Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, și-a lansat sâmbătă, 9 decembrie, la Timișoara, cartea „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO” în care subliniază că momentul actual reprezintă o șansă unică pentru România de a evolua de la stat periferic la o poziție centrală în Europa.
„Evadarea” României din periferia Europei
Potrivit lui Geoană, intrarea Ucrainei, Moldovei și Georgiei în Uniunea Europeană și NATO este calea prin care România poate să evadeze definitiv de la „periferia Europei”. Descriind actuala situație geopolitică, Geoană a afirmat că războiul din Ucraina va influența echilibrul Europei și va aduce aceste țări vecine în familia europeană și euro-atlantică.
„Nu va fi un lucru simplu, dar pentru mine este un lucru extrem de evident. Se reîmpart cărţile şi de influenţă politică şi geopolitică şi de influenţă economică şi comercială, şi de reputaţie, şi de centralitate în Europa şi în lume. Cred că există o cale ca România să evadeze definitiv de la periferia Europei şi să meargă în centrul Europei. Luând din punct de vedere geografic, războiul din Ucraina, care va continua pentru o perioadă de timp, are ca efect indirect, dar foarte direct pentru echilibrul Europei, faptul că (…) în următorii ani Ucraina, Republica Moldova, Georgia şi Balcanii de Vest, toţi vecinii României vor face parte din familia europeană şi din familia euro-atlantică”, a declarat Mircea Geoană, citat de Agerpres.
Schimbarea de paradigmă
Geoană a subliniat la Timișoara că România se află într-un moment paradoxal, fiind în NATO și UE, dar confruntându-se cu probleme complexe precum exodul tinerilor și scăderea populației. Secretarul general adjunct al NATO adaugă că există posibilitatea ca România să devină un actor central în Europa, contribuind la deciziile importante, și propune un patrulater natural între Franța, Germania, Polonia și România.
Provocările și oportunitățile viitorului
Mircea Geoană aatras atenția asupra necesității de a ne apăra interesele și de a ne promova în contextul geopolitic schimbător. El a subliniat că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, propusă până în 2030, reprezintă un moment crucial pentru istoria României și pentru consolidarea unei poziții centrale a țării noastre în Europa.
foto (c) Inquam Photos / Virgil Simonescu