

A luat o carte din raft, adică o cartelă din aceea și a introdus-o într-un dispozitiv care avea rolul de “cititor de cărți”, după care a citit cartea respectivă.

Mi s-a părut extraordinar.

În acea perioadă, la mijlocul anilor ‘80, îmi confecționasem un dispozitiv pe care era montat un aparat de fotografiat, cu ajutorul căruia fotografiam cărțile obținând niște microfilme pe care le citeam cu ajutorul unui diaproiector identic cu cel din  poza de mai jos:

 

 

Era un chin, trebuia să fotografiez fiecare pagină a cărții, după care filmul trebuia developat, baia era plină de sticle cu revelator și fixator, iar pe sârma de rufe atârnau filme în loc de chiloți și ciorapi.

Pentru a citi “cărțile” proiectate pe perete trebuia ca în cameră să fie destul de întuneric, deci mi-am confecționat și niște draperii din pânză închisă la culoare.

Ce extraordinar ar fi fost să am și eu un dispozitiv ca al lui Harry Sheldon, o chestie în care să introduc o cartelă cu o carte, după ce am citit cartea introduc altă carte și tot așa.

Acum am un astfel de dispozitiv pe care pot ține mii de cărți în același timp.

De fapt, îl am de când s-au mărit puțin ecranele telefoanelor portabile. Înainte de a apărea telefoanele inteligente, cu ecran mare, am citit cărți în format *.jar și pe Nokia 6500 slide, și pe Motorola Razr și pe nenumărate alte telefoane.

 

 

Un imens salt a avut loc când mi-am cumpărat în anul 2000 un telefon Mitsubishi Trium Mondo, un minunat PC de buzunar cu Windows pe care se puteau citi fișiere în format *.lit.

 

 

Cred că începând din anul 2000 nu prea am mai citit multe cărți în format “analogic”, tot ce citesc, fie că e vorba despre cărți, reviste sau ziare este exclusiv în format digital.

Da, știu, mulți vor spune “îmi place să simt cartea în mână, să simt mirosul cărților”.

Mi-au spus acest lucru nenumărate persoane, de la Andrei Pleșu la proprietarul acestei publicații.

Părerea mea însă este că importantă este informația cuprinsă într-o carte, nu mirosul acesteia sau bacilii Koch care trăiesc în ea.

Citește și:  Știință și Tehnică de weekend cu Anton Kovacs: Inventarea echipamentelor de comutare automată a circuitelor

Și eu am o bibliotecă “clasică”, în care sunt o mulțime de cărți “pe hârtie”.

Dar cred că mult mai importantă este biblioteca mea care se află undeva în nori și în care am mii de cărți în format digital.

 

 

***

Când sunt acasă de regula citesc cărţi de pe tabletă.

Dar când mănânc, merg la WC, în baie sau în pat citesc de pe telefon, e mult mai comod să ții un telefon în mână decât o tabletă, mai ales că ții cartea și schimbi paginile cu o singură mână.

Alteori, atât acasă cât şi la serviciu, mai ales când cartea conţine desene sau fotografii pentru vizualizarea cărora este necesar un ecran mare, sau dacă este vorba despre o carte sau o revistă în format pdf citesc de pe computer.

Se întâmplă chiar să citesc despre anumite lucruri într-o carte, pe unul din monitoare, și să caut informații despre subiectul respectiv pe celalalt monitor.

 

 

Mult timp am avut o problema cu “sincronizarea” cărţilor pe care le citesc, în primul rând pentru că dacă doream să citesc o carte pe mai multe dispozitive trebuia să o încarc pe fiecare din aceste dispozitive pe rând.

La un moment dat a apărut Dropbox-ul şi această problemă s-a rezolvat, aveam Dropbox pe toate dispozitivele, aruncam cartea în Dropbox şi o aveam peste tot.

Dar totuşi mai era o problemă, trebuia să ţin minte la ce pagina am rămas într-o carte, pe un anumit dispozitiv, astfel încât atunci când deschid aceeaşi carte pe alt dispozitiv să o reiau de la pagina la care am rămas “dincolo”.

Bineînţeles că pentru a ajunge la acea pagină trebuia să “răsfoiesc” cartea, ceea ce, când ai ajuns spre sfârşitul cărții îţi ia o grămadă de timp.

Pentru că de obicei citesc mai multe cărţi în paralel problema se complica şi mai mult.

La un moment mi-am făcut şi un mic progrămel, un fel de “sticky note” care se sincroniza pe toate dispozitivele şi în care notam titlul cărţii şi pagina la care am rămas.

M-am chinuit aşa până când a apărut o soluţie cât se poate de elegantă pentru a rezolva toate aceste probleme, se poate face în aşa fel încât cartea să nu fie încărcată decât odată şi se va regăsi pe toate dispozitivele şi, ce minune, dacă am rămas la o anumită pagină pe un dispozitiv, celelalte dispozitive vor ştii unde am rămas şi vor deschide cartea exact la acea pagină.

Citește și:  Știință și Tehnică de weekend cu Anton Kovacs: O femeie căreia îi datorăm cu toții multă recunoștință

Mai mult, nici nu mai am nevoie de câte un program specializat, diferit de la un sistem de operare la altul, instalat pe fiecare dispozitiv în parte, pentru a-mi citi cărţile.

