Astăzi vor avea loc alegeri în Turcia.
Probabil că pe majoritatea cititorilor nu îi interesează foarte mult acest lucru, dar este totuși interesant să urmărim ce se va întâmpla acolo, cine va câștiga și mai ales ce se va întâmpla cu Turcia după aceea, care va fi tabăra către care se va îndrepta. Se va orienta către cei 5 ochi, ceea ce nu ar fi o surpriză, pentru că tradițional Turcia a fost aliata britanicilor, sau se va îndrepta către grupul BRICS? Sau va rămâne undeva la mijloc?
Se discută din nou despre inteligența artificială și este normal să fie așa.
Prin intermediul inteligenței artificiale vom putea scrie la ziare, și observ că sunt publicate tot mai multe articole scrise de fapt de ChatGPT, YouTuberii folosesc și ei așa ceva în comentariile pe care le fac, vom putea vorbi cu animalele, putem să-l îmbrăcăm pe Papa cu o jachetă de fâș, putem să-i cerem sfaturi înlocuind astfel oameni care consumă resurse imense dar dau sfaturi proaste, am testat și văd că chat-ul ăsta știe și să scrie bucăți de cod, așa că o mulțime de IT-iști vor putea fi înlocuiți, putem chiar să avem o prietenă artificială căreia să-i povestim necazurile de la serviciu sau să ne bârfim soția și ea ne ascultă răbdătoare, spunându-ne cât de mult suferă că nu e mai aproape de noi, e adevărat, deocamdată la prețul de un dolar pe minut. Sigur că peste un an vom avea și varianta gratuită pe care ne-o vom putea alege dintr-un catalog, mai grasă, mai slabă, cu fundul mai bombat sau plată ca o scândură tivită cu grosimea de 24 de mm. Asta gratuită o să ne sugereze o dată la 10 minute să ne cumpărăm niște suplimente alimentare sau un telefon nou, ca să ne vadă mai bine.
Șerban Huidu discută despre copilul acela care a câștigat “Românii au talent”, un fel de emisiune cam de aceeași calitate ca și Eurovisionul, dar clonată după o rețetă americană.
Să știți că are dreptate, uitați-vă la poza din titlu. Până și fata aia artificială de 60 de $ pe oră este mai naturală decât el.
Dacă un părinte crede că așa arată un copil fericit înseamnă că nu e decât un cretin care și-a rarat datoria de părinte și i-a mai și provocat acelui copil traume care cu greu pot fi reparate.
Prietenul nostru Corneliu Grama vă învață cum să completați Declarația Unică. Dacă ați avut cumva venituri din alte surse decât cele înscrise pe un stat de plată să nu săriți peste articolul ăsta.
La Cluj se observă o ușoară panică pentru că firmele de IT caută să se debaraseze de personalul inutil.
Nu se întâmplă numai la Cluj, se întâmplă în toată lumea.
Și explicația este simplă, oamenii ăștia care cred că dacă își lasă barbă și umblă iarna cu pantaloni până la genunchi și fără ciorapi nu sunt neapărt IT-iști adevărați. Sau poate sunt IT-iști, dar fac parte din parea de jos a ierarhiei. Ei sunt IT-iști cum e ăla care a crezut că dacă-și lasă părul lung și poartă colier de perle la gât e cântăreț.
Marea lor majoritate nu sunt în stare să analizeze o cerință, să proiecteze și să scrie un program de la A la Z, să testeze acel produs pe clienții din viața reală după care să remedieze disfuncționalitățile constatate și după aceea să asigure și suportul necesar pentru clienți.
Ei știu să facă bucățele, unul desenează un formular, altul scrie o bucățică de cod, altul alta și în final iese ceva.
De exemplu ăia de la suport, despre care noi credem că sunt niște specialiști, știu să se uite pe o listă, o listă inteligent creată, și să te treacă prin toate punctele de acolo.
Ați constatat asta probabil când ați sunat la un suport din acesta, te întreabă dacă calculatorul e în priză, te pune să te uiți dacă cablul de internet e băgat în calculator și abia când au trecut prin toată lista asta, dacă problema nu s-a rezolvat, intră în funcțiune adevăratul IT-ist, ăla care și știe ce face acolo.
Dacă ar fi să facem o comparație, ăștia sunt ca și strungarii actuali, care dacă-i iei de la postul unde au fost formați nu mai știu să facă nici o șaibă, față de strungarul ăla care îți făcea orice, de la un șurub pentru un ceasornic de mână până la o turbină de hidrocentrală.
IT-iștii într-adevăr valoroși, ăia de care industria nu se poate lipsi sunt, din ce am citit și eu, mai puțin de 2% din totalul celor care practică această meserie. Restul pot fi înlocuiți fie cu personal mai ieftin fie cu noile sisteme de inteligență artificială.
