Ramona Băluțescu October 5, 2021

 

O nouă ediție a Concursul de traducere de poezie hispano-americană în limba română a ajuns la final. Acest concurs reia o iniţiativă a Asociaţiei Culturale Via Rumania Cultura care, între anii 2011 şi 2014, a mai oferit această provocare celor ce își doreau a-și încerca mâna prin a traduce poeme din spaniolă în română.

Pentru 2021, această idee a fost reluată, înscriindu-se în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 140 de ani de relații diplomatice dintre România și Spania, și s-a desfășurat, tot prin efortul Asociației Culturale Via Rumania Cultura, condusă de consulul onorific al Spaniei la Timișoara, E.S. José Miguel Viñals, dar și sub patronajul Universităţii de Vest din Timişoara şi cu ajutorul consulatelor onorifice ale Mexicului şi Republicii Peru în Timişoara.

 

 

Pentru ediția din acest an au fost propuse trei poeme scrise de poeţi din Spania, Mexic şi Peru, cărora li se adăuga unul ales de fiecare dintre participanţi.

Asociația și consulatele implicate au dorit ca totul să fie cât mai exigent și onest, astfel încât s-a lucrat cu pseudonime care ajungeau, doar ele, împreună cu traducerile, la juriu, urmând ca ei să cunoască doar ulterior numele concurecților. Membrii juriului au fost scriitori membri ai Uniunii Scriitorilor din România (poetul Adrian Bodnaru și prozatorul Viorel Marineasa) precum și hispanista Ilinca Ilian (conferenţiar universitar la Universitatea de Vest).

 

Drept câștigători au fost desemnate următoarele:

Locul 1 – Ioana-Gabriela Dumitrescu din București

Locul 2 – Mădălina Opinca din Suceava

Locul 3 – Indra-Flavia-Elena Iosef din București

Mențiune – Eliza Claudia Filimon din Timișoara

Mențiune – Maria – Alexandra Teodora Ploscă din Dobreta Turnu Severin

 

Am avut un scurt dialog cu Excelența Sa José Miguel Viñals despre organizarea și rezultatele acestui concurs.

– Suntem într-un an de pandemie și totuși, după o bucată de pauză, a continuat concursul de traduceri. Cum „s-a simțit” ediția de anul acesta, față de edițiile precedente?

– S-a simțit foarte bine, pentru că impresia noastră era că publicul a uitat, sau participanții au uitat de acest concurs, și că nu ar mai trimite lucrări. Dar răspunsul publicului a fost mult mai bun decât credeam, am primit traduceri de la 22 de participanți. Acesta a fost un semn bun, oamenii s-au bucurat că am reluat inițiativa, și noi sperăm să continuăm și în anii următori.

– Există și o finalitate? Doriți mult decât că există niște texte, se vor strânge, din ani, vor fi publicate undeva? Ați contactat vreo revistă care să folosească traducerile acestea, eventual?

– Ne-am gândit, dar nu am făcut nimic momentan, suntem deschiși la sugestii.

– „La UVT cultura e capitală” – colaborați cu UVT, ei colaborează cu Orizont, de ce nu acolo?

– Da, e o sugestie bună. Ar fi păcat să nu le folosim și să nu se publice undeva.

– Așadar, mergeți mai departe cu acest concurs.

– Aceasta a fost a patra ediție. Dorim să ajungem la permanentizare – pare să fie extraordinar de simplu, dar nu e, e foarte complicat, e foarte solicitant și ne cere cele o grămadă de eforturi. Dar încercăm.

 

Citește și:  A început vaccinarea cu echipe mobile a persoanelor internate în centrele rezidențiale, în Timiș

 

 

Traducerile câștigătoarei:

 

José Ángel Valente (Spania)

Iluminare

Cum aș putea aici când seara se lasă

cu piele fină de leopard peste

trupul tău zăbavnic

să nu-ți văd transparența.

Aprinde asupra aerului

de moarte ce ne-mpresoară

umbra-ți de lumină.

În adânc

te oferi, dar nu până la capăt și rămân

aprins de tine ca răspuns

zămislit de tine din miezul meu.

Cine ești, cine sunt eu,

unde se sfârșesc, spune-mi, granițele

și-n ce ungher

al respirației sau substanței tale

nu mă respir în suflu-ți.

De m-ar crea mâinile tale pe veci,

de te-ar crea ale mele pe veci,

de-ar putea firava

suflare a unui zeu să dăruiască zborul

păsăruicii de lut pe veci.

 

 

José Watanabe (Peru)

Pâinea

Iertare, dac-o spun fără sfială,

dar mama și cu mine trăiam într-un sat

de hămesiți.

Lipsurile

ne dădeau tuturor un soi de inocență,

ne făceau să trăim

în miezul pur al ființei noastre.

Așa e când nu mai rămâne nimic, doar

poziția trufașă a mamei mele,

care-n somn părea îndestulată.

Din când în când treceau profeți

ce trăncăneau întruna în numele unui zeu

promițător, dar crud.

Niciunul n-a adus ploaia peste câmpurile înțelenite,

niciunul n-a făcut minunea unei simple lăptuci.

Într-o seară a apărut la ușa noastră

un străin cu flăcări în priviri, alt prezicător,

dar nu ne-am dat seama cine ardea în el, dumnezeul

sau diavolul lui.

A zis că-l cheamă Ilie și era lihnit la fel ca noi.

Se tot uita la mama,

care-n covată amesteca un pumn de făină renumită

și o lingură de untură nenumită.

Fac o pâine pentru băiat și pentru mine. O vom mânca

și-apoi, cu demnitatea săracilor mulțumiți,

vom muri de foame, a spus mama

în 1 Împărați 17:12

 

 

Xavier Villaurrutia (Mexic)

Poezia

Ești tovarășa cu care vorbesc

pe neașteptate, singur.

Te formează cuvintele

ce ies din tăcere

și din bazinul somnului în care mă înec

liber până la trezire.

Mâna ta metalică

întețește graba mâinii mele

și conduce pana

ce-i trasează pe hârtie litoralul.

Glasul tău, tăiș de ecou,

e ricoșeul glasului meu în perete,

iar în pielea ta oglindă

mă privesc privindu-mă prin mii de ochi,

o chinuitoare așteptare de Argus.

Dar cel mai mic zgomot te alungă

și te văd cum ieși

pe ușa cărții

ori prin atlasul tavanului,

printre planșele dușumelei

ori în pagina oglinzii

și mă lași

făr’ de puls, făr’ de glas, făr’ de chip,

fărâmat ca un om gol

în mijlocul unei străzi de priviri.

R.B.

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*