Senatorul Nicu Fălcoi a închis careul candidaților în cursa internă USR Timișoara pentru primăria orașului.
Mai țineți minte când membrii USR strângeau anul trecut semnături prin oraș pentru inițiativa „Fără penali în funcții publice”, iar Nicolae Robu, într-un abuz de putere, a pus polițiștii locali să-i amendeze? La vremea respectivă, Nicolae Robu și-a argumentat gestul prin deja celebra expresie „Sunt șeful Poliției Locale, printre altele. Exact! Da, eu dau ordin!”, iar unul dintre cei doi „avertizați” a fost exact senatorul Nicu Fălcoi.
Aceasta este diferența dintre omul implicat, prezent în stradă pentru a aduna semnăturile necesare inițiativei de modificare a Constituției și primarul Nicolae Robu, șăful la poliție.
Sâmbătă, 15 iunie, în ultima zi în care se mai putea face acest lucru, Nicu Fălcoi și-a depus candidatura și a intrat în competiţia internă USR pentru Primăria Timişoara. Mesajul său este următorul:
„În curând, mai exact în 18 septembrie, se împlinesc 30 de ani de când am pășit pentru prima oară în Timișoara.
Luni, ploaie, trenul întârziase 30 de minute, un geamantan imens și milioane de speranțe. Doar ce terminasem școala de aviație și veneam la aerodromul cu cel mai performant avion din dotarea aviației militare române. Nu alesesem Timișoara pentru oraș, nu-l văzusem niciodată până atunci, ci pentru a-mi satisface ambițiile profesionale.
Nu, nu a fost dragoste la prima vedere. Eram mult prea preocupat să văd avioanele ca să mai observ și orașul. Mi-au atras, totuși, atenția câteva lucruri banale. Era mai curat decât orașele prin care trecusem până atunci, oamenii erau mai politicoși (vânzătoarele îți mulțumeau atunci când cumpărai ceva din magazinul lor) și nimeni nu se supăra că cel de lângă el vorbea în altă limbă decât româna.
Timpul a trecut, însă, și, ușor- ușor, orașul m-a cucerit.
Aici mi-am desăvârșit cariera de pilot al forțelor aeriene și apoi de antreprenor. Aici mi s-a născut fiica și aici am construit o casă și o familie. Aici m-am întors din orice colț al lumii și mi-am găsit liniștea. Aici mi-am înmormântat tatăl.
Depind cu trup și suflet de acest oraș.
Cine sunt?
Sunt unul dintre cei mai puțin de 1.000 de români care, de la inventarea avionului supersonic, au avut norocul să piloteze unul. Mi-am început și mi-am sfârșit cariera de pilot la Timișoara, odată cu desființarea bazei aeriene.
În 2004-2005, pentru un an de zile, am fost observator ONU în Africa, Republica Democrată Congo. O țară de zece ori mai mare ca România, dar și de zece ori mai săracă. Atunci când vezi cel puțin săptămânal o mamă plângându-și copilul mort de foame sau dintr-o boală banală, nu poți să rămâi același. Ceva în tine se transformă.
În acel an nu am fost doar un observator ONU, ci și șeful logisticii într-un sector de țară de două ori cât România, în cea mai importantă misiune ONU, misiune care avea un buget anual de circa 1,2 miliarde de dolari necesari întreținerii celor peste 20 000 de participanți la ea. Practic, am învățat o nouă meserie.
După trecerea în rezervă, am hotărât că e timpul să încerc și altceva, așa că m-am apucat de afaceri. Experiența căpătată în Africa mi-a fost de mare folos. Nu m-am îmbogățit, dar am reușit să câștig cât să trăiesc bine. Mă mândresc cu faptul că nici o firmă de-a mea, atâta timp cât am deținut acțiuni în ea, nu a primit nici măcar o singură amendă. Am considerat întotdeauna că, atâta timp cât pretinzi celorlalți corectitudine, tu însuți trebuie să fii corect.
În momentul în care am hotărât să intru în politică, pentru a nu lăsa loc de acuze, am decis să ies complet din afaceri și am vândut tot ce mai dețineam atunci.
Din decembrie 2016 sunt, cu ajutorul colegilor din acea perioadă și al timișenilor care ne-au votat, senator în Senatul României.
Am fost secretar și vicepreședinte al Senatului și sunt membru în Comisiile de apărare și de control al Serviciului de Informații Externe.
Sunt membru al Adunării Parlamentare NATO și membru în Comisia de apărare a acesteia, precum și reprezentantul României în comisia NATO-Ucraina.
Am deprins, în perioada aceasta, ce înseamnă să tratezi, la cel mai înalt nivel, atât cu prieteni cât și cu dușmani.
Am intrat în politică din aceleași motive ca și voi și ale multor altora care sper să ni se alăture. Nu mai suportam ce se întâmplă în țară și ajunsesem la concluzia că am doar două posibilități. Ori vindeam tot și plecam, ori încercam să schimb ceva în bine. Am ales a doua variantă și, așa cum o spun de fiecare dată, dacă crezi că poți să faci lucrurile mai bine, pui mâna și faci. Așa că am candidat, pentru că, oricâte idei briliante ai avea, dacă nu ești acolo unde se iau deciziile pentru a le pune în practică, nu-ți ajută la nimic.
Printre cauzele intrării mele în politică s-au numărat și mai mulți politicieni. Unul dintre ei a fost chiar actualul primar al Timișoarei. Nu-mi venea să cred că, sub conducerea lui, aproape nimic nu mai mergea bine. Nu-mi venea să cred că în orașul care altă dată era un simbol al României și chiar al Europei trebuie să mă mulțumesc cu ”măcar ăsta face ceva”. Întotdeauna îmi imaginam cum aș face eu lucrurile dacă aș fi în locul lui. Întotdeauna mă miram cum e posibil să nu asculte deloc de cei care l-au ales să fie primar sau de cei care ar fi putut să-l sfătuiască de bine.
Nu fac parte dintre cei care cred că le știu pe toate, dar cred că am suficient de mult bun simț ca să știu să-i ascult pe cei care chiar se pricep pe anumite domenii. Toate proiectele coordonate de mine s-au bazat pe acest lucru și pentru asta-mi sunt martori participanții la acele proiecte. Acesta-i motivul pentru care cred că cel mai important în această ecuație este o echipă onestă și profesionistă. O echipă care este în stare să-și imagineze mai mult, dar să și poată pune în practică. O echipă pentru care transparența nu e un moft. O echipă pentru care ingeniozitatea, expertiza și progresul contează. Asta înseamnă o echipă de oameni competenți, dedicați, creativi, o echipă în care diversitatea e la ea acasă. Știu și pot să adun astfel de oameni la un loc. Nu pentru că aș fi mai special, ci datorită experienței de viață și cadrului în care am ocazia să mă aflu.
Coordonez oameni de la 18 ani. De-a lungul timpului au fost mai mulți sau mai puțini, dar cred că am ajuns la vârsta la care pot să îmbin experiența profesională și de viață cu energia și cunoștințele necesare pentru a conduce o primărie ca cea a Timișoarei. Eu nu sunt aici ca să mă joc. În aviatie, unde câteva secunde fac diferența între viată și moarte, am învățat ce înseamnă responsabilitatea. Cred că primăria Timișoarei nu este un proiect școlar. Timișoara are nevoie de pragmatism, competență, onestitate și dedicație.
Și mai cred ceva, cred cu tărie că Timișoara nu e a mea, sau a USR-ului. Timișoara e a oamenilor, iar eu sunt aici să ascult.
Sunt Nicu Fălcoi și candidez, alături de voi, pentru Primăria Timișoarei.”
