Nicoleta Coica September 9, 2019

 

Decizia primarului Nicolae Robu de a acorda titlul de cetățean de onoare al Timișoarei lui Iulian Dascălu, patronul firmelor Iulius Group, este o palmă dată peste obrazul revoluționarilor timișoreni și al nostru al tuturor.

 

Revoluționarii din Timișoara sunt și ei cetățeni de onoare ai orașului. După decizia primarului Nicolae Robu aceștia vor deveni automat colegi cu un om foarte apropiat de vechea și noua Securitate, lucru care nu este văzut cu ochi buni de către cei care au înfruntat gloanțele în ’89.

 

Iulian Dascălu este considerat omul Securității

 

Iulian Dascălu este înconjurat de fosți angajați importanți ai Securității sau ai SRI-ului.

Totul a început în anul 1998, când pe statul său de plată a apărut primul general de Securitate, Gheorghe Atudoroaie (personaj care a luat parte activ la reprimarea Revolutiei din decembrie 1989 de la Timișoara).

După ce Iulian Dascălu, un afacerist modest, l-a angajat oficial pe celebrul Atudoroaie, afacerile i-au început brusc să crească. Nici nu e de mirare, din moment ce Gheorghe Atudoroaie a fost securist cu greutate înainte de 1989, iar apoi a fost numit de Emil Constantinescu ca şef al Diviziunii Interne a SRI. Atudoroaie a fost trecut în rezervă în 1997, la intervenția asociațiilor foștilor revoluționari din Timișoara. În present locuiește în Timișoara și este reprentantul zonal al lui Dascălu.

 

Gheorghe Atudoroaie, foto dreapta, cu ochelari (sursa jurnalulbucurestiului.ro)

 

 

Mai mulți generali și colonei de Securitate sunt, de asemenea, angajații lui Dascălu

 

Gheorghe Atudoroaie nu este singurul securist de pe statele de plată ale lui Dascălu. Alţi generali sau colonei de Securitate (generalii Vasile Alexoae şi Tiberiu Simion, coloneii Huţanu, Dogaru, Mocanu şi Feraru sau primul şef al SRI Iaşi, Florin Vezeteu) apar ulterior, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, ca angajați ai firmelor lui Iulian Dascălu.  Şi aceștia sunt doar o parte dintre oamenii din jurul lui Dascălu care au avut legături cu Securitatea…

Citește și:  „Iepurii” de partid

Cu așa spate asigurat de oameni grei ai sistemului de informaţii, afacerile lui Dascălu au explodat, iar toți concurenții lui Dascălu au fost eliminați rând pe rând. La Iași, Dascălu l-a învins patronul celui mai influent canal media local, la Timișoara a trecut peste cei doi fraţi extrem de puternici la nivel local, iar la Cluj l-a eliminat pe cel care era patronul echipei de fotbal CFR Cluj și finanţatorul nr. 1 al primarului.

După ce și-a eliminat toți opozanții, inclusiv pe prefectul Iașului, Florin Vitan, în opt ani Dascălu a construit opt malluri în România. Toate construcțiile Iulius Group au avut parte de scandaluri în privința avizelor și autorizațiilor, dar aceste scandaluri puternice au fost băgate de fiecare dată sub preș de către autoritățile locale.

 

La un asemenea nivel, decizia primarului Nicolae Robu în ceea ce-l priveste pe Iulian Dascălu nu este întâmplătoare. Dacă va fi numit cetățean de onoare al Timișoarei, Iulian Dascălu va primi automat dreptul de a lua cuvântul în şedinţele Consiliului Local al municipiului Timişoara la dezbaterea materialelor care privesc întreaga comunitate”, după cum este stipulat în „Regulamentul pentru acordarea Titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Timişoara”.

Așadar, această numire pare a fi o infiltrare fățișă a anumitor persoane în aparatul decizional al administrației publice din Timișoara.

 

Regulamentul pentru acordarea Titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Timişoara”

 

Vă reamintim că titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Timişoara” reprezintă cea mai înaltă distincţie acordată de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara. Procedurile în cazul lui Iulian Dascălu au mers pe repede inainte, în doar câteva zile actele au fost pregătite în procedură de urgență de către funcționarii din primărie.

Citește și:  Istorie recentă - Coada la ziare

Nu la fel s-a întâmplat și în cazul adevăratelor personalități locale ale căror dosare cu propuneri pentru titluri de cetățean de onoare al orașului sunt uitate cu anii în sertarele din PMT.

Vă reamintim doar de cazul lui Oscar Berger. Fostul patron al ziarului „Timișoara” a murit în august 2013, iar în mai 2014 jurnaliștii au cerut Consiliului Local al Municipiului Timișoara să-i acorde lui Berger, post-mortem, titlul de cetățean de onoare al Timișoarei.

De-atunci și până acum nu s-a mai întâmplat nimic în acest caz, dar în cazul lui Dascălu funcționarii din primărie s-au mișcat ca vântul și ca gândul, actele necesare fiind gata chiar înainte ca primarul Nicolae Robu să facă anunțul controversat.

 

 


 

Citește și: De ce trebuie să susțineți presa locală

 


 

1 thought on “Nicolae Robu vrea să numească cetățean de onoare al Timișoarei pe un apropiat al Securității

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*