În general evit să scriu despre Coronavirus pentru că acest fenomen tinde să devină o religie, ceva în care crezi sau nu crezi, iar eu consider că religiile nu au făcut prea mult bine pentru omenire.
Dar într-o lume în care 90% din știri sunt despre acest subiect, trebuie să pomenim din când în când și despre așa ceva.
Oricum, tot ce fac este să comentez niște știri si să argumentez comentariile mele cu informații extrase din alte știri.
Vedeți voi, exact aceste lucruri trebuie evitate.
Nu putem să ajungem într-o distopie pentru că niște oameni care ar trebui să ne apere nu au discernământul necesar să o facă.
Nici femeia aceea, nici acel tânăr nu au încălcat vreo lege.
Că au pus în pericol sănătatea celor din jur este discutabil, până când medicii bâjbâie, si într-o zi spun una, în altă zi alta, e bine ca autoritățile să dea dovadă de bun simț și să se rețină de la comiterea unor abuzuri.
Poate body-cam-urile acelea despre care se spunea că vor face parte din dotarea polițiștilor ar trebui să fie purtate obligatoriu și de jandarmi.
Și poate că ar trebui să li se facă niște teste, dacă nu au simțul umorului și o oarecare toleranță la ironie poate că nu ar trebui să li se permită practicarea unei meserii care presupune folosirea forței.
***
Covidul nu este credință, așa cum doresc unii să ne convingă.
Si nu așa ar trebui să să vorbească niște medici.
Medicii ar trebui să-și vadă de treabă în liniște, să vindece pacienții, iar dacă nu știu să-i vindece să ceară ajutorul altor medici.
Oamenii au ajuns să creadă că toată povestea este o manipulare exact pentru că medicii au dovedit că habar nu au despre ce vorbesc, ba au spus că nu e nici o problemă, ba e grav, ba se transmite ba nu se transmite, cu mască sau fără mască.
Tot ei, niște medici au încercat să facă PR unor medicamente care s-au dovedit până la urmă ineficiente sau care au avut chiar efecte secundare ajungându-se în final ca aceste medicamente să facă mai mult rău decât bine. Asta când au spus ce tratament aplică, că au mai fost și unii care nu au știut ce să spună.
Si tot niște medici au preferat să se uite în gura unor fauci, simpli politicieni coruptibili care întâmplător au și o diplomă de medic, repetând ca niște papagali spusele acestora, în loc să-și facă meseria așa cum au învățat-o în școală.
Dacă cineva a greșit în toată această afacere cei care au greșit nu au fost pacienții ci sistemul medical care s-a dovedit ineficient, mult prea lacom, infestat de cadre nepregătite și ușor de manipulat.
De aceea, prima măsură care trebuie luată este eliminarea banilor risipiți aiurea sau obținuți prea ușor, transformând un sistem format din afaceriști veroși în unul compus din apostoli cărora le datorăm recunoștință, dar în limitele bunului simț.
Și ca prin minune totul va reveni la normal.
***
Si cu Remdesivirul ăsta e o întreagă poveste.
Nu poți să spui că un medicament e bun la o boală după câteva luni, din câte am citit testele astea se fac de-a lungul câtorva ani.
Și mai ales, nu poți să spui acum că e bun, când în urmă cu o săptămână, două, ai spus că nu și-a dovedit eficiența și că că are efecte secundare, că nu te mai crede nimeni. Ba dimpotrivă, mai dai și impresia că ești corupt.
Pur și simplu nu se face așa ceva, dacă nu ai medicament mă gândesc că ar trebui să tratezi simptomele, așa cum s-a procedat întotdeauna de-a lungul timpului în cazul unor boli asemănătoare, că tratamente pentru viruși care provoacă gripa nu prea au fost niciodată și e posibil să nici nu fie prea curând.
Așa că, omul ăla are dreptate, cât timp există și cel mai mic dubiu, e un experiment, nu un tratament.
Și din păcate nu dispunem de datele necesare ca să spunem că dacă ar fi acceptat tratamentul propus nu ar fi ajuns la terapie intensivă, că el poate avea o pneumonie care nu a fost tratată sau a fost prost tratată, sau poate s-a infectat cu niște germeni chiar în spital cu ocazia unei internări anterioare.
Pentru că tot mi-am adus aminte, văd că nimeni nu mai vorbește despre “nosocomiale”, chiar a dispărut mizeria din spitalele patriei, că nu prea îmi vine să cred așa ceva?
Ar trebui să se mai verifice chestia asta din când în când, că poate cineva ascunde mizeria sub preș, cum s-a făcut întotdeauna, și dă vina pe covizi?
***
La toți medicii din țară ar trebui verificat numărul contractelor de muncă.