Nu credeți?
Ia uitați-vă aici, am făcut un mic test, a durat exact două secunde:
Alin Nica spune că nu știe cine va fi următorul candidat liberal la Primăria Timișoarei, dar este sigur că acesta va câștiga.
Hai să vă spun un secret pe care doar cei care îmi sunt foarte apropiați îl știu.
Dacă vă veți uita pe grupurile de socializare neutre veți constata că înainte de precedentele alegeri locale au existat practic trei candidați care aveau cât de cât șanse să câștige:
Domnul Robu, care a beneficiat de întreaga putere logistică și materială a PNL-ului, ajunsese la un moment dat pe locul 3.
Domnul Fritz, care beneficia și el de un imens aparat logistic și putere financiară, era la acel moment pe locul 1;
Și mai exista un al treilea candidat care era pe locul 2. Fără bani, fără să fie susținut de către vreun partid. Ei bine, acest al treilea candidat era un fel de avatar, e adevărat, un avatar viu, pe care, trebuie să renunț la modestia care mă caracterizează, îl creasem eu, în cele mai mici amănunte. Eu îi spusesem cum să-și tundă părul, la ce biserici să meargă, îi ghidam fiecare pas, îi spuneam ce să facă în fiecare zi, ce să scrie, îi trimiteam zilnic mingi la fileu (de exemplu primele articole despre cum să amenajăm diferitele locuri din oraș), îl trimiteam să vorbească cu oamenii, nu cu presă și tămbălău, dar se întâlnea cu oameni adevărați care îi promiteau că o să-l voteze. Și nici măcar nu ne cunoșteam personal. Practic mă jucam.
Ajunsese atât de periculos încât a trebuit să-l cumpărați, voi liberalii, pentru ca să se retragă din campanie. Dacă nu s–ar fi retras poate astăzi Timișoara ar fi avut alt primar. Nu neapărat mai bun dar altul.
Poate îmi vine și la anul cheful de joacă
Dar, un prim sfat, domnule Alin Nica, campania trebuie începută, discret, de acum, nu de la anul. Și trebuie neapărat să fie o campanie pozitivă, că lumea s-a cam săturat să vadă oamenii cum se ceartă în loc de a face ceva util pentru comunitate.
Turcia îşi votează viitorul – Recep Tayyip Erdoğan vs Kemal Kılıçdaroğlu
Blocat în umbra lui Recep Tayyip Erdogan de-a lungul întregii sale cariere, liderul opoziţiei Kemal Kilicdaroglu crede că a venit timpul să pună Turcia pe un nou drum şi să anuleze o mare parte din moştenirea celui care domină politica turcă de aproape două decenii, relatează Reuters.
Președintele turc Tayyip Erdogan a organizat sâmbătă ultimele sale mitinguri electorale la Istanbul, acuzând opoziția că lucrează cu președintele american Joe Biden pentru a-l răsturna în timp ce face un apel final înaintea celei mai mari provocări aduse guvernului său în 20 de ani, relatează Reuters
Atac armat în Franța la granița cu Luxemburg: Cinci răniți
Cel puțin cinci persoane au fost rănite, dintre care trei grav, sâmbătă în nord-estul Franței, în Villerupt și într-un oraș învecinat, lângă granița cu Luxemburg, în urma unui atac armat, relatează AFP.
Încrederea americanilor în economia Statelor Unite a scăzut în mai la cel mai redus nivel din ultimele şase luni, din cauza temerilor că negocierile politice cu privire la creşterea plafonului de împrumuturi al guvernului federal ar putea declanşa o recesiune, transmite Reuters.
Gabriella Gonzalez, în vârstă de 26 de ani, a fost împuşcată în cap într-o parcare de către Harold Thompson, în vârstă de 22 de ani, la scurt timp după ce ea a făcut avortul în Colorado.
Lumea paralelă, cumplită și ucigașă a sectelor din SUA
Vineri, justiția din statul american Idaho a pronunțat verdictul de condamnare într-un caz care a agitat foarte mult opinia publică americană și internațională.
Lukașenko ar fi fost dus la spital, scrie presa din Belarus
Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, s-a internat într-un spital de lângă Minsk, potrivit publicației belaruse Euroradio și a proiectului de monitorizare Belarusian Hajun, relatează Kyiv Independent.
Lui Zelensky i s-a interzis să se adreseze publicului la Eurovision
Organizatorii au respins cererea președintelui Volodymyr Zelensky de a face o adresă video la finala competiției muzicale pan-continentale din 12 mai. Era de așteptat să îndemne lumea să continue sprijinul pentru lupta Ucrainei pentru a respinge invazia rusă .
