CUM AR TREBUI SĂ FIE AMENAJAT ORAȘUL. Episodul 8 – Întreținere și reparații

De-a lungul timpului am urmărit cu mult interes diferitele modalități de a face curățenie în parcul din fața blocului meu.

La început, de curățenie se ocupau cei care măturau și străzile.

După aceea, în urmă cu vreo 10 ani, a apărut un domn care în fiecare dimineață împreună cu roaba pe care o împingea făcea o tură pe aleile parcului pe care le mătura (mătura și cojile de semințe de sub bănci) și schimba sacii de plastic de la coșurile de gunoi.

La un moment dat acel domn a dispărut și au apărut din nou cei de la firma care mătura străzile. Din păcate, aceștia făceau curățenie doar din când în când, atunci când ziarele începeau să scrie despre grămezile de gunoi de acolo.
Am scris pe undeva despre acest lucru și domnul care mătura în trecut parcul s-a trezit acasă cu șefii săi care l-au invitat să-și reia activitatea, care a continuat până a început reabilitarea parcului.

Acum, după reabilitarea parcului, de curățenie se ocupă alți doi domni care în fiecare dimineață strâng gunoaiele rămase din ziua trecută, golesc coșurile de gunoi, schimbă sacii de plastic, adună și rahații de câine rămași în canisită…

Am constatat că această formulă prin care una sau mai multe persoane se ocupă în permanență de curățenia unui parc este cea mai eficientă, omul știe că acesta este locul său de muncă și că răspunde de curățenia de acolo, cetățenii ajung să îl cunoască și în final se naște o relație de respect reciproc între cetățeni și acel om.

Nu e o muncă ușoară, imaginați-vă o suprafață de peste 8 hectare în care bântuie zilnic sute de copii, dar și sute de cetățeni dintre care unii mănâncă semințe, alții beau bere, alții mănâncă chipsuri și nu aruncă întotdeauna pungile la gunoi.

La asta se adaugă și gunoaiele vânturate pe bulevardul alăturat, gunoaie care, pentru că gardul a fost eliminat, se opresc toate în parc, așa cum se poate vedea și în poza de jos.
Iar oamenii ăștia merg prin iarbă uitându-se atent după gunoaiele aruncate sau aduse de vânt și unde văd o hârtiuță se apleacă și o adună.

Nu știu cine îi plătește, poate firma care întreține parcul, poate primăria, oricum, nu are importanță.

Cred, sau cel puțin sper, că toate parcurile și spațiile verzi au unul sau mai mulți oameni care merg zilnic acolo și se ocupă de curățenie, fie că este vorba despre parcuri, de spațiile verzi din centrul orașului sau de spațiul verde care se întinde pe toată lungimea orașului, de-a lungul Begăi.
Iar dacă nu au, ar trebui neapărat să aibă.

Cu toate că cei despre care am povestit mai sus au destul de lucru, eu le-aș mai da o sarcină:

Imi imaginez situația în care unul din acești domni, în timp ce își face treaba zilnică, vede că un coș de gunoi a fost vandalizat.

Sau o bancă are o șipcă ruptă, sau un bec este ars.
Și omul ăsta care face curățenie scoate un telefon pe care l-a primit chiar în acest scop, formează un număr și anunță “defecțiunea”. Eventual trimite și o poză.

Undeva la celălalt capăt al firului este un serviciu înființat de către primărie pentru întreținerea și repararea mobilierului urban.

Nu e ceva extraordinar, un mic atelier în care putem vedea un abricht, un aparat de sudură, poate un strung universal vechi, un polizor de banc, o mașină de găurit, vreo două bancuri de lucru prevăzute cu menghine…

Lucrează acolo vreo 3-4 oameni, un tâmplar, un lăcătuș care știe și să sudeze, un strungar care nu se jenează să pună mâna pe bomfaier sau ciocan, un electrician.

Chiar dacă atelierul lor este poate în același loc cu altă întreprindere a primăriei ei nu au vreun șef care să le dea ordine și nu sunt subordonați cuiva în afara primarului.

Condiția principală pe care și-au asumat-o la angajare a fost că nu va fi nevoie să li se spună ce au de făcut, ci vor fi genul de angajați cu inițiativă, capabili să ia chiar ei deciziile necesare.
Adică, cu totul altfel decât angajații obișnuiți din ziua de astăzi, o specie tot mai greu de găsit, dar care încă există…

De fapt, oamenii ăștia există undeva în întreprinderile subordonate primăriei, unul la STPT, altul la drumuri, alții doi la Colterm sau altundeva…
Nu trebuie decât ca cineva care chiar dorește să facă ceva în oraș, actualul sau viitorul primar, să-i adune în același loc, să le pună la dispoziție un spațiu și sculele necesare și să rezolve problemele birocratice care se impun.
Cred că și strungul ăla universal, vechi dar funcțional, există undeva într-o magazie a STPT-ului.

Nu există un șef de serviciu, nu există un dispecer care să preia sesizările, dispecerul este chiar unul din muncitori sau cel care răspunde primul la telefon, nu există altă birocrație în afară de pontajul zilnic, deoarece s-a căutat ca întregul sistem să fie cât se poate de simplificat și de ieftin.
Dacă e nevoie de vreun șurub sau o scândură și acestea nu există în magazie, cineva, unul din cei patru care lucrează acolo, va merge la un magazin și va cumpăra ce este necesar după care, la sfârșitul lunii, facturile și chitanțele vor fi predate la contabilitate.

