Anton Kovacs August 3, 2020

 

image

 

Nu am văzut niciodată nimic mai plictisitor, timp de o zi întreagă oamenii ăia doi au stat acolo  priviți de o cameră din stânga, alta lua imagini din dreapta, și nu au făcut absolut nimic, stăteau cu mâinile în poală și se uitau la trei displayuri, așezate în fața lor. Nu s-a gândit nimeni să le dea niște cărți bune, să citească ceva, să nu se plictisească în timpul călătoriei. Sau să fi pus cineva acolo niște joystick-uri ca ăștia să se poată juca ceva, dacă tot aveau monitoarele alea în față.

Poate citește Elon Musk textul ăsta și o rezolvă la următoarea misiune.

Pe altă imagine se vedea centrul de control, o sală în care alți oameni plictisiți și cu măști pe față se uitau și ei la niște monitoare.

Poate ăștia jucau solitaire sau ceva, că nu se vedea ce e pe monitoarele din fața lor.

În dreapta ferestrei de la YouTube era o fereastră de chat pe care se întâmpla ce se întâmplă de obicei la astfel de evenimente, unii îi încurajau pe cosmonauți, alții spuneau că de fapt ăștia ne păcălesc, capsula a ars de mult și imaginile din sala de control sunt de fapt o poză statică.

În sfârșit, seara târziu, pe la 10, a apărut pe monitoarele noastre imaginea unei steluțe care se zbătea în toate direcțiile, cred că în cele câteva minute cât s-a întâmplat asta cosmonauții au fost scuturați destul de bine, după care s-au deschis la început două parașute, apoi când capsula s-a mai apropiat de pământ s-au mai deschis două parașute, iar în final fleoșc în ocean și s-au văzut niște bărci cu motor care s-au îndreptat spre ea.

Și în sfârșit unul din cosmonauți a făcut ceva, a oprit monitoarele alea.

***

image

De multe ori putem citi comentarii ale unor oameni care ne interzic nouă, celor care nu suntem medici, să ne exprimăm opinia cu privire la lucruri care au legătură cu medicina, “au făcut atâția ani de școală, știu ei ce au de făcut”.

Uite că în acest caz nu au știut.

Au știut că e cardiac, dar în loc să respecte procedurile care trebuie urmate în cazul pacienților cardiaci, l-au testat de Covid, l-au ținut 10 zile în spital și când testul au fost negativ i s-a dat drumul.

De tratamentul pentru afecțiunea inimii nu se spune nimic, probabil că nici nu i-au făcut nimic

Spre deosebire de nenumărate alte cazuri, în acest caz s-a făcut o autopsie.

În alte cazuri nu s-a mai făcut nimic, mortul a fost îngropat de urgență, spunându-se că a murit de Covid.

Nu vom ști niciodată câți oameni au murit degeaba pentru că nu au fost tratați pentru afecțiunile de care sufereau, ci pentru o boală pe care nu o aveau.

 

***

image

“Este interzis să spui ceva bine despre țara asta, că încurajezi separatismul”.

 

La primele ore din 2 ianuarie 2000 urma să trec, în tren, frontiera spre România.

Veneam din Germania și aveam în cele două genți care constituiau bagajul nostru tot felul de mărunțișuri, un calculator de buzunar cadou pentru o colegă, un CD-rom primit cadou de la un prieten, niște căști cu infraroșii de la alt prieten, 3-4 pachete cu cafea cadou pentru părinți și pentru soacră-mea…

De-a lungul timpului cei care trecuseră prin experiența întâlnirii cu vameșii și grănicerii români îmi povestiseră tot felul de povești de groază despre cum îți iau ăștia banii și “marfa”.

În compartiment cu noi era un american, raportor ONU pentru Kosovo, care era și el speriat.

Avea trei cartușe de țigări, fuma niște chiștoace fără filtru, nu mai văzusem marca aceea, și îi era frică să nu îl amendeze vameșii români corupți și răi. I-am spus să nu își facă probleme, am luat două cartușe și le-am băgat în bagajele mele urmând să le spunem vameșilor că unul e porția mea și unul îi aparține soției mele.

Pe la 4 dimineață vedem pe fereastră trecând tabla aceea mare cu “România”, moment în care mi-au dat lacrimile, eram în sfârșit “acasă” și după scurt timp trenul oprește într-o gară și urcă autoritățile, un militar în termen, grănicer, care s-a uitat în “podul” vagonului printr-o trapă de la unul din capete și un domn în uniformă bleumarin și cu chipiu pe cap, probabil vameșul.

A intrat în compartiment, ne-a salutat politicos și…

– Aveți ceva de declarat?

– Păi nu știu precis ce ar trebui să declarăm, i-am spus eu arătându-i gențile cărora le deschisesem fermoarul.

S-a uitat de la distanță, a mulțumit și a plecat. Nu l-au interesat nici gioarsele mele, nici țigările fără filtru.

Americanul, care fusese și el îndoctrinat, nu-i venea să creadă, vameșii români erau niște oameni politicoși, îmbrăcați mult mai frumos decât cei din Ungaria și care nici nu cereau mită.

 

Așa e și cu reportajul acesta despre Transnistria văzută de un american care a trecut frontiera crezând că ăia îl împușcă dacă are cărți românești, omul spune exact ce vede, își declară fără să se ferească atașamentul pentru România, dar pe ăia nu îi interesează.