Atenţionare de călătorie în Germania
Ministerul de Externe de la București îi avertizează pe cetățenii români care se află în Germania că începând de mâine seară și până în noaptea de marți spre miercuri vor fi organizate greve de avertisment la nivel federal, care vor afecta serviciile de transport feroviar, regionale și pe distanțe lungi operate de Deutsche Bahn. Potrivit […]
Tăierea miezului unei centrale nucleare este „o procedură chirurgicală” pe care doar câteva companii specializate sunt capabile să o execute, printre acestea fiind şi firma germană Nukem Technologies Engineering Services GmbH, problema fiind că această companie este deţinută în totalitate de Rosatom Corp., gigantul nuclear controlat de Kremlin, ceea ce creează un impas dificil, transmite Bloomberg.
Adina Vălean: Scandalul Bâstroe nu se vede în niciun fel la Bruxelles, nu există
Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a declarat, sâmbătă, că pentru Bruxelles scandalul Bâstroe nu există.
Procurorii au închis 96% din dosarele soluționate privind interzicerea rasismului, legionarismului și a promovării criminalilor de război, conform OUG 31/2002, se arată într-un răspuns al Parchetului General pentru Info Sud-Est.
Deși ordonanța este în vigoare de două decenii și, conform articolului 5, pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani promovarea în public a cultului persoanelor care au comis genocid sau crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în anul 2022 un singur dosar din 26 a fost trimis în judecată.
După anunțul că Telenav își închide sediul din Cluj, mai multe vești proaste vin pentru IT-iști. Un consultant susține că o multinațională a început deja „concedieri în masă”, iar alte două companii se pregătesc să ia decizii dure.
Doru Șupeală, consultant de marketing, management și business, spune că urmează „vremuri grele” pentru angajații din IT din Cluj. După vestea că Telenav își închide sediul de la Cluj, decizie care afectează viețile a 170 de persoane, Șupeală susține că încă două companii de IT din Cluj se „se pregătesc să anunțe decizii identice”:
Aproape 18.000 de firme au fost radiate în primul trimestru din 2023
Un număr de 17.998 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele trei luni din 2023, cu 0,49% mai puţine comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Va ajunge vreodată inteligența artificială (A.I.) la nivelul celei umane? Ce spun 5 experți
Inteligența artificială (AI) și-a schimbat radical forma în ultimii ani, însă va putea ea ajunge vreodată la nivelul inteligenței umane? Răspunsul experților pare a fi unul fără echivoc, scrie The Conversation.
„Eşti singur? Ea va fi iubita ta pentru 60$ pe oră”. Un influencer dezvoltă CarynAI
Vorbesc cu animalele? Vezi ce face posibil AI
Imaginați-vă o lume în care „comunicarea între specii” nu este chestie de fantezii SF – în schimb, o realitate în care oamenii pot vorbi cu prietenii lor blăniți, cu pene și solzoase. Aici intervine AI ca un super-erou, cercetătorii folosind algoritmi pentru a descifra vocalizările, mișcările și chiar expresiile faciale ale animalelor. Imaginează-ți un traducător universal pentru regnul animal – acum asta e un truc de petrecere.
Proiectul Earth Species, o organizație non-profit dedicată decodificării comunicării animale, se află în fruntea acestei cercetări inovatoare. Prin valorificarea învățării automate, procesarea avansată a semnalului și inteligența artificială , ei își propun să dezvolte o înțelegere cuprinzătoare a comunicării non-umane și să stimuleze empatia între oameni și alte specii. Scopul lor ambițios este de a crea instrumente AI open-source pentru a traduce limbajele animalelor, deschizând calea unui dialog semnificativ între specii.
Planul nebunesc al Statelor Unite de a detona o bombă cu hidrogen pe Lună (BBC)
În anii ’50, în timp ce Uniunea Sovietică părea că va devansa SUA în cursa spațială, cercetătorii americani au propus un plan uluitor: detonarea unei bombe cu hidrogen pe Lună pentru a-i speria pe sovietici, scrie BBC.
Rareş Prisacariu, un băieţel în vârstă de 7 ani, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 13, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro.
VIDEO Cum completezi Declarația Unică 2023 / 14 situații comune de completare
Declarația unică 2023 are termenul de 25 mai pentru depunere. Dacă ai avut în 2022 venituri din activități independente, chirii, criptomonede, burse, ori activități agricole, trebuie să o depui.
Reprezentanţi ai Comisiei pentru Petiţii din Parlamentul european se vor afla în România, săptămâna viitoare, pentru a evalua situaţia tăierilor ilegale de păduri, semnalate în diferite petiţii, dar şi situaţia urşilor. Anunţul a fost făcut de eurodeputatul Vlad Gheorghe, care a precizat că vor lua parte reprezentanţi din România, Austria, Bulgaria, Estonia şi Spania.
