Fondul suveran al Norvegiei a câștigat 123 de miliarde de dolari în 2020.
Ținând cont că în Norvegia trăiesc 5 385 000 de locuitori, înseamnă că fiecare norvegian are în plus vreo 23000 de dolari. Nu e rău.
Ce bine ne-ar fi prins și nouă un fond din ăsta, ar fi fost bani și pentru salariile polițiștilor, poate o alocație mai mare pentru copii, poate ceva la sănătate…
Dar noi nu, că noi învățăm economie adevărată, stimulăm consumul, nu investim.
De ce să economisim dacă putem să cheltuim, ca lumea să-și cumpere mașini germane și telefoane sud-coreene. Am făcut în așa fel încât niște cretini care îți cer să scrii pe facturi “circulă fără ștampilă conform art… din Codul Fiscal” să câștige mult mai mult decât cei care chiar fac ceva util. Am dat pensii mari celor care ies la pensie la 40 de ani și după aceea se reangajează. Am dar salarii imense celor care nu fac nimic. Furăm de stingem, de când cu Covidul ăsta cred că s-a furat mult mai mult decât s-a furat în ultimii 20 de ani.
***
Cine va citi știrile din ultima săptămână despre Ivermectină ca observa un fenomen interesant: Oameni care au jurat, e adevărat, simbolic, să facă tot ce pot pentru sănătatea pacienților, au făcut în schimb publicitate negativă ac.ă e numai pentru uz veterinar, că dacă îl iei ți se opresc rinichii, ți se dezintegrează ficatul, îți crește păr pe limbă și nu se mai scoală…
Mă întreb de ce un medic ar defăima un anumit medicament, despre care ieri am aflat că are în spate un premiu Nobel, în loc să facă cercetare, să vadă despre ce e vorba, să facă niște studii clinice pe voluntari? Oare nu cumva pentru că prețul e între 8 și 43 de lei, și la banii ăștia comisioanele sunt prea mici?
***
Nu veți găsi mai jos știrea despre viceprimarul care a plecat într-un mic concediu de două săptămâni, în primul rând pentru că nu e importantă și în al doilea rând pentru că, chiar dacă e în concediu, mă gândesc că nu are telefonul închis, probabil mai face câte ceva și pe internet…
Dar, eu nu aș fi făcut așa ceva. Sunt lucruri pe care o persoană oarecare le poate face dar un bărbat adevărat, mai ales dacă e viceprimar, nu le face, chiar dacă e legal.
***
Polonia: Noi proteste împotriva interzicerii avortului în mai multe oraşe
Sute de persoane au protestat joi la Varşovia ca urmare a intrării în vigoare a unei decizii controversate care interzice practic avortul în Polonia, în pofida restricţiilor impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19, transmite AFP, citată de Agerpres. Manifestaţii de protest au avut loc şi în alte oraşe pentru a doua zi consecutiv după publicarea miercuri a hotărârii Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial. Este interzisă, astfel, orice întrerupere voluntară a sarcinii, cu excepţia cazurilor de viol sau incest sau atunci când viaţa mamei este în pericol.
***
Uniunea Europeană amână acreditarea ambasadorului britanic
Uniunea Europeană a amânat procedura de acreditare a noului ambasador britanic la Bruxelles. Decizia este o reacție refuzul Marii Britanii de a acorda statut diplomatic deplin ambasadorului european la Londra, iar, pe fondul amplificării tensiunilor, […]
***
„Nu călătoriți în Olanda” – recomandarea dură a guvernului olandez
Pe site-ul guvernului olandez, la rubrica de informații cu privire la cei ce călătoresc în țară, oamenii sunt îndemnați „să nu călătorească în Olanda”.
„Nu călătoriți în Olanda” este primul mesaj de care oamenii „se lovesc” când intră pe site-ul guvernului.
***
***
***
Teama provocată de pandemia de COVID-19 a născut în ultimele zile o nouă vedetă, posesoare a unui nume desprins parcă dintr-un bestiar al monștrilor farmaceutici: Ivermectina. Descoperit în anii ’70, medicamentul este, în esență, un antiparazit folosit cu succes la vindecarea unor boli parazitare grave dar şi pentru tratamentul păduchilor. Rezultatele pozitive înregistrate au dus în cele din urmă la acordarea, în 2015, a premiului Nobel pentru Medicină celor care au descoperit și dezvoltat Ivermectina.
***
Doar 45% din deficitul bugetar record pe 2020 a fost cauzat de combaterea combaterea pandemiei
Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2020 a urcat la circa 102 miliarde de lei (9,79% din PIB-ul estimat curent a fi de 1.040 miliarde…
***
Cristian Ghinea, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, a anuntat joi, 28 ianuarie, ca a semnat un ordinul pentru eliminarea stampilei de pe documentele necesare la Ministerul pe care-l conduce. „Cine o mai solicita va fi sanctionat”, anunta ministrul.
***
Proiect sensibil la Ministerul Muncii: Românii să aleagă între pensie şi salariul de la stat
Vârsta de pensionare va fi subiect atins într-un proiect pregătit la Ministerul Muncii, românii urmând să fie puşi să aleagă între pensie şi salariul de la stat, a anunţat, joi, ministrul Raluca Turcan.
