Info Timișoara December 2, 2019

 

T-Systems, divizia de servicii IT a grupului german Deutsche Telekom, închide subsidiara din România, în condițiile în care un proiect, pentru care aceasta a fost înființată, nu va mai fi realizat.

Anul trecut, T-Systems ICT Romania, care și-a început activitatea în 2011, a consemnat afaceri de 16,4 milioane de lei, de la 20,5 milioane de lei în 2017, și un profit  net de 2,23 milioane de lei, comparativ cu 2,28 milioane de lei în anul precedent.

 

„Compania locală a fost fondată în scopul livrării unui anumit proiect. Acesta nu va mai fi realizat. România nu este o piață strategică pentru T-Systems. Astfel, am decis să nu mai continuăm prezența pe piața românească”, au spus reprezentanții T-Systems.

 

În toamna anului trecut, T-Systems a ajuns la un acord cu liderii de sindicat privind concedierea a 5.600 dintre cei 17.000 de angajați din Germania, ca parte a strategiei directorului general al companiei, Adel Al-Saleh, de a o readuce pe profit. T-Systems a fost ani de zile divizia-problemă a celui mai mare grup de telecomunicații din Europa, marjele sale de profit fiind constant sub presiune.

 

Anterior, în toamna anului 2016, Deutsche Telekom anunțase că analizează opțiuni de reducere a costurilor, care includ revizuirea activelor din Europa de Est și Grecia și vânzarea parțială a subsidiarei T-Systems. T-Systems ICT Romania a avut ca obiect de activitate consultanța în tehnologia informației și a raportat profit net în fiecare an. Deutsche Telekom controlează, prin OTE (Grecia), grupul Telekom România (format din foștii operatori Cosmote și Romtelecom), cu un business de aproape un miliard de euro pe an, precum și operatorul de servicii de comunicații Combridge, prin Magyar Telekom.

Citește și:  Polițist în misiune împușcat mortal, la Izvin

 

Profit.ro

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*