În deceniul trecut Timişoara a avut timp de şapte ani consecutivi cea mai mare medie de spectatori din România. Cu mici excepţii, în ultimii ani bătrânele arene ale Oraşului de pe Bega s-au umplut foarte rar. Timişoara a ajuns exemplu negativ, cu doar câteva sute de fani prezenţi în mod obişnuit la evenimente din primele eşaloane, fie că vorbim de fotbal, rugby sau baschet. Situaţia era diametral opusă cu mai puţin de un deceniu în urmă, când arena „Dan Păltinişanu”, a doua ca mărime din ţară, era luată cu asalt de suporterii Politehnicii. Aceştia au stabilit în ediţia 2003-04 a Diviziei A o medie record pentru România după Revoluţie.
Mutat cu totul în Liga a II-a, fotbalul timişorean nu mai atrage mulţi fani. Indiferent de cauze, astăzi am ajuns să vorbim de medii de o mie sau doar câteva sute de spectatori. Aşa cum e cazul, în sezonul curent la ACS Poli şi Ripensia. Pagina lpf2.ro indică în ediţia curentă (după 22 de etape) 323 spectatori pentru prima şi doar 243 pentru roş-galbeni. O audienţă care o situează pe „Ripi” pe penultima poziţie în eşalon. Ceva mai bine stă ASU Politehnica, gruparea al cărei public e format şi din numeroşi ultraşi, ocupă momentan un loc 6 conform aceleiaşi surse, cu 1.095 de spectatori, imediat în spatele rivalei din Arad. O grupare de tradiţie, Petrolul, e liderul la audienţe în B (3.573 spectatori).
Trista realitate i-a determinat pe cei din fenomen, sătui de promisiunea unei arene noi de 30-40.000 de locuri, să spună că şi un stadion cochet de 10 mii de locuri ar fi arhisuficient pentru situaţia actuală. Grăitor e că ACS Poli, în perioada de elită dintre anii 2013 şi 2018, a avut medii modeste, cuprinse între 1.600 şi 3.600 de spectatori.
23.267 a fost media de spectatori la jocurile lui Poli în sezonul 2003-04
sursa: pressalert
Susține-ne pentru a ne păstra independența și calitatea editorială!