Ca de fiecare dată, cum e și normal de fapt, timișorenii se împart în două tabere când vine vorba despre Târgul de Crăciun de anul acesta din centrul orașului. Unii susțin că e frumos, că așa ceva nu a mai avut Timișoara niciodată, pe când ceilalți zic că s-au cheltuit prea mulți bani pentru nimic și că roata aia e urâtă foc.
Eu sunt omul ăla care nu crede și nu își face o părere până când nu vede cu ochii lui, la fața locului, cum stă treaba. Iarna asta am fost la Târgul de Crăciun doar o singură dată, ziua, pe lumină, în 1 Decembrie când a fost parada militară în fața Catedralei Mitropolitane. Astăzi fiind duminică, zic să merg în Piața Victoriei când se înserează să văd și eu care este mișcarea, cum se zice, cât de mari sunt prețurile, că tot despre asta i-am auzit pe mulți plângându-se pe Facebook, să-i observ pe vizitatori și să văd dacă le place cum arată piața cu ornamentele, căsuțele și luminițele ei.
Cam pe la 17:00 am ajuns și eu pe platoul din fața Operei, încă era lumină afară și nu se aprinseseră beculețele. Mă gândeam că tocmai acum mi-am găsit și eu să ies să văd târgul, când a venit valul de frig anunțat de meteorologi și îmi îngheață mâinile pe aparatul de fotografiat. Și parcă dă și o lapoviță mică și deasă, adusă de un vânt rece dinspre est.
Fum și aburi de la căsuțele cu Kürtőskalács și cu vin fiert, puțini oameni în fața lor. Mușterii erau mai mult pe lângă brazii și ornamentele de Crăciun. Pare-se că fotografiile cu telefonul sunt mult mai ieftine decât cei 25 de lei cât ar trebui să dea pe un cozonac secuiesc sau decât cei 15 lei pentru un pahar de vin fiert cu rom. Decât să dea câte 30 de lei pe o plăcintă mai plină sau pe o clătită cu nutella, familiile preferă doar pozele deocamdată. Că de dat 80 de lei pe un kilogram de cârnați nici nu poate fi vorba momentan.
Cât timp am mai vorbit eu cu oamenii, despre una, despre alta, ce părere au despre târg și ce produse i-au atras, s-au aprins și luminițele. Dar s-au aprins așa, într-un chiot de copii, toți pe acceași voce strigând către părinți „S-au aprins, uiteee!”. Prichideii păreau cei mai încântați, dar parcă și părinții erau cuprinși de feerie. Cei mai mulți dintre cei cu care am vorbit eu între două poze mi-au zis că le place, că avem și noi acum un târg de sărbători cum au văzut ei pe afară, așa mai diferit, mai strălucitor și care transmite mai multă bucurie.
Și mulți erau încântați și de roata din buricul târgului, chiar dacă e cam scumpuță și aia. Pentru o familie cu venituri medii, 25 de lei biletul pentru adulți și 20 de lei pentru copii e cam mult, mai ales dacă e și o familie numeroasă.
Mai o poză, mai o discuție cu vânzătorii de la căsuțe, nemulțumiți și ei de interesul scăzut al oamenilor pentru produsele lor și uite-așa s-a înserat bine de tot. Se fac pregătiri pe scena de lângă Operă și mă mut și eu lângă ea. Repetiții, dansuri și note cunoscute din folclor.
Oamenii încep încet-încet să se adune în zona respectivă, iar căsuțele rămân parcă și mai stinghere. Negustorii, parcă mai triști și mai singuri decât în alți ani, își freacă mâinile doar de frig, că de vânzare nu au niciun motiv.
La ce preturi de cocaina au, e si normal 🙂
Le-au luat clientii cei cu placinte celor cu colac secuiesc anu’ asta. La placinte e coada.