Pentru că sunt sigur că nu numai la Galați se întâmplă așa, nici ai noștri nu sunt mult mai breji.
Oamenii ăștia, cadrele medicale în general, pe vremuri lucrau numai câte 6 ore, pentru că în regimul precedent se considera că cineva care tratează bolnavii are o meserie stresantă și dacă ar lucra mai mult ar comite erori care ar afecta sănătatea pacienților.
Dar după revoluție a apărut un fenomen care se numește lăcomie.
Oamenii nu se mai satură, cu cât au mai mult vor tot mai mult.
Și astfel s-a ajuns ca unii medici să lucreze și la spital, și la cabinetul privat, poate și la alt cabinet. Uneori 24 de ore din 24.
Toată povestea asta duce la o proastă calitate a prestației și la corupție.
Proastă calitate pentru că omul ăla dacă lucrează la stat abia așteaptă să plece la cabinetul privat, așa că expediază bolnavii pe bandă rulantă, iar dacă lucrează la privat nu are timp să se moșmodească cu fiecare bolnav câte o oră, el trebuie să aibă productivitate, să consulte și să încaseze de la cât mai mulți bolnavi, că de aia și-a făcut firmă, să câștige, nu să facă apostolat.
Știm cu toții întâmplări cu pacienții care de la policlinică sunt chemați la cabinetul privat unde, încă o sursă de bani, medicamentele li se prescriu în funcție de furnizorul care dă comisioane mai mari.
Iar în unele cazuri s-a ajuns ca un întreg serviciu, nu spun aici care, se știu ei nesimțiții, să fie transferat la firma privată a domnului doctor.
De aceea, dacă domnii Arafat și Țăranu doresc să facă niște legi, cu asta ar trebui să înceapă, cine vrea să lucreze la stat va lucra la stat beneficiind de extrem de generosul salariu de la stat, cine vrea privat va fi privat, dar nu și una și alta.
Și nu mai mult de 8 ore/zi pentru cei care lucrează în sistemul de sănătate.
***
Or fi danezii mai proști decât noi?
Sau poate sunt iresponsabili?
Sau poate or fi având dreptate și noi suntem cei care greșim?
***
Există nea’ Mitică, dar se exagerează puțin cu PR-ul, că sunt mulți care câștigă din afacerea asta, și de-ai voștri și ai noștri și ai lor.
Și din păcate mai e mult până le vom afla pe toate.
In rest aveți dreptate.
“Never say never”
Nu credeam să fiu vreodată de acord cu Dumitru Buzatu.
***
Chiar și faptul că cineva s-a gândit să facă un astfel de video demonstrează câtă dreptate are Dumitru Buzatu.
***
Un comentariu care merită citit, celor care sunt destul de inteligenți le va descreți frunțile
***
Domnilor, presupunând că ar trebui să alegeți dintre cele două, neexistând posibilitatea de a nu alege nici una, care vă place mai mult, femeia planturoasă din stânga sau arătarea aschilambică din dreapta?
Și totul pentru a nu-și cumpăra niste blugi noi, 39 de lei la Auchan.
***
Dacă există dovada nu văd de ce toată problema nu s-ar rezolva cât se poate de repede și astfel încheiem discuția.
Pentru că, dacă nu se rezolvă, în ciuda dovezii că a fost vorba despre ceva ilegal, atunci justiția și autoritățile ar deveni complice la toată tevatura asta.
***
Mie mi s-a părut că e o alegere relativ simplă, pe de o parte era un candidat atașat valorilor europene, progresist și adept al libertăților democratice, de cealaltă parte era un proamerican, bigot și adept al limitării anumitor libertăți.
Dar este mai bine să citiți comentariul lui Dan Alexe.
***
Ceea ce nu ar fi deloc rău, se mai odihnește și planeta asta, mai fac oamenii niște economii…
Dar ar trebui făcut ceva și cu mașinile alea care bântuie aiurea pe străzi, tot începând cu 15 iulie, că o mașină face mai mult rău decât 1000 de oameni care umblă pe jos.
***
In urmă cu câțiva ani, când cu Sophia, spuneam că se transformă Arabia Saudită, că va sări din feudalism direct în viitor. Râdeau unii de mine.
Uite că totuși se întâmplă, încet dar sigur.
Își trimit un mesager pe Marte, o mulțime de bani și prestigiul național puși în mâna unei femei.
Ca să vă dați seama ce înseamnă asta reamintiți-vă de aeronautica românească, de individul ăla care cu sprijinul armatei a sifonat o grămadă de bani arătând presei niște machete și încercând să lanseze, fără să reușească, niște baloane cu aer încălzit de la soare.
Cred că poza de jos, care a ilustrat știrea respectivă, vă va face ziua veselă.