După Revoluția din ‘89, oamenii au plecat
„Au migrat după ‘90, nu aveau nicio posibilitate să iasă din noroaie”.
La aproximativ 40 de km distanță de municipiul Reșița, 20 de km față de orașul Bocșa și 5 km de localitatea Ramna, se află satul Bărbosu. Azi, din Ramna, comună de care aparține Bărbosu, cu mașina poți ajunge în 10 minute, cu bicicleta în 20-30 de minute, iar pe jos în aproximativ o oră.
Cu orice ai merge, până sosești în sat îți fug ochii la pădurea ce înconjoară cătunul, la animale, dar și la terenurile agricultorilor. Când ajungi la indicatorul care îți arată că mai ai 2 km până la intrare, cei din zonă știu că trebuie să coboare dealul „Potopu”. „Localitatea este formată din două dealuri, dealul către Ramna, dealul către Dulău și valea, cu case răzlețe”, îmi spune primarul comunei Ramna, Magdalena Ciurea.
De la 800 de oameni la 27
Este un sat mic, alcătuit doar din 10 familii, cu un număr total de 27 de persoane, cu 20 de ani în urmă erau 75 de oameni, iar în perioada interbelică existau 192 de case. Acum, „de la Revoluția din ‘89, când a început să se destrame Bărbosu”, îmi spune Ghițucă, au mai rămas doar așezările vechi și pustii, oamenii alegând să își facă „un rost”, la oraș.
„De doi ani, avem și iluminat public, iar doamna primar a restaurat biserica, ne-a făcut asfalt până la intrare în sat. Canalizare nu avem. Vin oameni aici, și-au luat proprietăți”, îmi mărturisește Florica.
„În 2012, când am venit primar nu erau decât noroaie și beznă, nu au avut nimic. Din 2015 am început să pietruiesc străzile și anul trecut am terminat și asfaltatul drumului până la intrare. Ei sunt foarte mulțumiți”, mai subliniază doamna primar. Pe o străduță centrală, lângă biserică au casele Ghițucă și Florica.
Ghițucă și Florica – vecinii din Bărbosu
Toți cei din sat îl cunosc drept Ghițucă, are 74 de ani și locuiește în Bărbosu din 1976 împreună cu soția și fiul lui. A ajuns aici pentru că „aici mi-a fost soarta, nevasta, ea aici s-a născut, aici a crescut”, iar de atunci aici a rămas. Are grijă de singurul cal pe care îl mai are și de grădină. Magazine nu au, așa că Ghițucă este nevoit să meargă până la Ramna, „merg pe picioare până la Ramna sau la Valeapai, o oră când mă duc și mai mult de o oră când mă întorc, alte mijloace de transport nu avem”.
Îi desparte un „plaț”, adică o grădină, pe cei doi vecini. Mereu veselă, Florica, sau „nana Flori” cum o știe toată lumea, are 57 de ani și deține o casă în vale și una în deal, dar majoritatea timpului o petrece în locuința din vale alături de soțul ei. Este născută în Bărbosu, dar a fost plecată la Bocșa, de 10 ani s-a reîntors pentru aerul curat și de atunci nu a mai plecat. „Ne ocupăm cu munca în grădină, animale nu mai avem, puține găini și câini, iar o dată pe săptămână mergem cu mașina la oraș să ne facem stocul, aici nu avem magazine”, îmi e spune nana Flori.
M-am reîntors…
După o săptămână, m-am reîntors în Bărbosu. Trebuia să mă împrietenesc cu ei, pentru că erau distanți față de mine, nu mă cunoșteau. Am mers la casa Floricăi, pentru că știam că mă pot întoarce oricând „dacă veneai mai devreme, eram la biserică, a venit popa să facă slujbă”, au fost primele cuvinte ale nanei Flori când m-a văzut la ușa ei.
