Era în primii ani de după revoluție, chiar apăruseră primele bancnote postrevoluționare, bancnotele acelea frumoase de 500 de lei, făcute dintr-o hârtie care avea o textură ca de piele.
Ieșisem în curtea intreprinderii în care lucram. La un moment dat văd un tip care se îndreaptă spre mine.
Brunet, înalt, solid, cu barbă. Avea în mână o pungă de nylon.
Bagă mâna în pungă, scoate unul din minunatele exemplare de 500 de lei și mi-l întinde.
– Nu vă supărați, vreau să vă întreb ceva.
– Vă rog, îi răspund luându-i bancnota din mână. 500 de lei însemna pe atunci aproximativ un sfert din salariul meu lunar.
– Aș dori să îmi recomandați un zidar.
Chiar în apropierea noastră erau câțiva zidari. L-am strigat pe șeful lor de echipă, acesta s-a apropiat de noi, străinul a băgat din nou mâna în plasă, a scos o altă bancnotă de 500 de lei:
– Nu vă supărați, vreau să vă întreb ceva…
Omul dorea să-i facă fiului său, care murise de puțin timp în Franța, un cavou. Căuta niște meseriași buni care să-i facă lucrarea.
Cu toate că nu aveam nici o treabă cu zidăria sau cu cimitirele m-a rugat să merg cu el la cimitir să îmi arate ce făcuse, poate să-i dau un sfat.
La un moment dat mi-a spus că venise la Timișoara să cumpere niște case. Până atunci cumpărase 16. Toate mici palate amplasate în zona centrală a orașului.
L-am întrebat cine îi asigură totuși toată logistica din punct de vedere birocratic, o activitate din aceasta de achiziție și transformare a o mulțime de clădiri presupune și o mulțime de uși la care trebuie să bați, de acte care trebuie intocmite…
– Nu-ți fă probleme, mi-a răspuns, jumătate din primărie primește în fiecare lună salariu de la mine.
Poate nu erau chiar jumătate, dar sigur erau câțiva cărora le plăcea să primească bancnote de 500 de lei.
Nu l-am mai văzut de atunci, din când în când mai citesc despre el în ziar, cele 16 case s-au înmulțit mult de atunci.
Asta va fi problema următorului primar.
El crede că va intra în primărie călare pe un cal alb, toată lumea care lucrează pe acolo îl va felicita și cu toții, cu forțe noi, vor munci în continuare cu spor pentru cetățenii orasului.
Poate o mare majoritate chiar va face așa, dar prin colțuri vor rămâne totuși, ascunși ca niște păianjeni, angajații acelui domn pe care l-am cunoscut eu în urmă cu mulți ani, oameni care primesc leafă și de la primărie, dar și de la alții, unii pentru a pune o ștampilă unde e nevoie la o zi după ce primarul pleacă în concediu, alții pentru a strecura niște cereri de reîmproprietărire făcute de niște doamne care locuiesc în unul din cimitirele orașului, sau care fac în așa fel încât bariera verde care protejează locuitorii din Zona Soarelui să fie defrișată și să devină un nou cartier de blocuri, sau care merg la biserică cu cineva care dorește să-și facă un bloc pe un parc sau care are o firmă de spații verzi…
Cât despre terenurile astea dinspre Calea Urseni, nu trebuie să ai studii juridice pentru a înțelege că dreptate înseamnă că totul trebuie readus la starea inițială, astfel încât cetățenii să aibă acolo și cimitir și spații verzi și tot ce ar fi trebuit să fie acolo și , mai ales, nimeni să nu beneficieze nici măcar de un metru de pământ care nu i s-ar fi cuvenit.
Din păcate nu se va întâmpla așa, indiferent cine va fi noul primar, cei care au făcut toate mânăriile astea sunt oameni puternici care au fost sfătuiți chiar de către cei care ar trebui să ne apere de astfel de oameni.
***
Oamenii ăștia au niște salarii imense, generalul ăla sigur are o soldă lunară de peste 10000 de lei, dar la astea se adaugă tot felul de alte compensații, normă de hrană, drepturi de echipament și câte și mai câte, probabil cel puțin încă 10000 de lei.
