2 Decembrie

1409 Se inaugurează Universitatea din Lepzig

1620 În Amsterdam apare primul număr al ziarului de limbă engleză „Namloos”

1804 Napoleon Bonaparte este încoronat împărat al Franței la Paris

1848 Franz Josef I devine împărat al Austriei și regele Ungariei

1901 King C. Gillette începe să vândă lame de ras de siguranță

1942 Prima reacție nucleară în lanț are loc în Chicago la Universitatea din Chicago, sub supravegherea lui Enrico Fermi

1971 Sonda spațială sovietică Mars 3 asolizează pe Marte

1971 Abu Dhabi, Ajman, Dubai, Fujeira, Sharjah și Umm ak Qiwain formează Emiratele Arabe Unite. Emiratele Arabe Unite își declară independența față de Marea Britanie. Zayed bin Sultan Al Nahyan este numit președinte al Emiratelor Arabe Unite

2013 China lansează misiunea care va duce un rover pe lună

Premiera începuse.
În încăpere era tăcere deplină, nu vorbea decât Fermi. Ochii lui cenuşii trădau concentrare, iar mâinile i se mişcau în ritmul gândurilor.

— Acum reactorul nu funcţionează pentru că în el se află tijele de cadmiu care înghit neutronii. O singură tijă de cadmiu este suficientă pentru a împiedica toată reacţia în lanţ. Acum vom scoate din reactor toate tijele de control, cu excepţia uneia singure, pe care o va mânui George Weil. Ceilalţi executau ceea ce spunea el. Fiecare etapă fusese cercetată şi experimentată în prealabil. Fermi continuă şi mâinile lui arătau spre obiectele pe care le numea.

— Această tijă, pe care am scos-o împreună cu celelalte, este condusă automat. Dacă intensitatea reacţiei va depăşi limita stabilită, ea va intra automat înapoi în reactor.

— Această instalaţie de înregistrare va trasa curba intensităţii radiaţiei. În momentul în care va începe reacţia în lanţ, peniţa va trasa o linie permanent ascendentă, cu alte cuvinte o curbă exponenţială.

— Acum începem experienţa. George va scoate tija din când în când. Atunci vom efectua măsuratori, pentru a verifica dacă reactorul se comportă aşa cum am prevăzut noi.

— La început, Weil va aşeza tija la patru metri şi jumătate. Adică va rămâne cu patru metri şi jumătate în interiorul reactorului. Contoarele vor merge mai repede, iar tija va înainta până când linia se va uniformiza. Începe, George!

Privirile tuturor se îndreptară spre peniţa instalaţiei de înregistrat. Fermi se încruntă: contoarele se răsuceau rapid; peniţa coborî şi se opri, aşa cum prevăzuse Fermi. Greenwalt răsuflă uşurat. Fermi se încrunta mai departe.

Dădea dispoziţii. De fiecare dată când Weil trăgea puţin de tijă, contoarele îşi înteţeau mişcarea, peniţa se ridica până la punctul care fusese arătat în prealabil de Fermi, după care linia devenea dreaptă.

Timpul trecea. Fermi era conştient de faptul că o nouă experienţă de felul acesta, efectuată în centrul oraşului, ar putea fi foarte periculoasă, dacă nu se iau toate măsurile pentru ca reactorul să se comporte aşa cum era prevăzut. Era sigur că, dacă Weil ar scoate tija dintr-o dată, reactorul ar funcţiona la început încet şi ar putea fi oprit în orice moment, prin reintroducerea tijei. Se hotărî să nu mai piardă timp şi să verifice dacă nu există niciun fenomen neprevăzut, care ar putea să compromită experienţa.

Nu se putea şti ce primejdii ascunde acest element neprevăzut, sau ce consecinţe ar fi putut să aibă. Teoretic, explozia era exclusă. Eliberarea unei doze mortale de radiaţii, din cauza unei reacţii necontrolate, era puţin probabilă. Totuşi, oamenii aceştia lucrau cu necunoscutul. Nu puteau să afirme că ştiu răspunsurile la toate întrebările. Era nevoie de multă precauţie. Ar fi fost o mare neglijenţă să nu se ţină seama de toate posibilităţile.

Venise ora prânzului şi, deşi nimănui nu-i era foame Fermi pronunţă fraza devenită astăzi istorică:

— Să mergem la masă!

După masă, toţi îşi reluară locurile. Domnul Greenwalt era foarte emoţionat, aproape că nu mai avea răbdare. Dar experimentul continuă cu paşi mici până la ora cincisprezece şi douăzeci de minute. Atunci Fermi îi spuse lui Weil:

— Scoate-o cu încă 30 de centimetri! — Se întoarse apoi spre grupul care se afla la balcon şi adăugă:

— Va fi suficient. Acum se va produce în reactor reacţia în lanţ.

Leona Woods se apropie de Fermi şi îi şopti, cu o voce în care nu era nici urmă de teamă:

— Când o să începem să ne temem?

Sub plafon veghea „grupul sinucigaşilor”. Era o glumă, însă poate se întrebau şi ei, câteodată, dacă în această glumă nu este şi puţin adevăr. Erau ca nişte pompieri, care ştiu că incendiul poate să izbucnească dintr-o clipă în alta, şi erau pregătiţi să-l stingă. În cazul că s-ar fi întâmplat ceva neprevăzut, că reactorul le-ar fi scăpat de sub control, urmau să-l înăbuşe cu tijele de cadmiu. Cadmiul înghite neutronii şi în felul acesta opreşte reacţia în lanţ. Acesta ar fi fost momentul când trebuiau să intervină.

Dar nu se întâmplă nimic. Grupul de savanţi urmări timp de 28 de minute aparatul de înregistrare. Reactorul se comporta aşa cum trebuia, aşa cum se aşteptaseră.

Restul întâmplării este foarte cunoscut. Eugene Wigner, un fizician născut în Ungaria, care, în anul 1939, împreună cu Szilard, Teller şi Einstein atrăsese atenţia preşedintelui Roosevelt asupra importanţei fisiunii uraniului, îi dărui lui Fermi o sticlă de Chianti. După o legendă, puţin plauzibilă, Wigner ar fi ascuns sticla, pe tot timpul experienţei, la spate.

Băură cu toţii din ea. Din pahare de hârtie, în tăcere, fără toasturi. Se semnară cu toţi pe învelişul de paie al sticlei. Aceasta este unica însemnare despre oamenii care au fost acolo în acea zi.

(Bună ziua, Domnule Ampere! – Tomas Borec)

Rubrică realizată cu sprijinul Info KAM Technologies