Când am intrat în sat și s-a auzit zgomotul mașinii, au început să iasă oamenii la geamuri, iar unii ascunși se uitau de după porțile lor să vadă cine vine. Aici s-a creat un fel de trib, oamenii strânși, unii timizi, alții care așteaptă cu nerăbdare să vadă fețe noi, dar reticenți.
În deal, la aproximativ 15 minute de urcat pe jos și trei cu mașina față de centrul localității, locuiește cea mai în vârstă persoană din sat, Elena sau „mama Nena”, cum îi zic sătenii. „Am 73 de ani, sunt născută în Bărbosu, în celălalt deal, dar stau aici în casă din 1966, că aici m-am măritat”.
Mama Nena a știut că vin și a ieșit să mă întâmpine. O puteai zări încă de la biserica penticostală, aproape de care locuiește, stătea în pragul porții și avea grijă de găinile din ogradă să nu cumva să scape și să iasă în stradă. Era îmbrăcată simplu, cu batic pe cap, ca la țară, și chiar dacă zâmbea, se putea simți suferința singurătății. A început să povestească despre nepoții ei, de care este foarte mândră „am trei nepoți, la Timișoara, mai vin și ei pe la mine, dar lucrează”.
Peste drum de casa mamei Nena se poate observa un perete, este rămășița unei case, a mai rămas doar partea din față a acesteia; „sunt bune cășile aici doar pentru pământ”, mă lămuresc localnicii. Din cauză că oamenii au plecat din Bărbosu, nu a mai rămas nimeni să îngrijească casele, iar ele în timp s-au distrus, au început să crească spini printre ferestre, chiar să fie crescute și animale în interiorul unor locuințe, dar încă se crede în viitorul acestui sat.
„Era să dispară satul”
Mă întorc în vale, trec pârâul care desparte satul în două și ajung la casa lui Marcel Andronanche, inginer silvic. Casa lui este una mare, de care are grijă nana Flori când nu este el acasă, aproape de biserica ortodoxă și păzită de doi câini, greu să intri în curtea acestuia. Bărbosu i s-a lipit de suflet. „Au fost zile când nu trecea nicio mașină. Era să dispară satul”. De 15 ani, de când și-a cumpărat casa în acest cătun, nu a ratat niciun weekend în care să nu fie prezent „venim aici doar în weekend, eu, soția și fiica mea, noi locuim la Reșița. Am decis să ne luăm casă în Bărbosu pentru liniște și că nu avem vecini”. Peste puțin timp dorește să se mute aici, când va ieși la pensie. „Anul acesta s-a și renovat biserica, ne-a adunat pe toți biserica, ne adunăm înainte de slujbă și mai vorbim”, spune Marcel.
„Biserica a fost o ruină, erau lilieci și șobolani, copaci crescuți în biserică și geamuri sparte, am renovat-o și cu ajutorul părintelui de la Ramna”, ne mărturisește primarul comunei Ramna.
„Sunt oameni care doresc să se întoarcă înapoi”
Întrebată ce proiecte sunt în desfășurare pentru satul Bărbosu, doamna primar îmi răspunde cu mare drag despre reușitele ei și cum va fi viitorul localității „extinderi alimentare cu apă, deoarece nu au fost înainte fântâni de izvor, doar în vale au fost, în rest toată lumea a avut fântâni cu apă de la streașină, dacă ploua, era apă, dacă nu, nu. Sunt oameni care doresc să se întoarcă înapoi, în casele părinților sau ale bunicilor. Acolo chiar este liniște, sunt cele mai bune fructe și chiar cred că o să fie un sat populat în viitor, mai ales că acum se poate circula și s-a descoperit și un izvor cald”.
„Dacă vine un tânăr și investește în pomi, că asta e zona aici, poate avea un viitor”, îmi spune și nana Flori.
Spre seară plec și eu către oraș, lăsând în urma mașinii puținele persoane cum privesc cu durere la casele și pământurile care au mai rămas și așteaptă cu nerăbdare să mai calce și altcineva pe ulițele lor.