***
Noul șef al Corpului de control al premierului, un judecător pensionar ”special” cu venituri de 6 mii de euro/lună
Corpul de control al primului ministru va fi condus de un fost diplomat și judecător pensionar, secretar de stat care va cumula pensia cu salariul, veniturile acestuia urmând să ajungă la 6.000 de euro pe lună.
Prin decizie a premierului, Silviu Gabriel Barbu a fost numit în funcția de secretar de stat, șef al Corpului de control al primului ministru Florin Cîțu. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial miercuri seară. Barbu s-a pensionat în urmă cu o lună din funcția de judecător. Potrivit legii, el va cumula pensia specială cu salariul, devenind astfel unul dintre cei mai bine plătiți bugetari din România.
***
Corupție și Covid: raportul Transparency International
COVID-19 „nu e doar o criză sanitară și economică, ci și una a corupției, ducând la pierderea a nenumărate vieți din pricina absenței unui efort global echitabil” (Transparency International)
Ca în cazul oricărei piețe și afaceri mondiale care atinge nevoi imediate, pandemia a stimulat corupția internațională, uneori chiar o corupție de un tip nou. Este ceea ce reiese din ultimul raport al organizației Transparency International.
***
Curiosul caz al miliardarului Ioan Niculae. Cum s-a internat in Italia inaintea ultimului termen din procesul pentru coruptie. DNA: „Cerem 15 ani de inchisoare”
Unul dintre cei mai bogati oameni din Romania, miliardarul Ioan Niculae (66 de ani), patronul holdingului Interagro si al clubului de fotbal Astra Giurgiu, a lipsit miercuri, 27 ianuarie, la ultimului termen in care este acuzat de fapte de coruptie.
Avocatii acestuia au aratat ca omul de afaceri este internat intr-o clinica din Milano (Italia), unde se recupereaza dupa ce s-a infectat cu COVID-19. Trebuie spus ca pe 27 ianuarie era termen stabilit pentru pledoariile finale, iar sentinta pe care Curtea de Apel Bucuresti urmeaza sa o dea in acest caz este definitiva.
***
Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării l-a amendat cu 5.000 de lei pe deputatul USR Iulian Bulai, pentru că l-a descris pe Hristos ca „un copil sărac, dintr-o familie ciudată, cu un tată trecut de prima tinereţe şi o mamă- surogat”, informează News.ro. Iulian Bulai spune că îi pare rău pentru formulare, însă „nu cred că există un singur mod de a-ți manifesta credința și nici că acel unic mod trebuie impus altora”.
***
Anii ’80 au fost, pentru romani, anii saraciei generalizate, a penuriei de alimente, a frigului din case, a fricii instaurate prin politicile terorii de catre un aparat monstruos, Securitatea, „bratul de fier al PCR”, a lui Nicolae Ceausescu.
Primarul Timișoarei vrea să înalțe trecerile de pietoni din Timișoara și să le suprailumineze. Planul lui Dominic Fritz este să ridice zebrele la același nivel cu trotuarul. Nu toate trecerile de pietoni din oraș, ci doar pe cele periculoase. Vrea să schimbe și componența Comisiei de Circulație.
***
TIMISOARA. Viceprimarul Cosmin Tabara vrea camere video in mai multe zone si intersectii din Timisoara pentru a creste gradul de siguranta al locuitorilor orasului. CITESTE SI: Licitatie anulata, la Timisoara, pentru amenajarea celor 16 statii de incarcare pentru masini electrice Viceprimarul, care are in coordonare activitatea Politiei Locale Timisoara, a vizitat centrul de coordonare al […]
În 1917, pe cînd palpitul amoros făcuse din vajnicul Take Ionescu un cotei tăvălit la picioarele insațiabilei Adina Cordescu, a apărut o situație. Unitățile rusești dezertaseră în masă și colindau Moldova după bunul plac, punînd ba de-un incendiu, ba de-un jaf, ba de-un viol. Populația trăia sub teroare, iar guvernul refugiat la Iași a pus la cale o operațiune a armatei române care viza lichidarea acelor bande. Dar Take, care era viceprim-ministru, s-a opus. Avea 60 de ani și dragostea […]
***
Gen N-ați mai văzut șobolani Victor Becali (celălalt Giovanni): „Borcea zice că are coșmaruri. Eu nu am, nu visez nimic. Am văzut foarte mulți care au rămas marcați, dar asta e viața. Erau șobolani, ce, n-ați mai văzut șobolani? El a fost afectat, venea să mă trezească: trezește-te, e în baie. Mă duceam cu el la baie, era tovarășul meu. El are de-astea, și dacă vede gîndaci…“ (Ziare.com, 20 ianuarie) Nu putem decît să ne imaginăm ce coșmaruri au șobolanii cu […]
***
Cum arăta istoria României în revista comunistă pentru copii „Cutezătorii”
În ultimii ani ai regimului Gheorghe Gheorghiu-Dej și în primii ani ai regimului Nicolae Ceaușescu (deceniul 6), doctrina internaționalismului proletar este înlocuită treptat de cea a naționalismului autohton. La îndemnul conducătorilor politici, „istoricii români reașază istoria României în matca inițială”, respectând însă la literă doctrina comunistă și indicațiile aparatului de partid și de stat. Astfel, sunt glorificați conducătorii agreați de partid precum Burebista, Decebal, Basarab I, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza.