Anton Kovacs July 13, 2019

 

În 1971 ne-am mutat la bloc, în Circumvalațiunii II.
Cunoșteam zona ca pe buzunarele mele, copilărisem în Blașcovici, mergeam la școală la Liceul 6, la doi pași de noua mea locuință, mulți colegi de clasă locuiau acolo și îi vizitam destul de des, cu 2 ani înainte făceam baie într-o baltă care era exact pe locul unde ulterior avea să fie construit blocul meu.

Nu a trecut mai mult de o lună după ce ne-am mutat și un camion al primăriei a basculat în fața blocului un morman de nuiele, de fapt gard viu pe care l-au plantat locatarii blocului la indicațiile unui bărbat care nu știu cine era, poate cineva de la horticultură, poate un vecin care dorea să facă pe șeful…
S-au adus și niște copăcei, tot locatarii i-au plantat.

Un alt camion a basculat niște nisip pe viitorul loc de joacă pentru copii, la un moment dat niște oameni au montat acolo ceva bănci, niște leagăne, o scândură din aceea pentru hinta-palinta.

 

Așa arată locul în prezent – Foto: Google Maps

 

În capătul spațiului dintre blocuri s-a construit un fel de mică cetate, un zid din cărămidă aparentă care arăta destul de bine. Zidul acela înconjura un spațiu de vreo 5×5 metri, nu era mai înalt de 1.2 m, iar cele două intrări erau astfel construite încât să nu se vadă ce este acolo decât dacă intrai în interior.
Era de fapt locul în care erau depozitate tomberoanele de gunoi.

Exista un fel de decență a omului de rând, nu ne expuneam gunoaiele, cum facem acum, ci le ascundeam, pentru că gunoaiele nu sunt frumoase, ca să le arăți trecătorilor.

Citește și:  Cum ar trebui să fie amenajat orașul - Episodul 3. Corso și Surogat, partea a II-a

În unele locuri se mai pot vedea și acum rămășițe ale acelor amenajări create pentru ascunderea gunoaielor, probabil nu mai știe nimeni ce a fost acolo iar tinerii își închipuie că sunt vestigii ale unor cetăți dacice.

 

 

Zona era în așa fel amenajată încât puteai să trăiești acolo fără a pleca din cartier decât pentru a merge la serviciu.

Existau, la nu mai mult de 500 de metri, alimentară, pâine, aprozar, carne, autoservire, librărie, mercerie, magazin de chimicale în care găseai și vopsele, și oberteiluri și garnituri pentru bateriile de la baie sau de la bucătărie, dar și electrice, nu mare lucru, urgențele, un bec, o priză, rezistențe din nichelină pentru reșouri, era și farmacie, poștă unde era și un ghișeu CEC, cofetărie aveam fie în Circumvalațiunii I, la Favorit, fie în Circumvalațiunii III unde era cofetăria Mihaela.
Braserii unde se putea bea bere, o autoservire unde se putea mânca sau unde puteai să bei o cafea turcească făcută de mama lui Ciulică, care și el locuia acolo.

 

Mircea Marcovici – Ciulică
1958-1995
Sursa foto: Alexandru Andrieș

 

Tutungeriile alea care miroseau minunat și în care găseai și țigări, dar și caiete dictando sau de matematică, ziare, plicuri, mine de pix, apă de colonie, săpun, pastă de dinți și o mie de alte mărunțișuri.

La un moment dat apăruse vis-a-vis de Fabrica de lapte și o spălătorie automată, din aceea din care se poate vedea în filmele americane, unde îți scoți pantalonii și stai în chiloți până se spală.
Lângă acea spălătorie era și un magazin cu semipreparate Gospodina, unde puteai cumpăra sarmale gata făcute dar nefierte, le fierbeai acasă, sau bucăți de carne dată prin pesmet care nu mai trebuia decât să fie prăjită.

Citește și:  Este permisă parcarea pe trotuar sau nu? Mic ghid pentru uzul autorităților

Existau grădinițe, școli, dispensare, o policlinică.

Existau și cumpărături care se făceau numai în zona centrală, dacă de exemplu doreai un pistol de lipit nu îl găseai la chimicalele din cartier, ci mergeai la magazinul de electrice din Piața Traian sau la Dioda, iar televizorul îl cumpărai de la Electrice de pe Bv. Republicii, că nu îți cumpărai toată ziua pistoale de lipit și televizoare să ai nevoie de astfel de magazine lângă casă.