Exact cum nu l-ar interesa pe un bănățean că cineva laudă Austria sau Ungaria.

Totuși lucrurile nu puteau fi lăsate așa, că prea vorbește americanul ăla numai de bine, așa că a fost găsit un Vitalie oarecare, probabil un militant unionist sau ceva de genul ăsta, care își face și el treaba, da, traiul e ieftin, dar și leafa e mică, da, e libertate, dar uite că transnistrenii au pus militari la frontieră când cu Covidul, da, americanul se consideră român, dar uite că vorbește românește cu accent moldovenesco-american și de fapt el nu știe așa de bine ce se întâmplă în Transnistria cum știu eu, Vitalie, care trăiesc la Chișinău și 90% din timp mi-l petrec la București.

Din ce am citit poate că nu e chiar rău acolo. Ar fi ca un paradis pierdut pentru părinții noștri, puțin cum a fost în tinerețea lor, puțin cum a fost după revoluție, puțin cum e acum, .

Când am citit cum vorbesc oamenii de acolo mi-am adus aminte de bunicii mei care vorbeau în germană-maghiară-română, trecând de la o limbă la alta fără ca măcar să-și dea seama.

Poate răul e mai mult în ceea ce ne spun cei care au anumite interese să spună ce spun, exact cum și la noi sunt tot felul de lepădături care cu o zi înainte de alegeri fac scandal în cimitire sau vor să cumpere mici înainte de ora deschiderii.

Când am fost odată în Moldova niște oameni într-o stație de autobuz din Adâncata, județul Suceava, mi-au spus că ei au auzit că în Banat e plin de nemți care au venit aici să facă avere, exploatându-i pe români, după care își iau banii și averea și se duc înapoi în Germania, de unde au venit.

Așa li se spusese lor. Lucrurile astea s-au întâmplat nu înaintea unirii cu patria mumă, ci în 1981, cu o zi înainte de Paști.

 

Citește și:  Revista presei 23.07.2020

***

 

image

 

Domnul Adrian Orza s-a retras, probabil în curând vom afla că i s-au încredințat alte sarcini, dar numărul candidaților a rămas neschimbat.

Pe de o parte e bine când ai de unde alege, dar eu cred că nisipul ăsta electoral ar fi trebuit să se cearnă încă de acum un an, când eu îmi băteam gura de pomană pe tot felul de grupuri care se ocupă cu acest subiect. Iar acum de pluton să se fi detașat deja doi candidați.

Așa cum e acum riscăm ca voturile să fie dispersate și, din nou, primarul să fie ales doar de o parte din cetățeni, poate seniorii care se plimbă prin parcul Dacia, poate studenții de la o facultate oarecare (să nu credeți că mă refer neapărat la studenții domnului Robu).

Ce mă deranjează pe mine este că nu prea știm ce vor să facă oamenii ăștia.

Despre domnul Robu știm, va lărgi șoselele acolo unde încă nu a făcut-o, va tăia orice copac care îi stă în drum, va face parcări, locuri de joacă pentru copilași, dânsul are cel puțin un electorat foarte bine definit, tinerii veniți în ultimii ani la oraș, absolvenți de facultate, copii de țărani care și-au vândut din pământul primit după revoluție ca să-i dea copilului bani de mașină și eventual de un apartament.

Despre domnul Fritz știm mult mai puține, lucruri vagi, cartierele vor fi conduse de reprezentanții acestora, deci și dânsul va face parcări și locuri de joacă pentru copii, iar cartierele vor deveni fiecare o mică America, adică vor fi conduse autoritar de niște bătrâni sclerozați care astfel vor avea, pentru prima oară în viață, ocazia să arate că sunt și ei șefi undeva.

Că poate domnul Fritz nu știe, dar ăștia sunt reprezentanții cartierelor, că ceilalți sunt la serviciu unde câștigă pâinea pe care o pun pe masă.

Despre ceilalți nu știm nici atât.

Eu aș dori să aflu niște lucruri extrem de concrete de la candidații ăștia, de exemplu, poate vi se pare un nimic, cum facem cu câinii de companie, îi lăsăm să se plimbe în parc împreună cu stăpânii sau rămâne ca și până acum. Încurajăm definirea a anumitor porțiuni din cartierele orașului ca fiind “Zonă rezidențială” sau rămâne ca până acum? Sau ce facem cu bariera verde care proteja locuitorii din Zona Soarelui de noxele din Calea Buzuașului, o desființăm de tot și lăsăm terenul pe mâna samsarilor imobiliari, sau o lăsăm să se autoregenereze și eliminăm de acolo dezvoltatorii imobiliari?

Vreau să văd de la ei un desen, o randare, ceva, cu Piața N. Bălcescu, sau cu Libertății, la anul putem să o stricăm, o lăsam așa sau o facem să le placă tuturor?

Vreau să știu dacă vor continua ideea domnului Robu, aceea de a construi un mare parc în spatele IAEM. Sau abandonăm ideea, pentru că îi aparținea lui Robu? Ce facem cu hingherii, continuăm ca până acum sau lăsăm această treaba în seama asociațiilor de iubitori ai animalelor, care însă vor beneficia de sprijinul material și logistic al primăriei, mai puțin decât se plătește acum, dar suficient?

Cred că nu numai cetățenii ar câștiga din prezentarea unor astfel de proiecte, ar câștiga și candidații.

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*