Info Timișoara September 11, 2019

 

Cel de-al cincilea congres al USR va avea loc în zilele de 14 şi 15 septembrie, la Timişoara, pentru validarea alegerilor interne privind preşedintele USR şi alegerea noilor membri ai Biroului Naţional (BN) şi ai Comisiilor Naţionale de Arbitraj şi Cenzori (CNArb).

 

Potrivit unui comunicat transmis de USR, la congres vor participa preşedintele ales al partidului, Dan Barna, aproximativ 800 de delegaţi şi observatori şi toţi candidaţii la funcţiile interne ale partidului.

Sâmbătă după-amiaza vor avea loc prezentarea candidaţilor la forurile de conducere şi procesul de votare. Rezultatele votului vor fi anunţate duminică dimineaţa, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de Dan Barna alături de membrii noului Birou Naţional al USR.

Congresul Naţional al USR se va încheia cu o întâlnire cu simpatizanţii Alianţei USR PLUS, în Piaţa Libertăţii, de la ora 18,00, unde alături de Dan Barna vor fi Vlad Voiculescu, deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă, Lavinia Aioanei (coordonator regional PLUS), Cristian Moş (preşedintele USR Timiş) şi Cristian Puşcaş (secretar general al PLUS Timiş).

Congresul va avea loc la Iulius Congress Hall, în cadrul ansamblului Iulius Mall, între orele 10,00 şi 18,00. AGERPRES/(AS – autor: Otilia Halunga, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)

 

sursa Agerpress

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*