Apărarea Simonei Halep a fost spulberată: ”Este absolut imposibil”
Dragoș Damian, directorul general al fabricii de medicamente Terapia Cluj, a făcut precizări importante referitoare la cazul de dopaj al Simonei Halep.
Cu puțin timp în urmă, primarul Timișoarei a acuzat actuala putere că vrea să lase marile orașe în beznă, pentru a face economii bugetare.
Dominic Fritz crede că o Timișoara lăsată pradă întunericului, în anul capitalei culturale, va afecta grav interesele orașului, dar și imaginea de țară a României. Iată postarea acestuia:
„Au început să discute despre tăierea pensiilor speciale și au ajuns să taie curentul pe stradă.
Conducerea PNL Timiș are de ales dintr-un număr mare de candidați, atunci când va desemna persoana care se va lupta pentru funcția de primar al Timișoara. Sunt candidați deja înscriși, alții nu, candidați din exterior, se discută chiar și o alianță pentru un candidat comun. Deci, o adevărată ecuație cu numeroase necunoscute.
Totuși, Alin Nica, liderul filialei, e sigur de victoria la alegerile locale pentru orașul de pe Bega. Începutul anului viitor este punct limită pentru momentul în care PNL Timiș va avea desemnat deja un candidat la funcția de primar al Timișoarei. Nu se știe cine va fi, dar va câștiga sigur, crede Nica.
Peste 50 de animale fără stăpân (din adăposturi) sunt aduse în campusul Universității de Științele Vieții Timișoara USVT și sunt oferite spre adopție, cu prilejul Banat Agralim 2023.
“Dorim să informăm cât mai multe familii despre ce înseamnă să ai grijă de animalul de companie, de ce este importantă sterilizarea și mai ales, cum trebuie să ne comportăm ca cetățeni responsabili, pentru a reduce numărul animalelor fără stăpân pe stradă”, atenționează USV.
Târgul de adopții se desfășoară în data de 20.05.2023 (sâmbătă), începând cu ora 09:00, pe Pavilionul Expozițional din cadrul Universității de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara, Calea Aradului Nr. 119, unde se va organiza și Banat Agralim.
Realități îndepărtate – o nouă expoziție personală a artistei Tincuța Marin, la Timișoara
Galeria Jecza și Fundația Triade deschid porțile spre o nouă expoziție personală a artistei Tincuța Marin și oferă sculpturii – pentru a doua oară în acest an – ocazia de a modela spațiul situat în Calea Martirilor 1989 51/52 din Timișoara.
Timișorenii sunt invitați miercuri, 17 mai 2023, ora 19:00, la vernisajul expoziției “Distant realities” / “Realități îndepărtate”, o expoziție a artistei Tincuța Marin, curatoriată de curatorul britanic Mark Gisbourne. Acesta alege un concept împrumutat din suprarealism, considerând că acesta stă la baza creației artistei Tincuța Marin.
NARAȚIUNI SONORE / SONIC NARRATIVES 2023
26 mai – 10 iunie, Timișoara, malul canalului Bega – zona Iosefin
Asociația Simultan prezintă la Timișoara o nouă ediție a proiectului NARAȚIUNI SONORE / SONIC NARRATIVES. În perioada 26 mai – 10 iunie, artiști din Franța, Belgia, Italia, Germania, Austria, Luxembourg, Estonia, Bulgaria, Ucraina, Norvegia și România ne propun prin creațiile lor tipuri de lectură a realităților contemporane și ne invită să reflectăm asupra diversității lumii, dar mai ales a fragilității ei.
Deschiderea oficială a programului are loc sâmbătă 27 mai, ora 15:00, la fosta clădire Constructorul de pe malul Begăi (lângă terasa River’s Tale).
Circumeuropa, prima expediție fluvio-maritimă a unui echipaj românesc în jurul Europei, va pleca de pe Bega, în 27 mai. “Vulpea” va redeschide cu această ocazie și navigația internațională pe Bega, urmând să treacă frontiera româno-sârbă pe apă.
Primul telefon din lume, construit de Alexander Graham Bell, expus la Timișoara, în Noaptea Muzeelor
Campusul Nokia din Timișoara se alătură evenimentelor din cadrul Noaptea Muzeelor, de sâmbătă, 13 mai, și organizează expoziția Bell Labs, sosită recent din Statele Unite ale Americii
Ce facem astăzi, 14 mai 2023, în Timișoara?
Duminică, 14 mai, în Parcul Copiilor au loc activități cu ocazia Zilei Tatălui. Aveți parte de concerte live și delicii culinare din toate colțurile lumii la Street FOOD Festival din Iulius Town.