Cândva între 9 și 15 noiembrie.
Lângă bufetul „Expres”, o „linie” unde puteai să mănânci stând în picioare, aflată în Palatul Széchényi, vedem o cișmea stradală, un dispozitiv prevăzut cu o manetă pe care dacă apăsai din fântână țâșnea apă potabilă. În partea de jos a cișmelei exista un mic bazinaș în care se aduna o parte din apa scursă, pentru păsări sau pentru câini.
Nu se gândise încă nimeni la apă potabilă îmbuteliată în sticluțe de plastic pe care să le cari după tine prin oraș. Probabil că dacă cineva ar fi descris o astfel de găselniță, ar fi stârnit un imens hohot de râs.
Tot în acel colț vedem o mulțime de tineri.
Oare ce or fi făcut acolo, de ce s-or fi adunat?
Suporteri de fotbal nu par a fi, la nici unul din ei nu se vede recuzita necesară, steaguri, șaluri ale echipei favorite, bannere.
În acea vreme exista obiceiul defilărilor, în fiecare an, 1 Mai și 23 August erau zile libere, iar oamenii erau convocați la întreprindere după care porneau, pe jos, prin oraș, ținând în mâini steaguri, tot felul de pancarte, portretele conducătorilor sau câte o floare, porneau spre Bulevardul Republicii, unde, în apropierea pasajului Jiul, exista o scenă unde stăteau conducătorii de partid (pe atunci era numai unul și tot era prea mult) și de stat.
Unul dintre locurile de grupare și regrupare ale acestor manifestanți care își manifestau aprecierea față de cei care-i apărau de imperialism, așa cum astăzi majoritatea dintre noi ne manifestăm aprecierea față de cei din prima linie care ne apără de gripă, era locul din poză. Dar, pentru că poza a fost făcută în noiembrie, nu este vorba de participanți la vreo defilare.
Tot în acea perioadă, la Bastion a avut loc o „Expozitie cu instrumente de măsurat pentru electrochimie”.
Pentru că am trăit în această perioadă pot să vă spun că la o astfel de expoziție ar fi participat foarte mulți oameni, nu numai specialiști în electrochimie, ci și strungari, constructori sau țesătoare, pentru că oamenii pe atunci erau curioși și doreau să învețe lucruri, dar, totuși, interesul pentru aparate de măsură nu era chiar atât de mare. Și dacă expoziția a avut loc la Bastion, în nici un caz oamenii din poză nu s-ar fi adunat lângă Catedrală, care, interesant, pe atunci era „Metropolitană” nu „Mitropolitană”.
Totuși, ceva interesant se întâmpla, uitați-vă ce mulțime de oameni era după colț, în fața restaurantului Palace și a cofetăriei Violeta. Acolo erau întotdeauna mulți oameni, dar nu atât de mulți. Și încă un amănunt interesant, în prima poză, cea de lângă Expres, nu se vede nici măcar o femeie. În cea de-a doua se mai vede câte una, probabil trecătoare ocazionale, dar totuși majoritatea personajelor sunt bărbați.
Ce putea să se fi întâmplat atunci, în 1973?
La 1 ianuarie 1973 Marea Britanie, Irlanda și Danemarca intră în Comunitatea Europeană, care mai târziu va deveni Uniunea Europeană. Astfel, Europa celor 6 devine Europa celor 9.
În 6 ianuarie: Richard Nixon este declarat oficial câștigător al Alegerilor prezidențiale din Statele Unite din 1972.
23 ianuarie: Președintele american, Richard Nixon, anunță încheierea unui acord de încetare a ostilitățiilor din Vietnam. Acordul va fi semnat pe 27 ianuarie, la Paris, iar în 29 martie ultimul soldat american părăsește Vietnamul.
24 martie: Formația Pink Floyd, lansează albumul Dark Side of the Moon.
1 iunie: În Grecia se abolește monarhia și se proclamă republica.
5 iunie: Ilie Năstase câștigă turneul de tenis de la Roland Garros.
24 iunie: Leonid Brejnev este primul lider sovietic care se adresează poporului american într-o emisiune televizată.
În 3 iunie pe stadionul 1 Mai Poli Timișoara are loc meciul cu F.C. Bihor, câștigat de poli cu 1-0. Am fost la acel meci, de fapt a fost singurul meci la care am fost vreodată.
Cam pe atunci începuse criza mondială de benzină și motorină, iar urmarea a fost că oamenii au învățat ce este bunul simț și mașinile mari au redevenit la dimensiuni normale.
