Redacție April 16, 2021

 

Primăria Municipiului Timişoara a anunțat data când va fi organizată dezbaterea publică privind interzicerea hrănirii porumbeilor pe domeniul public și privat din oraș. Orice timișorean poate să participe.

 

Dezbaterea publică se va desfășura pe platforma online Zoom și va avea loc luni, 26 aprilie, de la ora 17.00.  Timișorenii interesați se pot adresa în scris Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală, sau in format electronic, la adresa: camelia.crisan@primariatm.ro, până la data de 23 aprilie, ora 12.00.

Timișorenii care doresc să participe și online la dezbatere, trebuie să anunțe până cel târziu tot până la data de 23.04.2021, ora 12.00, intenția de participare și totodată, vor transmite opiniile pe care urmează să le pună în discuție, la adresa de e-mail camelia.crisan@primariatm.ro, unde vor preciza: numele, numărul de telefon, adresa de e-mail pentru trimiterea invitației online prin care vor accesa întâlnirea de pe platformă.

 


„Dezbatere publică

Primăria Municipiului Timişoara va organiza luni, 26.04.2021, ora 1700, dezbaterea publică pe marginea următoarelor proiecte de hotărâre:

1.Proiect de hotărâre pentru completarea și modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.371/2007 privind constatarea și sancționarea contravențiilor pe teritoriul Municipiului Timișoara – capitolul IV, articolul 21, aliniatul (1), punctele c) și o);

2.Proiect de hotărâre pentru adoptarea Regulamentului privind deținerea animalelor de companie și accesul persoanelor însoțite de animale de companie în Municipiul Timișoara.

Dezbaterea se va desfășura prin platforma online ZOOM.

Pentru transmiterea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la proiectele de hotărâre supuse dezbaterii, cetățenii interesați se pot adresa în scris Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală, sau in format electronic, la adresa: camelia.crisan@primariatm.ro., până la data de 23.04.2021, ora 1200.

Persoanele care doresc să participe și online la dezbatere, vor anunța până cel târziu la data de 23.04.2021, ora 1200, intenția de participare și totodată, vor transmite opiniile pe care urmează să le pună în discuție, la adresa de e-mail de mai sus, unde vor preciza: numele, numărul de telefon, adresa de e-mail pentru trimiterea invitației online prin care vor accesa întâlnirea de pe platforma online.

Participanţii la dezbatere care se înscriu la cuvânt îşi vor susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectelor de hotărâre aflate pe ordinea de zi.

Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de trei minute pentru fiecare participant.

SECRETAR GENERAL

CAIUS ȘULI

ȘEF SERVICIU

SIMONA DRĂGOI”


Citește și:  Avertizare COD ROȘU de fenomene meteo periculoase în Timișoara

6 thoughts on “Când va avea loc dezbaterea publică privind interzicerea hrănirii porumbeilor în Timișoara. Orice timișorean poate să participe

  1. Primăria Timiș ar trebui sa ia masuri privind numărul porumbeilor și pisicilor , sa găsească o strategie prin care sa vontroleze această problemă , cum ar fi relocsrra sau stimularea oamenilor pentru a adopta un animal de companie.

  2. Cum poți interzice cuiva să dea mâncare la altcineva?! Cine s-a gândit la asa o prevedere trebuie urgent să consulte un psihiatru. Dragi edili, nu vă mai luați după politicienii care au votat acum câțiva ani voința lui Băsescu, aceea de a comite un genocid asupra unei populații lipsite de drepturi legale! În fața lui Dumnezeu și a noastră acești indivizi sunt niște criminali! Dacă porumbeii și maidanezii nu au drepturi, noi oamenii avem! Iar noi oamenii care suferim când vedem acte de cruzime față de animale avem dreptul la demnitate și sănătate morală! Barbariile de tip medieval ar trebui interzise și aspru pedepsite…

  3. Nu sunt de acord cu această propunere!!! Porumbeii din Piața Operei sunt unul din simbolurile orașului, iar în ceea ce privește pisicile nimănui (că am înțeles că, câini vagabonzi nu mai există) sunt și ele suflete și trebuie hrănite. La Turci există automate pentru hrănirea pisicilor, ele sunt prezente mai peste tot în viața publică a orașelor, iar noi le condamnăm la înfometare și moarte? Rușine celor care au propus așa ceva, Dumnezeu nu doarme!!

Leave a Reply to Ștefan Claudiu Vasiliu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked*