Dacă pe plan mondial anul 2020 a fost un an de răscruce, care ne-a făcut să regândim viitorul, pentru Universitatea Politehnica Timişoara a fost unul al marilor împliniri şi provocări. L-am început cu sărbătorirea Anului Politehnicii în Timişoara, declarat de Consiliul Local pentru a celebra rolul pe care prima instituţie de învăţământ superior din vestul ţării l-a avut în dezvoltarea oraşului, am pornit la drum cu o nouă echipă de conducere, iar în 11 noiembrie 2020 aniversăm Centenarul Şcolii.
Pentru celebrarea a 100 de ani de la înfiinţare, Universitatea Politehnica Timişoara a pregătit o serie de evenimente reunite, generic, sub denumirea „Săptămâna Politehnicii”. Majoritatea acestora vor fi amânate pentru o dată la care situaţia epidemiologică va permite derularea unor manifestări aşa cum se cuvine , de la cele din zona academică sau de legătură cu mediul economic şi până la concerte sau tradiţionala alergare de 100 de ture de teren. În data de 11 noiembrie 2020, când se împlinesc 100 de ani de la semnarea, de către regele Ferdinand, a Decretului de înfiinţare a Şcolii Politehnice, vom organiza doar un eveniment online, cu oamenii Politehnicii, cadre didactice, personal auxiliar, studenţi, dar şi evenimente mai mici cum sunt festivitatea de premiere a concursului de desen şi fotografie „Politehnica prin ochii mei”, lansarea monedei aniversare, concertul online susţinut de formaţia creată, din absolvenţi celebri ai Politehnicii, special centru aniversarea instituţiei, lansarea unui film documentar privind istoria de 100 de ani a Şcolii Politehnice timişorene.
În urmă cu un secol, o întreagă galerie de ilustre personalităţi ale vremii s-au angajat cu toată dăruirea în ceea ce avea să fie actul de naştere al Şcolii Politehnice. Multe din gesturile, cuvintele, gândurile, dar mai ales faptele lor, au rămas memorabile, ele făurind istoria şi tradiţia acestei şcoli. În data de 11 noiembrie 1920 este semnat de către Regele Ferdinand Decretul Lege privind înfiinţarea, din 15 Noiembrie 1920, a „Şcoalei Politehnice” din Timişoara. Acestui monarh îi datorăm şi memorabila frază rostită câţiva ani mai târziu şi care, între timp, a devenit deviza universităţii: „Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul ce domneşte într-însa”.
Înfiinţarea Politehnicii la Timişoara a avut un larg ecou în ţară. Camil Petrescu scria, în cotidianul „Ţara” din 2 decembrie 1920: „Vestea că Timişoara va, în sfârşit, înzestrată cu mult dorita Politehnică, menită să dea un caracter de oraş universitar acestei capitale a Banatului, a fost primită cu profundă mulţumire de toate straturile societăţii noastre. Este de netăgăduit că această şcoală, prin înaltul ei nivel cultural, va contribui foarte mult ca să facă din Timişoara centrul intelectual pe care îl dorim cu toţii”.
Cu toate greutăţile inerente oricărui început, Şcoala Politehnică din Timişoara şi-a creat rapid prestigiul de care se bucură astăzi şi locul de frunte pe care îl ocupă pe plan naţional şi internaţional şi datorită dăruirii de care au dat dovadă, de-a lungul vremii, profesorii săi, care s-au angajat cu toată hotărârea în edificarea unei şcoli pe măsura năzuinţelor şi a spiritului Timişoarei, spirit ce avea să pătrundă, aşa cum spunea şi Regele Ferdinand, între zidurile primei instituţii de învăţământ superior din Banat.
Înfiinţarea Şcolii Politehnice din Timişoara a contribuit din plin, aşa cum au gândit făuritorii ei, la dezvoltarea economică şi socială a regiunii. Politehnica s-a manifestat în primul rând ca un nucleu de ştiinţă şi a asigurat personal de înaltă calificare marilor întreprinderi din zonă, facilitând astfel dezvoltarea unei industrii puternice, moderne şi competitive. Documentele prezente în arhivele instituţiei relevă însă şi rolul cultural, de sursă pentru răspândirea ştiinţei şi culturii pe care şi l-a asumat Şcoala Politehnică din Timişoara, în spiritul larg al oricărei universităţi cu chemare umanistă, de ştiinţă pură sau aplicativă. Într-un memoriu referitor la activitatea Şcolii se spune: „Pe lângă activitatea de specialitate pe care urma să o dezvolte Şcoala, ea nu putea lipsi în acest loc, la graniţa ţării, să păşească cu curaj la dezvoltarea unui progres cultural pe scară largă, pentru marele public”.
La aniversarea de 10 ani a Politehnicii, rectorul Victor Vâlcovici avea să declare despre acele momente de început: „Politehnica era ca un prunc nou născut lipsea aproape totul”. Dar şcoala intrase deja pe un drum ascendent.
