Anton Kovacs June 20, 2019

 

Atunci când a fugit de acasă pentru că l-a bătut ta-su, în vara anului 1973, știam cu toții cam pe unde a dormit Ossy în cele 3 nopți ale aventurii sale.

Mai târziu mi-a și arătat locul acela, undeva la câțiva metri de gardul spitalului era o mică crăpătură lată de vreo jumătate de metru, ca un fel de fisură a solului, mascată parțial de iarbă.
Odată intrat în acea gaură, te lăsai să aluneci pe un fel de tobogan format din pământul surpat de-a lungul timpului și nimereai într-o încăpere cu pereți din cărămidă, mare cam cât o sufragerie de apartament comunist, confort 2.

Peretele de pe latura unde era “intrarea” nu putea fi văzut din cauza pământului surpat, dar în ceilalți trei pereți se vedeau intrările în niște “tuneluri” cu partea superioară boltită, tot din cărămidă.
Din păcate, după vreo 2-3 metri tunelurile respective erau și ele blocate de pământul surpat.

Cei care s-au jucat în Parcul Botanic înainte de reabilitarea care a avut loc la sfârșitul anilor ‘80 știau cu toții că sub parc este un adevărat orășel din cărămidă.
În unele locuri se vedeau chiar “acoperișurile” acelui oraș, sub forma unei alei din cărămidă.
Alteori, când se mai făceau acolo unele lucrări, din săpături erau scoase cărămizi sau fragmente de teracotă, unele cu inscripții interesante, probabil marca fabricantului.

 

***

 

Eu personal nu am prins “munții” din parc decât sub formă de dealuri înierbate de pe care “mă dădeam” vara cu bicicleta și iarna cu sania. Mai târziu, după cea mai recentă reabilitare, peste acele dealuri s-au montat bucăți de piatră, sub formă de stâncării.

 

 

Dar, privind următoarea poză putem să ne dăm seama ce este sub acele movile acoperite în prezent cu pământ și bolovani:

 

 

***

 

În ultimul timp, în presă a fost prezentată o propunere de extindere a spitalului și de creare a unei parcări subterane pe terenul unde se află Parcul Botanic.

Din punct de vedere tehnic totul este posibil, putem face și parcări subterane, chiar dacă în Timișoara dacă sapi la 4 metri adâncime, dai de apă, putem să facem și metrouri, dacă ne chinuim puțin, probabil putem face și o gaură al cărei capăt să iasă în China.

Când ajungem însă la partea practică, când ne mai lovim și de legi și de birocrație, e puțin mai complicat și la un moment dat am putea ajunge la concluzia că am cheltuit o mulțime de bani fără nici o finalitate.

Priviți cele două hărți din poza de mai jos, una reprezentând orașul pe la 1700, alta din perioada actuală.

Putem constata că Parcul Botanic se suprapune peste o parte a zidurilor vechii cetăți, iar zidul exterior din partea de V și NV a acesteia este de fapt acoperit de actualul rambleu de cale ferată.
Dincolo de zidul exterior al cetății se întindea “glacisul”, porțiunea care era neconstruită dintre actualul rambleu al căii ferate și Calea Circumvalațiunii, de la Pasajul Jiul până după strada Popa Șapcă.

Citește și:  După multe zile de tăcere, Direcția de Sănătate Publică Timiș a ieșit cu un comunicat clișeu

 

 

Și imaginați-vă acum ce se va întâmpla dacă ar începe lucrările de extindere a spitalului și de construire a parcării subterane!

Primul obstacol ar fi din partea Ministerului Mediului.

Celor de acolo le-au trebuit câțiva ani să aprobe mutarea unei barăci din tablă, baracă care nu este nici acum mutată.
Oare cât timp le va trebui să aprobe începerea unui șantier într-o rezervație științifică care cuprinde peste 1650 de specii rare de plante?