 

Cum se face

1. În primul rând va trebui să aveţi un cont Google.

Dacă nu aveți (oare mai exista oameni care să nu aibă un cont Google?), creaţi-vă unul, nu costă bani şi încet încet veţi descoperi o lume minunată, lumea Google.

2. Instalaţi pe dispozitivele Android (telefoane, tablete etc) aplicatia gratuită “Cărţi Google Play” de la adresa https://play.google.com/store/apps/details?id=com.google.android.apps.books

 

 

3. Pe PC accesaţi adresa https://play.google.com/books

4. Click pe butonul “Încărcaţi fişiere” și încărcaţi cărțile pe care doriţi să le citiți (sunt permise formatele *.epub si *.pdf), pot fi încărcate până la 1000 de cărţi (dar nimeni nu vă împiedică să ştergeţi de acolo cărţile pe care le-aţi citit deja, urmând ca biblioteca dumneavoastră digitală să fie arhivată în altă parte, în acest fel veţi avea şi mai multă ordine în “bibliotecă”).

 

 

Dacă nu aveţi un PC, “daţi  click” pe cartea aflată pe dispozitivul Android, când veţi fi întrebaţi spuneţi că doriți ca fișierele de acest tip să fie deschise întotdeauna cu “Cărţi Google Play” şi cartea va fi încărcată în contul dumneavoastră Google.

 

 

5. Gata.

 

În acest moment accesând pe dispozitivele mobile aplicaţia “Cărţi Google Play” sau pe PC accesând adresa https://play.google.com/books (dacă sunteţi un cititor pasionat, puteţi să vă faceţi un shortcut pe desktop către această adresă, aşa cum mi-am făcut eu) veţi regăsi cărţile încărcate, iar la accesarea uneia din cărţi aceasta se va deschide exact la pagina la care aţi rămas ultima oară când aţi citit-o pe oricare din dispozitivele dumneavoastră.

 

 

Mai mult, dacă sunteți în concediu în Dubai sau aiurea, conectându-vă cu ajutorul unui dispozitiv oarecare la contul dumneavoastra Google veţi putea să vă citiţi cărţile exact cum le citiţi pe gadgeturile pe care le-aţi lăsat acasă.

 

 

Pe toate dispozitivele, fie că vorbim despre computer sau dispozitive portabile, textul cărții poate fi mărit sau micșorat, astfel încât să îl puteți citi în condiții optime fără să vă stricați ochii, lucru pe care în cazul cărților “normale” nu l-ați fi putut face decât schimbându-vă ochelarii…

 

 

 

Acum că am învățat cum să citim cărțile în format electronic se pune întrebarea de unde putem să procurăm astfel de cărți.

Citește și:  Știință și Tehnică de weekend cu Anton Kovacs: Încălzirea cu energie electrică a locuinței

Până nu de mult aceasta era o problemă, nu se impusese încă un format standard pentru cărțile în format electronic, crearea acestora era făcută la un nivel foarte scăzut…

Dar în ultimii ani editurile au început să publice cărți electronice și acestea se găsesc de cumpărat pe internet.

De altfel veți observa că Google play vă oferă în permanență o mulțime de cărți pe care le puteți achiziționa cu un simplu click.

Veți găsi acolo atât cărți străine cât și cărți în limba română, sortate pe categorii.

 

 

Nu în ultimul rând, în ultimii ani s-au dezvoltat multe comunități de oameni generoși care muncesc în folosul altora digitalizând cărți.

A digitaliza o carte înseamnă să o scanezi pagină cu pagină, să prelucrezi imaginile scanate, să extragi textul din imagini cu ajutorul unor programe de “optical character recognition”, care transformă imaginile în text editabil, după care textul astfel obținut este corectat și formatat.

Oamenii care fac acest lucru nu câștigă nimic, nici măcar recunoștință, deoarece, chiar dacă fac ceea ce fac într-un scop nobil, este vorba despre o formă de “haiducie informatică”, deci nu vom afla cine sunt cei care au muncit cu atâta generozitate pentru ca noi să avem ce să citim.

Cred că acești oameni fac mult mai mult bine societății decât cineva care cheltuie milioane de euro din bani publici pentru a construi o bibliotecă “clasică”.

Pentru ca editurile să nu fie păgubite prea mult cei care digitalizează cărți practică o formă elegantă de cavalerism, în general cărțile digitalizate sunt postate pe siteurile specializate numai după ce s-au scurs doi ani de la apariția acestora în librării.

 

 

În concluzie, există nenumărate locuri de unde se pot procura, gratuit sau pe bani, cărți în format electronic, nu trebuie decât ca cei interesați să caute, există surse de unde se pot descărca mii de cărți minunate, din toate domeniile, una mai bună decât alta.

Pentru a avea material didactic în vederea testării lucrurilor pe care le-ați învățat în acest articol, de la adresa https://www61.zippyshare.com/v/1j6iujmM/file.html puteți descărca o mică arhivă care conține câteva cărți în format epub.

Nu trebuie decât să despachetați fișierul descărcat și să puneți cărțile în biblioteca dumneavoastră virtuală.

 

 


Rubrică realizată cu sprijinul Info KAM Technologies

Grupul  Info KAM  oferă  întreaga gamă de servicii de contabilitate și consultanță contabilă

 

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*