Grămezile de gunoaie pe care le vedem prin oraș sunt și ele un simptom al societății fără minte în care trăim.
Mulți oameni dau o grămadă de bani pe lemne de foc.
Dar, cu toate că în fiecare grămadă de gunoi găsești o mulțime de mobilier bun de pus pe foc, totuși acesta este lăsat să fie luat de gunoieri.
Cei de la salubritate nu mai fac față cu ridicatul gunoaielor, se pare că mai este nevoie de încă o firmă pentru a ridica grămezile de gunoi de pe stradă, dar văd că cei care trăiesc din așa ceva și care ar putea lua de acolo cel puțin obiectele pe care le-ar putea vinde, sunt amendați când sunt prinși.
În alte părți, de exemplu în Marea Britanie, există o adevărată industrie de pe urma căreia trăiesc o mulțime de oameni, colectorii care iau obiectele de la oameni sau de pe stradă, vânzători de obiecte second-hand, anticari și în final oamenii care cumpără aceste obiecte pentru a le folosi.
Uitați-vă la poza de jos, bebelușul ăla care vorbește mai mult și care e aproape la fel de drăguț ca unul adevărat a stat o săptămână într-o baltă de noroi până l-am luat, l-am spălat, i-am pus baterii noi și i-am cumpărat cămășuța aia, cățelul „Bisquit” care e de fapt un roboțel era și el aruncat pe stradă, la fel și ursulețul, și nu sunt singurele jucării din colecția mea de jucării părăsite de alții.
Am văzut mormane de pantofi de damă, înșirate lângă trotuar, pantofi care la prima privire păreau OK, sau haine care, din nou, păreau mai bune decât cele de la second-hand.
Am văzut cărți aruncate, ce oameni pot fi ăia care aruncă cărți?
Dacă doream, puteam să mobilez nenumărate apartamente, am văzut aruncate pe stradă combine muzicale complete, de calitate foarte bună, care în anii ’80 ar fi costat o avere, dar puteau fi folosite și acum, boxe (de difuzoare, nu de bloc), calculatoare, mașini de spălat din motorul cărora poți încropi un polizor cu care să-ți ascuți cuțitele, fotolii și canapele, unele din piele și nenumărate alte lucruri.
În fața blocului meu, pe iarbă, a stat parcat câțiva ani un Logan, o dubiță, care poate ar fi fost perfectă pentru un meseriaș care are de cărat scule.
E plin orașul de mașini abandonate.
Există grupuri de recicling, de exemplu liste de discuții în care spui ce ai de dat, un televizor vechi, chiar stricat, poate îi trebuie unui părinte să scoată piesele din el ca fiul său să facă puțină electronică, sau o imprimantă care puțin reparată ar fi bună pentru cineva, sau un calculator vechi care poate ar folosi cuiva.
Totuși, oamenii preferă să arunce aceste lucruri care poate sunt dorite de cineva.
Am donat metri cubi de echipamente, zeci de calculatoare, zeci de imprimante laser, telefoane fixe sau mobile, tot ce am avut de aruncat a fost folositor pentru cineva, până și CD-urile care în anii ’90 apăreau în revistele de computere au fost dorite.
Nu mai aruncați lucrurile înainte de a încerca să aflați dacă nu le puteți dărui cuiva.
Și părerea mea este că dacă vedeți că un lucru care a fost aruncat vă poate fi de folos, luați-l și folosiți-l, nu e o rușine, ci o atitudine care trebuie apreciată atunci când reciclați ceva ce alții nu au nevoie.
Dacă nu i-aș fi luat pe bebe și pe Bisquit de pe stradă, nu ar fi folosit nimănui, din contra, ar fi fost amândoi arși și ar fi poluat aerul.
Aruncăm boxele și echipament audio HiFi și ascultăm muzică la difuzorul căcatului ăla de telefon care sună ca dracu.
Aruncăm calculatoarele și ne chinuim să ne dăm pe internet cu telefonul.
Asta nu e o lume normală.
