Tânără, cu părul creț și chip angelic, Ana Indricău emană căldură încă de la prima vedere. Anul acesta ne-am putut „întâlni” cu ea în cinematografe, în pelicula dramatică Marocco, unde joacă alături de nume mari precum Șerban Pavlu, Emilia Popescu sau Crina Semciuc, dar și alături de tinerii talentați Tudor Cucu-Dumitrescu și Vlad Brumaru.
Acum Ana este selectată la Premiile Gopo pentru titlul Tânără speranță și pe bună dreptate, căci la doar 22 de ani a făcut parte din multe proiecte culturale și artistice și a ajuns să joace pe cele mai importante scene din țară. Este plină de viață și o poți recunoaște după zâmbetul și râsul cald pe care le prezintă de fiecare dată când vorbești cu ea.
O copilărie energică
Născută și crescută în Timișoara, Ana povestește: „am avut o copilărie foarte faină cu foarte mult sport. Am făcut zece ani înot de performanță, șase ani dans de performanță și am mai cochetat cu basketul, handballul și baletul”. Mărturisește că după cei șase ani de dansuri, baletul a venit ca o completare care i s-a părut necesară.
La 15 ani a plecat din oraș către Reșița, a tranzitat puțin Brăila, ulterior a locuit în București, unde a urmat Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” și unde a intrat pentru prima dată în contact cu actoria. Copilul Ana Indricău este descris de însăși tânăra actriță ca fiind „pozitiv și vesel”. Declară că de la o vârstă fragedă a început să gândească pozitiv, să se distreze cât de des a avut ocazia și să se bucure de orice îi oferă viața: „Toată lumea îmi zice că râd foarte mult și că sunt plină de energie”. Liceul i-a schimbat perspectiva și a dus-o pe drumul pe care pășește astăzi. A dat la actorie pentru a scăpa de matematică, biologie, fizică și chimie, după cum declară Ana, însă acolo și-a găsit adevărata pasiune.
În clasa a IX-a a învățat mișcarea scenică și a început să se pregătească pentru diferite concursuri cu texte de tip poezii, fabule, de unde a simțit că asta își dorește de fapt. A fost „dragoste la prima vedere” cu lumea actoriei.
De la primul pas, la „zburat”
Pe perioada liceului a avut parte și de primele experiențe în ale actoriei. Primul proiect important pentru Ana a fost la Teatrul Național din București la un spectacol care se numește Biloxi Blues în regia lui Mircea Rusu. Până atunci mai jucase în diferite spectacole, ținând cont că făcea parte dintr-o trupă de teatru ce îi oferea această oportunitate. În momentul în care a fost acceptată la casting pentru Biloxi Blues a simțit că este extrem de norocoasă, în special pentru că doar ce se mutase în București și nu cunoștea pe nimeni din lumea actoriei.
Ulterior a mai participat la diverse proiecte și a jucat de câte ori a avut ocazia, fiind de părere că orice experiență o poate ajuta să evolueze. În anul trecut, toamna lui 2022 a fost extrem de ocupată cu premiera lungmetrajul semnat de Emanuel Pârvu – Marocco/Mikado, „Cred că a fost cea mai frumoasă experiență din viața mea. Eu am aflat de casting de la un profesor de actorie pe care l-am avut în liceu la trupa de teatru”. Totul s-a întâmplat pe timpul pandemiei când Ana era deja la Timișoara și aflând de acest casting a trimis un filmuleț cu ea de la un concurs de actorie din liceu. Apoi cei de la producție au chemat-o și la un casting față-în-față, chiar în prima zi în care s-au ridicat restricțiile. A învățat textul, a dat multiple probe până când a fost anunțată că a luat rolul „Eu cumva încă sunt așa… nu pot să cred ce mi se întâmplă. Mai ales că premiera a fost abia în octombrie, după o perioadă foarte lungă de când am terminat noi filmările”. Premiera mondială a avut loc la San Sebastian în Spania, iar mai apoi în România.