Ceea ce am povestit despre Circumvalațiunii era valabil și pentru Calea Sagului, Tipografilor, care era un cartier considerat ceva mai elitist sau Girocului, practic din acest punct de vedere toate noile cartiere, așa numitele “cartiere dormitor” erau asemănătoare.

Nu sunt nostalgic, dar trebuie să recunosc, oameni ăia care administrau orașul în anii ‘70 chiar știau cum se fac lucrurile.

Nu existau foarte multe parcări, nici nu era nevoie, pe atunci se aștepta după tramvai sau troleibuz maxim 6 minute, nu existau bănci decât câteva destinate exclusiv intreprinderilor, în zona ultracentrală, exista numai câte o farmacie în fiecare zonă și nu existau nici săli de jocuri, case de pariuri sau magazine de amanet.

 

***

 

Au trecut aproape 50 de ani de atunci, unele lucruri s-au schimbat, putem să ne facem cumpărăturile online sau de la un supermarket unde găsim mai multe produse decât se găseau pe atunci în toate magazinele din oraș la un loc, dacă pierdem un nasture de la cămașa aruncăm cămașa, în primul rând pentru că lucrurile s-au ieftinit, dar și pentru că merceriile au dispărut și nu mai avem de unde să cumpărăm nici nasturi nici ață și ace de cusut (am înțeles că totuși s-ar găsi în magazinele Jisk), pantofii nu se mai prea repară așa că nici ateliere cu pantofari nu mai sunt.
Cel puțin în viziunea primarului nu mai avem nevoie de părculețe între blocuri, ci de parcări, așa că am scăpat și de grija băncilor.

Citește și:  Mirosurile orașului

Acum, când ne gândim cum ar trebui să arate orașul, nu mai putem să copiem modelul care a funcționat în urmă cu 50 de ani, trebuie să găsim alte soluții.

Și totuși cum ar trebui să arate orașul acum?

Cu toate că nu am de gând să candidez la nimic voi încerca să mă joc de-a primarul și în perioada următoare voi povesti cum aș face eu dacă aș fi un fel de dictator în acest oraș.
Poate cuiva îi vor plăcea unele din sugestiile mele și le va valorifica, în cel mai rău caz textele respective ar putea fi considerate un fel de povestire SF publicată în foileton.

 

Va continua…

 

Citește și: Cum ar trebui să fie amenajat orașul – Episodul 2 Corso, prima parte

 

 


Scriem pentru timișoreni. Aflați mai multe despre noi!

4 thoughts on “Cum ar trebui să fie amenajat orașul? Episodul 1

  1. Mda, din ciclul “ce bine era pe vremea aia ca eram tanar si-n putere”. Realitatea e ca suntem unul din orasele in care imbecilii urbanisti comunisti au construit kilometri de front stradal fara un singur spatiu comercial (chiar Circumvalatiunii, de exemplu). Autorului articolului ii doresc sa locuiasca macar un an intr-unul din blocurile alea “confort 3” de pe Muzicescu, asta ca sa-i intareasca putin nostalgia. Eu am locuit acolo in anii ´90 si n-am stiut sa apreciez zidurile intre care fermentau gunoaiele. “Pistol de lipit la Dioda” – ce gluma buna! Oi fi eu prea tanar pentru laptele si mierea comunista, dar nu am prins la Dioda decat niste montaje electronice si niscai piese pe care nu aveai cu ce le lipi. Cositorul era doar pentru elite, iar sacazul- mai rar ca diamantul. Nu ca televizorul Diamant 210B (cu “B”de la Bistandard, adica cu ton la sarbi) cumparat in ´88 de pe Republicii, televizor care s-a stricat dupa o luna iar cei de la reprezentanta au spus ca nu au cu ce sa mi-l repare ca se arsese un tranzistor de putere care nu se gasea nici macar la Cooperativa Dinamo. Sa nu uit, pentru a obtine un amarat de pistol de lipit, maica-mea a trebuit sa traga niste sfori la depozitele ICRA, altfel nu mi-as fi construit eu nici galene, nici radio Iunosti. Probabil ca am trait in lumi paralele.

