Personaje (aproape) uitate ale Timișoarei

I-am cunoscut pe amândoi, bineînțeles că nu ne făceam vizite acasă, dar ne salutam pe stradă.
Diferența dintre cei doi era diferența dintre anii ’70 și ’80:

„George de la Flora” era un tip interesant, cu barba aceea mare, părea un fel de hippy antisistem.

Spunea o mulțime de lucruri împotriva regimului, lucruri pe care unora le era frică și să le asculte.
Cei tineri probabil nu pot să creadă că erau oameni care când auzeau ce spunea omul ăsta se ridicau și plecau, lăsându-și cafeaua sau înghețata neconsumate pe masă.
Părea mereu supărat, nu l-am văzut niciodată zâmbind, și era foarte acid cu cei care-l supărau, ajungea să îți arunce un „de ce vrei să pari mai prost decât ești”, de te râdea toată Flora câteva luni.
Când l-am cunoscut eu, cândva la sfârșitul anilor ’70, era deja o celebritate, cei care bântuiau pe la Flora erau onorați dacă George le accepta invitația de a bea o vodcă împreună.
Nu am știut niciodată care era trecutul acelui om, unii spuneau că a fost deținut politic, alții spuneau că e provocator al Securității, alții spuneau că a fost preot.
Pe George l-am întâlnit ultima oară în vara anului 1992, dupa aceea nici eu nu prea am mai frecventat cârciumile orașului și cred că nici el nu a mai trăit mult.

Perle spuse de George:
” În viața asta unii se iau după unii, iar alții se iau după alții !”.
„Oamenii se împart în 2 mari categorii :
UNII se nasc PROȘTI … iar CEILALȚI DEVIN PE PARCURS!.”
„Mie nu-mi este frică de Securitate, dar nici lor de mine”.
„Cu bani, faci bani, cu p##a copii săraci”.

Romică, la începuturile anilor ’80 nu era decât un tip enervant și nesimțit, un cerșetor care făcea pe nebunul și care deranja pe toată lumea. Foarte diferit de persoana din poză.

Dintr-un articol al lui George Ardelean aflăm că…

„Romica – Tanti Reghina
Cine nu l-a cunoscut pe nonconformistul Romică, nu se poate lăuda că are cultură generală de timişorean. Romi Rusu, pe numele lui adevărat, se prezenta tuturor drept Romică. Data naşterii din buletinul său, 30 octombrie 1960, nu era însă şi data reală, pe care nu o mai ştia nici mama lui, Reghina. Mamă care l-a abandonat, la doar două luni, în unul din parcurile centrale din Cluj. Era chiar ajunul Crăciunului când a fost găsit pe o bancă de doi pensionari, care l-au predat la Miliţie. De acolo a colindat prin multe orfelinate, până când o doctoriţă de la un leagăn din Suceava a dat un anunţ în „Scânteia”. Aşa şi-a regăsit mama. S-a mutat la ea, la Giulvăz, un sat din apropierea Timişoarei, la vârsta de 12 ani. După experienţa orfelinatelor, nu s-a acomodat însă „rolului” de fiu şi nu a reuşit să i se adreseze mamei decât cu apelativul „tanti Reghina”. La 14 ani, a devenit copil al străzilor şi de atunci s-a străduit să se descurce de unul singur”.

Imita comentatorii de fotbal, în loc de microfon avea un tub din plastic, fost ambalaj de bile de gumă de mestecat, în care colecta monedele primite de la cei care doreau să scape de el.
Mai târziu, când și-a descoperit lookul acela de Hitler, a devenit mai pitoresc, iar la un moment dat a devenit chiar o mică celebritate locală în rândul consumatorilor de bere la halbă din zona centrală a orașului.
Cred că și legendele postrevoluționare despre talentul său de hoț de buzunare erau doar niște povești, în afară de ce s-a scris în ziare sau ce a povestit Cristi Tabără la TV nu am cunoscut niciodată pe cineva căruia Romică să-i fi furat ceva. Întotdeauna a trăit din cerșit.
La un moment dat, după revoluție, a primit o pensie socială și o mică locuință.
În ultima parte a vieții a locuit pe Porumbescu, la două porți de locul meu de muncă. Îl mai auzeam din stradă fluierând după mașini în intersecția cu Corbului și ne întâlneam dimineața când eu mergeam la serviciu și el ieșea în halat de casă să își bea cafeaua pe care i-o dăruiau cei de la Zanoni.
Devenise un personaj aproape simpatic, probabil mai puțin simpatic pentru șoferii pe care-i speria cu fluierul acela de milițian.
A murit și el, cred că în vara anului 2008.
Cât despre turnatul la Securitate, mă cam îndoiesc, ce putea Securitatea să afle de la Romică, că la Varice cei care bântuiau zilnic pe acolo consumau Florio, preparat din vin roșu, alcool și sirop de vișine, din cești de cafea?
Și cred că și legendele postrevoluționare despre talentul său de hoț de buzunare erau doar niște povești, am citit și eu ce s-a scris în ziare sau ce a povestit Cristi Tabără la TV, dar nu am cunoscut niciodată pe cineva căruia Romică să-i fi furat ceva. Din câte știu întotdeauna a trăit din cerșit.

Un alt personaj interesant, dar nu atât de cunoscut, era un domn care în anii ’60 – începutul anilor ’70, aștepta în fiecare după-amiază în colțul palatului Lloyd, cu un buchet de flori în mână.
Era destul de vârstnic, probabil când l-am văzut prima dată avea vreo 50 de ani. Nu era foarte înalt, slăbuț, și părul întotdeauna bine uns cu briantină.
Mi-a povestit mătușa mea că într-o zi, în tinerețea sa, acel domn avea întâlnire în acel loc cu o domnișoară care îi era logodnică. Fata s-a grăbit, nu a fost atentă și a fost ucisă de un tramvai chiar în fața sa.
Și din acea zi acel domn venea întotdeauna la întâlnire, în fiecare zi, îmbrăcat și ferchezuit după moda din tinerețea sa, neștiind că logodnica sa nu va mai veni niciodată.

Foto: Colecția Lucian Muntean