Stă puțin acolo, după care iese la pensie cât mai e încă tânăr și în putere și ia și o pensie din aceea nesimțită, probabil de cel puțin de 10-20 de ori mai mare decât a unui cetățean român standard care a muncit vreo 40 de ani și a făcut diverse lucruri utile pentru societate.
Și tot nu le ajunge, așa că mai și fură.
Nu am nici cea mai mică idee de ce fură cei care au atât de mult, pentru că pur și simplu cei care ajung în astfel de funcții au un nivel de moralitate mult mai scăzut decât noi, cei care chiar facem lucruri utile pentru a ne asigura existența, sau fură pentru că trebuie să plătească și ei o taxă celor care i-au pus în funcțiile care le dau posibilitatea să fure.
Probabil nu vom afla niciodată.
***
Chiar săptămâna trecută toată presa occidentală a publicat articole în care se spunea că înalte oficialități ale statului și oligarhi ruși au fost vaccinați cu noul vaccin rusesc.
Așa că putem fi liniștiți, probabil acesta este cel mai sigur vaccin de pe piață.
Iar cu Sputnikul ăla, atunci chiar că a fost o lovitură de imagine.
Nu pentru că rușii s-au lăudat că au lansat un satelit, o simplă afirmație chiar dacă e adevărată poate fi întotdeauna contestată de propaganda adversarilor, dar orice copil din lume, cu un radio ieftin, putea să recepționeze bip-urile emise când satelitul trecea pe deasupra acelui loc.
Oricine de pe planeta asta, dacă nu e cumva o maimuță retardată, știe care a fost primul satelit lansat în cosmos.
Care a fost primul satelit lansat de americani?
Nu știe nimeni.
De aceea trebuie întotdeauna să fii primul.
***
Bineînțeles, scumpiri în măsura în care avem informații.
Iar cum informațiile acestea referitoare la piață imobiliară sunt obținute de pe site-urile de specialitate, știm cât se cere.
Dar nu știm și cât se dă, ceea ce este o altă treabă.
Pentru că imobiliarul ăla publică acolo pe site, sau în anunțuri, o anumită sumă, cam cât ar vrea el să obțină, la care adaugă ceva ca să aibă de unde să mai lase, ca să-l facă fericit pe client.
Diferența între cerere și oferta sustenabilă, adică cât sunt dispuși să dea cumpăratorii, se vede în nenumăratele locuințe disponibile, atât în noile cartiere cât și în cele vechi.
Când nu vor mai exista locuințe de vânzare, sau când acestea vor fi foarte puține, cererea va fi egală cu oferta și prețurile cerute vor fi și cele plătite.
Dar atât timp cât există nenumărate locuințe pe piață înseamnă că prețul cerut pentru acestea este nesustenabil și acele cifre nu au nici o relevanță.
***
Era și o lege a lui Murphy cu fenomenul acesta, “când greșesti primul lucru pe care trebuie să-l faci este să găsești pe cine să dai vina”, sau ceva în genul ăsta.
Toți facem asta, întotdeauna altcineva e de vină că noi nu am realizat nimic în viață, întotdeauna statul e de vină că nouă nu ne merg afacerile sau ce dorim să facem.
Haterii de pe Facebook sunt de vină că trotuarele sunt prea înguste sau că aerul orasului e prea poluat.
La nivel de stat, autoritățile române, de exemplu, dau întotdeauna vina pe unguri, evrei și mai nou pe ruși. Rușii sunt de vină că ăștia au pustiit țara cu covizii, că s-a furat în ultimele câteva luni cât nu s-a furat în ultimii 20 de ani.
Ceilalți dau și ei vina pe chinezi și pe ruși, că, spun ei, rușii sunt de vină că britanicii au fost niște cretini și s-au uitat în gura lui Boris Johnson și a lui Nigel Farage sau și-au pus-o prim ministră pe Theresa May, crezând că aceasta dacă e femeie va fi o nouă Margaret Teacher, rezultatul fiind că au ieșit din UE și acum le pare rău.
O să se liniștească și ei și americanii și frații lor când o să vadă că telefonia e mai scumpă când o faci cu echipamente Ericsson, Nokia sau Samsung, când o să vadă că tricourile nu mai costă fracțiuni de dolar când sunt făcute în America și când nu o să mai aibă neodim să construiască lumea secolului XXI și vor trebui să-i pupe în cur pe chinezi ca să le vândă niște magneți ca lumea.
