Primele cazuri grave de îmbolnăvire cauzate de utilizarea țigărilor electronice au fost înregistrate la Timișoara. Specialiștii de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” au fost luați prin surprindere de severitatea afecțiunilor.
„Practic am luptat pentru a le salva viața. E cu atât mai trist cu cât este vorba de oameni tineri, vârsta medie fiind de 45-47 de ani. Pentru una dintre paciente am cheltuit bugetul unei întregi secții ca să o salvăm”, a declarat directorul medical al unității sanitare, conf. dr. Cristian Oancea, medicul primar pneumolog care s-a ocupat de două dintre cele trei cazuri înregistrate în Timișoara.
Cei trei pacienți care au avut de suferit de pe urma utilizării țigărilor electronice au prezentat diagnosticul de insuficiență respiratorie severă.
„Plămânii lor erau albi și prezentau insuficiență respiratorie acută. Au necesitat oxigenoterapie, erau la limită să fie intubați și să-i pierdem”, a explicat conf. dr. Cristian Oancea.
Bolnavii au necesitat internare în spital pe parcursul a trei-patru săptămâni, iar după circa o lună, au prezentat recăderi (revenire a bolii), fiind nevoie de o nouă spitalizare.
În toate cazurile, pacienții au avut de suferit circa jumătate de an pentru a fi declarați vindecați!
„Acel abur eliberat la utilizarea țigărilor electronice este foarte toxic! De altfel, Agenţia Medicamentelor din SUA, FDA (Food and Drug Administration), atrage atenția asupra riscurilor prezentate de utilizarea țigărilor electronice. Incidența cancerului pulmonar nu este în scădere, iar adicția la nicotină se păstrează”, a mai precizat conf. dr. Cristian Oancea.