  2. 1. In privința frontului stradal nu știu ce să spun, dar, dacă ne uităm în Circumvalațiunii, spațiile comerciale care existau în anii 70 sunt cele care sunt folosite și acum.
    Si modelul esteaproximativ același, un magazin în care se vinde și pâine și fructe și legume șî multe alte lucruri, atunci îi spunea “Alimentara” acum îi spune “Profi” sau “Penny Market” sau “Mega Image”…
    2. Blocul care poate fi văzut în poză este unul cu apartamente confort 3, acolo am locuit, cât am stat la părinți, vreo 7-8 ani.
    3. Faceți o greșeală pe care o fac foarte mulți din cei tineri încadrând toată epoca comunistă în același șablon, după care urmează concluziea “a fost foamete șî nu era lumină pe vremea comuniștilor”, sau, dimpotrivă, “a fost bine pe vremea comuniștilor că ăia dădeau locuințe la toți tinerii și locuri de muncă”.

    Adevătul este că, în comparație cu actuala perioadă, nu prea a fost niciodată bine pe vremea comuniștilor.

    Dar, perioada despre care vorbim, care de fapt nu a prea avut nimic comun cu comunismul ci a fost o dictatută a pegrei, un a fost uniformă.
    A existat perioada “romantică”, când existau oameni care chiar credeau în sistem, cei care, exact cum s-a întâmplat în USA în anii “marelui Deal”, mergeau la Bumbești Livezeni pe gratis și construiau tunele șî căui ferate, sau, cum a făcut mama mea, nesiliți de nimeni mergeau la ștrandul Tineretului și dalau malurile, pentru că doreau să aibă un ștrand ca lumea, după care, de la începutul anilor ’60 până în 1978 a urmat perioada aceea în care aveam acces, chiar dacă prin canale neoficiale la cultura occidentală, începuse un fel de consumism limitat, dar oricum mai mult decât în toate perioadele anterioare din istoria României, dupăcare, începând cu 1978 a urmat perioada cea mai neagră din istoria postbelică a țării, nu mai era mâncare, curentul era întrerupt zilnic, nu mai aveam nimic.

    Dar pistoale de lipit se găseau.
    Este adevărat, in România nu exista un loc de unde să cumperi fludor, nu găseai nici măcar de unde să cumperi șuruburi M 2.5.
    Dar oamenii se descurcau, în talciocul din Mehala găseai și fludor, șî tranzistori BFR 90, și LED-uri, de toate.

    DUpărevoluție nu se mai găseaiu pistoale pentru că oamenii, în loc să se apuce de treabă, în fond, cel puțin aparent, nu mai lucrau pentru comuniști, s-au apucat de business.
    Intregul popor devenise un popor de afaceriști.
    Magazinele erau complet goale, nu se mai găsea nimic, totul se cumpăra și se ducea afară, fie la sârbi și unguri la noi, fie la turci, dei de peste Carpați.
    Si pistoalele nu se mai găseau și pentru că tot stocul fusese cumpărat și dus la sârbi, dar șî pntru că si cei de la cooperativa Radioprogres în loc să fabrice pistoale erau plecați la turci săle vândă rulmenți.

    Povestea cu tomberoianele de gunoaie descrisă se întâmpla în anii ’70.
    In anii ’80 tomberoanele fuseseră înlocuite cu niște containere care erau fgolite doar atunci când se umpleau și care într-adevăr puțeau de-ți mutau nasul.
    Nici zidul acela nu mai împrejmuia complet locul pentru că în prima zi când a venit automacaraua aia să ia containerul l-a izbit de zid și acesta s-a dărâmat.

    Sacâz se găsea la Muzica, pe Alba Iulia, era folosit pentru viori.

    Iar cu tranzistorul acela, cred că despre BU205 povesteați, trebuia să ai stil dacă doreai să-l obții.
    Când mergeai acolo cumpărai ceva ce se vedea pe raft, o priză, ceva, și aveai grijă să cumperi de la ea, că ea, doamna aceea micuță și mereu încruntată, doamna Potra, era șefă acolo.

    Ii zâmbeai, mulțumesc, lăsați e bine așa și lăsai un mic rest pe masă…
    Mai mergeai odată, făceai la fel și pânăla urmă te ținea minte și când cereai un BU 205 îl scotea ea de undeva de sub tejghea.
    Aveam un prieten care i-a săpat grădina și a făcut-o să creadă că o ia de nevastă pentru niște cablu de antenă 🙂
    Asta era sistemul ăla merga duminică să-i dea femeia supă cu găluște pentru cablu de antenă, eu îi făceam masaj la gât lui Nea’ Minda, bătrânul care vindea cărți în față la Farmacia 2, ca să îmi vândă la suprapreț “50 de montaje cu amplificatoare operaționale”.

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*