Viața de student
În prezent Ana studiază la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest de la Timișoara și în paralel ia parte la multe alte proiecte: „Mă chinui foarte tare să mă împart pentru că îmi doresc să și practic ceea ce învăț”. Îi place să meargă la toate castingurile de care aude, știind că este o oportunitate de a juca „dacă termin orele la 20:00, spun că de la 20:30 sunt liberă”. Nu îi este frică de castinguri pentru că atunci când nu le ia, cu toate că se întristează pe moment, știe că ar fi absurd să se descurajeze și se gândește că cel mai probabil așa a fost să fie. În plus, de fiecare dată dă tot ce e mai bun și încearcă să se îmbunătățească pentru viitor. Legat de facultate, nu îi place să rateze cursurile pentru că simte că ar pierde ceva important. Iar pentru a afla ce părere au colegii ei despre ea, am stat puțin de vorbă cu Petar Adžić, student și el în anul II la actorie: „E foarte plăcut să lucrezi cu un coleg așa de talentat ca Ana. Nici nu știi cât de bine intră în firescul personajului, cât de activă e pe scenă și work ethic-ul (etica muncii) ei o face o colegă și o studentă ideală”.
În tot acest amalgam de studii, castinguri și proiecte, Ana susține că are și timp liber. Îi place adesea să meargă pe jos spre casă, cu toate că ar putea să se urce în tramvai și să ajungă mai repede. Simte că mersul pe jos o relaxează și îi oferă timp să stea cu gândurile și emoțiile ei „cu tramvaiul dacă merg e lume, trebuie să am grijă unde cobor. Dacă mă plimb înspre casă, mă bucur de timpul meu petrecut cu mine”. Printre pasiunile ei se numără ieșitul cu prietenii, cititul și nu în ultimul rând mersul la teatru.
Ana muncitoarea, Ana norocoasa
De mică a practicat toate sporturile pe care și le-a dorit și a muncit din plin pentru a atinge performanța la unele dintre ele. De multe ori Ana Indricău s-a simțit pur și simplu norocoasă. Totuși, recunoaște că fără muncă și energie nu ar fi ajuns în punctul în care se află acum: „Am vrut să scap de mate și totul s-a întâmplat cumva pentru mine. De asta cred că dacă ești optimist, lucrurile se întâmplă în favoarea ta. Mai ales atunci când gândești pozitiv, muncești, îți vezi de treabă și îți vezi interesul”.
Ana are și credință. Nu se identifică neapărat cu o religie, dar simte că există ceva. Se ghidează foarte mult pe energii și consideră că dacă emani emoții pozitive, același lucru vei primi înapoi – faci bine și primești bine. Din acest motiv nu îi este frică de niciun proiect: „Am avut emoții de fiecare dată înainte să filmez ceva sau înainte să joc. Sunt emoții constructive de care mă folosesc și pe care nu le las să mă îngroape, ci dimpotrivă să mă ridice”. Lucas Neagu, tânărul regizor și producător timișorean a intuit talentul Anei cu care a și lucrat pentru două dintre scurtmetrajele lui, Raport despre un vis și Thunderous sight, her blue tears: „Ana e o persoană incredibil de ambițioasă și totodată o prezență foarte plăcută și jovială. Uneori ai impresia că lucrezi cu un copil, mai ales în spatele camerelor. Totuși, atunci când filmam, se transforma complet și devenea o persoană foarte matură. Ca exemplu concret îmi amintesc de producția Thunderous sight, her blue tears unde aveam ca ultimă scenă un accident de mașină. Eu i-am spus să poarte o geacă și să nu se aproprie foarte tare de zona cu sânge fals și sticlă spartă, însă Ana a zis că așa nu i se pare real. Și-a dat jos geaca și a început în coatele goale să se târască și să se murdărească complet, asta în timp ce plângea pe bune de parcă chiar s-a petrecut acel accident. A fost momentul în care am rămas cu gura căscată, deși filmam. Iar în rest, în spatele camelor, pe Ana aș putea să o descriu ca un fel de mică rază de curcubeu plină de energie.”
foto cover (c) Claudiu Piparcă