Politehnica timişoreană a fost nucleul în jurul căreia s-au creat noi facultăţi şi institute de învăţământ superior. În 4 noiembrie 1938, Academia de Înalte Studii Agronomice din Cluj se transformă în Facultate de Agronomie, subordonată Politehnicii din Timişoara. În 1940, aceasta se mută la Timişoara, unde funcţionează în cadrul Politehnicii. La 30 iulie 1945 are loc promulgarea de către Regele Mihai I al României a Legii 617 pentru înfiintarea Facultatii de Agronomie, în cadrul Politehnicii din Timişoara, unde a funcţionat până la 1 septembrie 1948, dată la care s-a constituit ca Institut Agronomic independent. Încă din 1944, în memoriul adresat Regelui de către ministrul educaţiei, privind înfiinţarea unei universităţi în Timişoara (ce urma să cuprindă mai multe facultăţi, dar în final s-a înfiinţat doar cea de Medicină), se precizează că „Unele catedre vor putea beneficia de ospitalitatea Politehnicii din Timişoara, care este bine utilată şi dornică de a contribui la consolidarea culturală a Banatului”. Reforma învăţământului din 1948 avea să îndeplinească un vis al timişorenilor, înfiinţarea unei universităţi, al cărui embrion l-a constituit Institutul Pedagogic, înfiinţat în acel an. Din lipsa unei clădiri proprii, institutul a funcţionat, până la finele anului 1950, în clădirile Politehnicii, iar cei dintâi profesori ai noului institut pedagogic au fost recrutaţi din rândul unor eminenţi dascăli ai Institutului Politehnic, în frunte cu prof.dr. docent Mihai Ghermănescu, care a devenit şi primul său director. Un alt cadru didactic al Politehnicii, profesorul Ioan Curea, refugiat la Timişoara în 1940, care a înfiinţat Staţia seismografică a Institutului Politehnic Timişoara, a devenit primul rector al Universităţii Timişoara (actuala Universitate de Vest). Încă înainte de anul 1948, viaţa ştiinţifică din Banat se coagulează în jurul unor personalităţi precum: Corneliu Mikloşi, Dan Mateescu, Remus Răduleţ, Ilie Murgulescu, Coriolan Drăgulescu, Alexandru Cişman, formaţi la Berlin-Charlottenburg, Karlsruhe, Gottingen, Dresda, Nancy, Versailles etc., profesori în Şcoala Politehnică din Timişoara, care au construit nucleele de bază ale Bazei de Cercetări a Academiei Republicii Populare Române, creată la 1 septembrie 1951.
Acum, când încheiem primul secol de existenţă a Şcolii Politehnice din Timişoara, nu putem să nu rememorăm cuvintele rostite de Victor Vâlcovici la aniversarea de 25 de ani: „Se impune concluzia că Politehnica din Timişoara este o instituţie viabilă. Sute de ingineri, absolvenţii ei, au înzestrat industria ţăriicu energii tinere, care constituie cel mai bun certificat ce-l poate prezenta Şcoala. De acum în 75 de ani, când se va sărbători Centenarul Politehnicii, rândurile acestea vor putea da urmaşilor noştri o sumară idee de strădania ce stă la baza Instituţiei, constituind poate un îndemn şi o încurajare pentru aceia care, în urmărirea unui scop nobil, vor fi atunci, în anul 2020, în luptă cu dificultăţile vremurilor lor”.
Astăzi privim în urmă cu recunoştinţă faţă de înaintaşii a căror prestaţie academică de înată ţinută a propulsat Politehnica timişoreană printre valorile instituţionale perene ale României. Am fost pionieri într-o serie de domenii, de-a lungul istoriei, vom fi şi de acum înainte, cu toate provocările vremurilor de azi, pentru că Politehnica are datoria de a duce mai departe stindardul excelenţei, al inovării şi al performanţei, atât în procesul educaţional, cât şi în cercetare. Chiar dacă, în contextul actual, nu ne este uşor, sunt convins că ambiţiile noastre cu privire la evoluţia Politehnicii rămân aceleaşi, şi anume de consolidare a acestui edificiu academic care a stat la baza construcţiei moderne a Timişoarei, de redefinire a implicării comunităţii academice în viaţa Cetăţii, de reasumare a rolului călăuzitor pentru atâtea generaţii de studenţi, prin deschiderea orizontului acestora cu privire la provocările viitorului.
Păşim pe un drum în care dinamica schimbărilor este cu totul alta, creativitatea şi inovarea în educaţie şi tehnologie ocupă un loc central, abordarea multidisciplinară devine o obligaţie a oricărei instituţii care doreşte să producă educaţie la un nivel solid. Avem avantajul că ingineria stă la baza majorităţii profesiilor, şi nu vorbim despre viitor, ci despre faptul că această realitate este prezentă deja şi se manifestă. Acest lucru ne oferă o poziţie extraordinară, care în timp se va statornici, aceea de fundament pentru dezvoltarea de spaţii colaborative, în care tehnologiile stau la baza cercetării ştiinţifice şi nu doar în cazul ştiinţelor exacte.
Putem privi în urmă cu mândrie la tot ce au realizat înaintaşii noştri, se cuvine să le aducem un omagiu, ne străduim să ne ridicăm şi noi la înălţimea exigenţelor lumii de azi şi să ducem mai departe tradiţia şi renumele Şcolii noastre, pentru a putea contribui la ceea ce va fi Politehnica noului secol.
Comunicat de presă – Universitatea Politehnica, Timişoara