***
În sfârșit un economist care are curajul să spună adevărul, un adevăr care acum nu prea e convenabil din punct de vedere al corectitudinii politice.
Astăzi după ce îmi termin treaba mi-am propus să îi citesc toate articolele de pe blog.
Întotdeauna m-au enervat aceste aberații, că inflația și consumul deșănțat stimulează economia și bunăstarea.
Adevarul este că există oameni care au tot interesul să inducă astfel de idei, pentru că întotdeauna, fără nici o excepție, inflația i-a făcut pe cei care au mult să aibă și mai mult și pe cei care au puțin să rămână cu și mai puțin.
În consecință, dacă vreți să-I îmbogățiți pe alții și să sărăciți voi nu trebuie decât să vă cumpărați lucruri de care nu aveți neapărată nevoie, telefoane, televizoare, concedii și mașini tot mai noi.
***
Greu de crezut, dar nu am mâncat niciodată margarină. Am mâncat poate în prăjituri sau în tot felul de combinații, poate îmi bagă ăștia margarină și în unt, dar așa direct, să cumpăr un pachet pe care scrie ‘’Margarină” și să ung pasta aceea cu gust rău pe pâine, nu mi s-a întâmplat niciodată.
Din câte am citit odată, de mult, margarina asta a fost inventată pe vremea lui Napoleon, când untul era scump, ca să aibă soldații ăia ce să-și ungă pe pâine când plecau la luptă.
După aceea s-a constatat că nu prea e sănătoasă, scrie și în articol că anual mor între 3000 și 5000 de oameni din cauza acizilor grași care există în margarină. De Covid au murit până acum puțin peste 2000, și să nu uităm că la covizi au fost băgați toți la grămadă, și cei cu cancer, și cardiacii și cei cărora le-a explodat un vas de sânge în cap, și cei cu afecțiuni renale, toți.
Așă că, foarte bine că vor fi interzise alimentele cu acizi din ăștia, și dacă margarina va fi interzisă și ea nu pierde nimeni, ci dimpotrivă, când nu mai avem margarină vom mânca unt.
***
Bunicii mei au avut fiecare câte 6 frați.
La rândul lor au făcut doi copii, două fete.
Cele două fete au făcut câte un copil.
Eu nu am făcut nici un copil.
Cred că e o chestie de evoluție.
În vremea când bunicii mei s-au născut, la începutul secolului, din 10 copii născuți rămâneau poate 2-3. Restul mureau din diverse motive.
Mai se punea și problema întreținerii după o anumită vârstă, cineva trebuia să muncească pământul ăla sau să asigure existența familiei când bătrânii nu mai puteau să o facă.
Patria avea și ea nevoie de soldați, pentru că maimuțele alea care au fost stămoșii noștri erau niște animale agresive.
Acum vremurile s-au schimbat, mortalitatea infantilă e mult mai mică, aproape toți copiii care se nasc ajung să fie și bătrâni.
Există sisteme de asigurări sociale care ne asigură la bătrânețe, chiar dacă nu o existență îmbelșugată, dar cel puțin una suficientă.
Oamenii nu se mai bat chiar așa de mult între ei, bătaia între popoare are mai mult aspectul unei uzuri a economiei, eu îmi fac arme ca să te oblig pe tine să îți faci arme și astfel ne falimentăm reciproc ca niște tâmpiți ce suntem. Sau cumpăram arme pentru că la astfel de achiziții există și o mită consistentă acordată politicienilor.
În curând pe câmpurile de luptă nu vom mai vedea decât câinii de la Boston Dynamics, vopsiți în diferite culori, care se vor mușca reciproc de beregată.
Și în final, mai mulți copii nu ne vor face să ne simțim mai bine, vorbesc de întreaga omenire, ci dimpotrivă, vor fi o povară în plus pentru planetă, mai mulți oameni necesită mai multă infrastructură și consum mai mare de resurse neregenerabile.
De aceea, dacă am ajuns la un stadiu de dezvoltare destul de avansat și chiar simțim nevoia să avem grijă de o ființă neajutorată putem să ne luăm un câine sau o pisică.
