O nouă ediție a Concursul de traducere de poezie hispano-americană în limba română a ajuns la final. Acest concurs reia o iniţiativă a Asociaţiei Culturale Via Rumania Cultura care, între anii 2011 şi 2014, a mai oferit această provocare celor ce își doreau a-și încerca mâna prin a traduce poeme din spaniolă în română.
Pentru 2021, această idee a fost reluată, înscriindu-se în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 140 de ani de relații diplomatice dintre România și Spania, și s-a desfășurat, tot prin efortul Asociației Culturale Via Rumania Cultura, condusă de consulul onorific al Spaniei la Timișoara, E.S. José Miguel Viñals, dar și sub patronajul Universităţii de Vest din Timişoara şi cu ajutorul consulatelor onorifice ale Mexicului şi Republicii Peru în Timişoara, precum și în cofinanțarea Consiliului Județean Timiș.
Pentru ediția din acest an au fost propuse trei poeme scrise de poeţi din Spania, Mexic şi Peru, cărora li se adăuga unul ales de fiecare dintre participanţi.
Asociația și consulatele implicate au dorit ca totul să fie cât mai exigent și onest, astfel încât s-a lucrat cu pseudonime care ajungeau, doar ele, împreună cu traducerile, la juriu, urmând ca ei să cunoască doar ulterior numele concurecților. Membrii juriului au fost scriitori membri ai Uniunii Scriitorilor din România (poetul Adrian Bodnaru și prozatorul Viorel Marineasa) precum și hispanista Ilinca Ilian (conferenţiar universitar la Universitatea de Vest).
Drept câștigători au fost desemnate următoarele:
Locul 1 – Ioana-Gabriela Dumitrescu din București
Locul 2 – Mădălina Opinca din Suceava
Locul 3 – Indra-Flavia-Elena Iosef din București
Mențiune – Eliza Claudia Filimon din Timișoara
Mențiune – Maria – Alexandra Teodora Ploscă din Dobreta Turnu Severin
Am avut un scurt dialog cu Excelența Sa José Miguel Viñals despre organizarea și rezultatele acestui concurs.
– Suntem într-un an de pandemie și totuși, după o bucată de pauză, a continuat concursul de traduceri. Cum „s-a simțit” ediția de anul acesta, față de edițiile precedente?
– S-a simțit foarte bine, pentru că impresia noastră era că publicul a uitat, sau participanții au uitat de acest concurs, și că nu ar mai trimite lucrări. Dar răspunsul publicului a fost mult mai bun decât credeam, am primit traduceri de la 22 de participanți. Acesta a fost un semn bun, oamenii s-au bucurat că am reluat inițiativa, și noi sperăm să continuăm și în anii următori.
– Există și o finalitate? Doriți mult decât că există niște texte, se vor strânge, din ani, vor fi publicate undeva? Ați contactat vreo revistă care să folosească traducerile acestea, eventual?
– Ne-am gândit, dar nu am făcut nimic momentan, suntem deschiși la sugestii.
– „La UVT cultura e capitală” – colaborați cu UVT, ei colaborează cu Orizont, de ce nu acolo?
– Da, e o sugestie bună. Ar fi păcat să nu le folosim și să nu se publice undeva.
– Așadar, mergeți mai departe cu acest concurs.
– Aceasta a fost a patra ediție. Dorim să ajungem la permanentizare – pare să fie extraordinar de simplu, dar nu e, e foarte complicat, e foarte solicitant și ne cere cele o grămadă de eforturi. Dar încercăm.
Traducerile câștigătoarei:
José Ángel Valente (Spania)
Iluminare
Cum aș putea aici când seara se lasă
cu piele fină de leopard peste
trupul tău zăbavnic
să nu-ți văd transparența.
Aprinde asupra aerului
de moarte ce ne-mpresoară
umbra-ți de lumină.
În adânc
te oferi, dar nu până la capăt și rămân
aprins de tine ca răspuns
zămislit de tine din miezul meu.
Cine ești, cine sunt eu,
unde se sfârșesc, spune-mi, granițele
și-n ce ungher
al respirației sau substanței tale
nu mă respir în suflu-ți.
De m-ar crea mâinile tale pe veci,
de te-ar crea ale mele pe veci,
de-ar putea firava
suflare a unui zeu să dăruiască zborul
păsăruicii de lut pe veci.
José Watanabe (Peru)
Pâinea
Iertare, dac-o spun fără sfială,
dar mama și cu mine trăiam într-un sat
de hămesiți.
Lipsurile
ne dădeau tuturor un soi de inocență,
ne făceau să trăim
în miezul pur al ființei noastre.
Așa e când nu mai rămâne nimic, doar
poziția trufașă a mamei mele,
care-n somn părea îndestulată.
Din când în când treceau profeți
ce trăncăneau întruna în numele unui zeu
promițător, dar crud.
Niciunul n-a adus ploaia peste câmpurile înțelenite,
niciunul n-a făcut minunea unei simple lăptuci.
Într-o seară a apărut la ușa noastră
un străin cu flăcări în priviri, alt prezicător,
dar nu ne-am dat seama cine ardea în el, dumnezeul
sau diavolul lui.
A zis că-l cheamă Ilie și era lihnit la fel ca noi.
Se tot uita la mama,
care-n covată amesteca un pumn de făină renumită
și o lingură de untură nenumită.
Fac o pâine pentru băiat și pentru mine. O vom mânca
și-apoi, cu demnitatea săracilor mulțumiți,
vom muri de foame, a spus mama
în 1 Împărați 17:12
Xavier Villaurrutia (Mexic)
Poezia
Ești tovarășa cu care vorbesc
pe neașteptate, singur.
Te formează cuvintele
ce ies din tăcere
și din bazinul somnului în care mă înec
liber până la trezire.
Mâna ta metalică
întețește graba mâinii mele
și conduce pana
ce-i trasează pe hârtie litoralul.
Glasul tău, tăiș de ecou,
e ricoșeul glasului meu în perete,
iar în pielea ta oglindă
mă privesc privindu-mă prin mii de ochi,
o chinuitoare așteptare de Argus.
Dar cel mai mic zgomot te alungă
și te văd cum ieși
pe ușa cărții
ori prin atlasul tavanului,
printre planșele dușumelei
ori în pagina oglinzii
și mă lași
făr’ de puls, făr’ de glas, făr’ de chip,
fărâmat ca un om gol
în mijlocul unei străzi de priviri.
R.B.