Ca să nu mai pomenim că astfel de intruziuni grosolane în spațiile verzi ale orașelor sunt de regulă considerate ilegale atât de legile europene, cele naționale și chiar de hotărârile locale.

Poate va mai merge odată, de două ori, câteo șmecherie din aceea prin care organizăm o dezbatere publică cu studenții, care sunt amenințați vă vor fi picați la examen dacă nu participă, și astfel să facem în parcurile orașului câte un hotel, o biserică, ceva, dar șmecheriile de genul ăsta vor funcționa tot mai greu și vor fi tot mai aspru pedepsite.

După ce în sfârșit a venit acordul de la Ministerul Mediului, începe decopertarea spațiului.

Și după ce s-au decopertat 10-20 de cm de pământ, în orice loc din parc, cei care lucrează acolo vor da de niște cărămizi.
Cheamă arheologii, aceștia vin și ei când au timp, și încep să sape.
Și mai dau de niște cărămizi, și de tuneluri, și de alte ziduri din cărămidă și de cine știe ce alte minuni care se întind în toate părțile.

Amintiți-vă ce s-a întâmplat în Piață Libertății când s-a scurmat rahatul pe acolo (la propriu, pentru că ceea ce am văzut cu toții în acel loc era de fapt o bucată din fosta canalizare a orașului).
A fost o întreagă isterie, arheologi, dezbateri publice, lăsăm să se vadă ruinele sau nu le lăsăm, sau le băgăm într-o cușcă din sticlă…
Și era doar o bucată de canalizare despre care știa orice constructor care a lucrat acolo la precedenta reabilitare, cea de la sfârșitul anilor ‘80.

 

 

Imaginați-vă ce se va întâmpla când se va descoperi că sub Parcul Botanic, există o suprafață de vreo 10 ha plină de vestigii din ultimii 300-400 de ani!

Probabil că domnul Robu va fi demult uitat până când se va termina descărcarea arheologică și vor începe lucrările.

Și probabil că în final nu am mai avea nici parc, nici parcare, ci doar o suprafață mare cu ruine între care cresc bălării.

 

 

 


Scriem pentru timișoreni. Aflați mai multe despre noi!

3 thoughts on “Câți dintre voi știu ce se află sub Parcul Botanic din Timișoara?

  1. Si daca avem un sit arheologic si un posibil punct de atractie pt turisti, care ar fi problema? Spatii moarte sunt cu duiumul in Timisoara , vechile hale industriale de ex. Sau ele sunt un subiect sensibil pt marii investitori de mall-uri?

  2. Principala menire a acestui oraș, ca orice alt oraș din lume, este să fie un loc în care să trăiască locuitorii săi.
    Nu turiștii, nu mașinile, ci oamenii, copii care sunt fericiți să zburde în parcuri, cei care doresc să stea la aer curat și să citească o carte, sau să povestească cu un prieten.
    Si toți acești oameni au nevoie de parcuri, nu de situri arheologice sau alte locuri moarte.

    Pe de altă parte există ceva care se numește memoria locului, ceva care nu trebuie sub nici o formă distrus sau alterat.
    Memoria acestui loc nu înseamnă nimic pentru cei veniți recent la noi în oraș, dar pentru cei de aici înseamnă poate locul unde erau duși să se plimbe de către bunica care acum nu mai e, sau locul unde au fost în excursie împreună cu învățătoarea și colegii în clasa I-a, sau locul unde au sărutat o fată, sau unde mergeau să cânte la chitară sub podul acum dispărut.

    Si pentru turiști memoria unui loc este mult mai importantă decât niște cărămizi vechi.

    Cât despre vestigii, e plin orașul, chiar și numai în jurul parcului pe o rază de 500 de metri avem Piața 700, Bastionul, puțin mai încolo Palatul Huniazilor, prima biserică ortodoxă din oraș, Palatul Dicasterial care la un moment dat a fost cea mai mare cladire din Europa cu cele 470 de camere ale sale…

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*