Atelierul are în dotare și un automobil, preferabil un microbuz în care este instalat un mic banc de lucru și toate sculele necesare pentru reparațiile uzuale, niște mașini de găurit, truse de chei și șurubelnițe, polizoare unghiulare, două scări din aluminiu, o cazma, un târnăcop, un aparat de sudură portabil, un generator de curent care funcționează pe benzină, niște ciocane…

În momentul în care cineva a anunțat că într-un loc există o șipcă ruptă la una din bănci și a trimis și o poză cu banca respectivă, cei patru muncitori se uită ca să vadă care este problema, tâmplarul caută în laptop datele despre parcul respectiv și află că acolo băncile sunt prevăzute cu niște șipci de 40×25 mm, cu lungimea de 2200 mm, care sunt lăcuite cu lac incolor.

Există documentații pentru fiecare parc sau spațiu public din oraș și găsești acolo tot felul de informații utile, că robinetii de la fântâna aflată la intersecția străzilor Cosminului cu Cozia au filetul de ½”, că șipcile de la foișorul din parcul Carmen Silva au lățimea de 80 mm și sunt vopsite cu vopsea maro, că băncile din Parcul Central au piciorul din fontă turnată și multe altele.

După ce s-a lămurit ce trebuie făcut, tâmplarul ia o scândură potrivită din mica magazie de materiale a atelierului, pornește abrichtul și în 5 minute a confecționat șipca respectivă.
O lăcuiește cu un lac cu uscare rapidă, după care împreună cu un coleg se urcă în mașină și se duc în parc să monteze scândura respectivă pe bancă.

Operativ și fără să întocmească nici măcar o hârtie.
Și reparația se face nu mâine sau când aprobă primarul sau altcineva, ci astăzi, înainte de terminarea schimbului.

Cu excepția primelor luni de la înființarea atelierului când este nevoie de timp pentru a rezolva problemele care s-au adunat în timp, în mod normal nu ar trebui să treacă mai mult de o zi până când orice defecțiune minoră să fie rezolvată.

Bineînțeles că în atelierul respectiv se vor rezolva operativ problemele mărunte, uzuale, adică 90% din ceea ce se reclamă, defecțiunile mari urmând să fie rezolvate de furnizorii bunurilor respective.

Nu numai oamenii care fac curățenie în parcuri vor sesiza defecțiunile observate, polițiștii locali care patrulează prin oraș vor semnala și ei dacă observă ceva de genul acesta.

O altă sursă de informații în timp real vor fi cetățenii care fie fac sesizări online sau prin intermediul aplicațiilor puse la dispoziție de către primărie, sesizări care vor fi imediat redirecționate către atelierul de reparații.

La un moment dat, în urmă cu câțiva ani, i-am sugerat primarului să roage angajații primăriei ca atunci când în drumul spre casă sau de acasă la serviciu observă diverse disfuncționalități, un coș de gunoi rupt, sau o groapă în asfalt, ceva, să noteze aceste lucruri și săptămânal să le prezinte cuiva însărcinat să se ocupe de rezolvarea lor.

Și primarul chiar a preluat ideea, dar angajații s-au revoltat pentru că li se trasează o sarcină atât de complicată.
După aceea am citit că sarcina respectivă a fost preluată de tinerii liberali.

În sfârșit, în urmă cu câteva zile se pare că primarul a emis o decizie prin care a hotărât ca fiecare din angajații Direcției de Mediu să răspundă de unul sau mai multe parcuri sau locuri de joacă.

Totuși, dacă eu aș fi primar, l-aș lua pe șoferul Vasile și aș face o mică plimbare în fiecare zi, astăzi în Piața Traian, mâine pe Gheorghe Lazăr, în altă zi în Freidorf, în Kunst Telep sau m-aș da cu trotineta pe malul Begăi, să mă conving cu ochii mei că lucrurile chiar funcționează cum trebuie.
Și aș numi astfel de responsabili nu numai pentru parcuri, ci și pentru restul spațiilor publice, străzi, piețe sau care or mai fi…

Iar după un timp, după ce aș fi convins că sistemul funcționează l-aș aplica și la curățenie, “Ionescu, Popescu și Georgescu, voi rezolvați tot ce ține de curățenie pe Versului de la Mareșal C-tin Prezan până la Naturii, iar dacă văd o hârtie pe jos sau un gunoi lângă tomberon, nu vă luați leafa luna asta și mai și zburați”.

Ar exista niște resurse folosite în comun de toate echipele acelei firme, mașini de spălat, de măturat sau de transportat gunoiul, dar, la fel ca în parcuri, strada nu ar fi măturată de firma X, o entitate fără față, ci de Ionescu, Popescu și Georgescu de la firma X, ceea ce este cu totul altceva și ar da cu totul alte rezultate pentru că ar fi vorba despre niște oameni pe care cetățenii de pe acele străzi i-ar cunoaște după un timp, i-ar vedea acolo în fiecare zi de la 7 la 15, le-ar putea atrage atenția dacă ceva nu merge cum trebuie, sau, de ce nu, le-ar putea face cadouri de Crăciun.

Un sistem asemănător s-ar putea aplica chiar și la întreținerea drumurilor, “firma x întreține în baza unui contract precis porțiunea drum de la x până la y, nu mă interesează ce și cum face, poate să nu facă nimic, dar dacă e o gaură sau o fisură în asfalt, prestatorul nu își ia porția de bani cuvenită pentru ultima lună și contractul pentru acea porțiune va fi atribuit unei alte firme”.