În 1973 mergeai cu cățelul la prăvălie și oamenii spuneau „vaaai, ce drăguț”.
În toate cofetăriile din oraș, mai puțin Violeta, se fuma, cea ce nu era chiar atât de rău pentru că nicotina aia are un efect pozitiv asupra creierului, faci mai greu Parkinson sau Alzheimer și parcă ți se umflă capul, îți vin idei și nu mai ești atât de prost.
Restaurantele erau încă stilate, nu cârciumi ordinare.
Părinții idioților care astăzi ne învață că dacă nu apucăm să ne facem cumpărăturile până la ora 18, să ne comandăm online pâinea și laptele încă nu ajunseseră în Timișoara pentru că încă nu descoperiseră cum să se ferească de sârme.
Milițienii nu te mai fugăreau pe stradă dacă aveai părul lung, ca în urmă cu 2-3 ani.
Cea de-a doua generație de români care aveau cât de cât ce să mănânce începuse să se stileze puțin, dacă nu credeți uitați-vă la hainele celor din poze, nu unul, ci majoritatea, bine, mai puțin ăla cu bască, erau îmbrăcați elegant. Așa ieșeau oamenii în oraș, nu îmbrăcați în trening, sau cu pantaloni până la genunchi și fără ciorapi.
În 1973, cu toate că era tot o autoservire, nu un restaurant de lux, „Expres”-ul încă nu puțea a mâncare de proastă calitate și stătută.
Salariul minim era de vreo 1200 de lei.
La Violeta o citronadă costa 2.10 lei, un tropical (denumirea comercială a sucului de soc care se vindea acolo) era 1.80 lei, la Flora o cafea era 3.10, o votcă mică 7 lei. La Banatul, căruia i se spunea și „Kent Bar” o cafea era 5 lei, dar primeai și o țigară Kent și o bomboană de ciocolată. La Palace îți puteai duce gagica la un grătar și o sticlă de 3/4 de vin și toată afacerea te costa fix 75 de lei, cu tot cu ciubucul pentru chelner.
3 lei tunsul standard, cu mașina, 25 de lei tunsul „plastic”, cu briciul, masaj, spălat pe cap și tot ce mai trebuia.
Un disc LP fabricat în România, se scoteau și discuri ale unor trupe străine, de exemplu Middle of The Road, era 26 de lei. Un disc single costa 10 lei.
Un LP străin, dar vândut oficial în magazinele de stat, de obicei discuri din țările socialiste, era 40, iar unul străin adus de dincolo, 200-250.
Erau și concerte, Roșu și Negru, Mondial, Johny Răducanu, Phoenix. Neapărat să vă uitați la clipul ăsta, e o raritate, aici puteți vedea care era adevăratul nivel al muzicii de la noi, puteți vedea și cum arătau muzicanții când nu-i puneau ăia de la televiziune să-și prindă părul în spate cu agrafe, puteți să vedeți că în România socialistă se cânta și pe Fender Stratocaster nu numai pe bass din ălă în formă de șuncă produs la Reghin.
Formația Phoenix 1974
Puțin mai târziu, peste vreo 2 ani, parcă, a venit și Omega, să ne arate cum e un concert adevărat. Am văzut oameni plângând în hohote la concertul ăla, parcă ajunseseră în rai și solistul ăla blond era Iisus. Atunci s-a văzut pentru prima oară în România un stroboscop, într-un concert, la fel cum tot cam pe atunci Phoenix ne-a arătat pentru prima oară, în concertul de lansare al dublului LP Cantafabule, ce înseamnă efecte de fum.
Dar mai erau și cluburile de dans. În aproape fiecare club sau grădină de dans cânta câte o trupă, la cabana aia care acum e darâmată, lângă Bega, cânta Clasic XX, la 2 Aprilie, clubul Fabricii de Bere, cântau Liderii…
Una peste alta, nu stăteam chiar prost cu partea culturală în rândul maselor, iar dacă comparăm și calitatea, ajungem la concluzia că stăteam mult mai bine decât acum.
9 lei kilogramul de zahăr, 8 lei pachetul de unt, o franzelă 2,20 sau 3,60. Se găsea cafea Columbia, 7,80 lei/100 grame, sau braziliană, 12 lei/100 grame. Mâncarea era încă și era normală, adică astăzi ar putea fi considerată “superbio” și ar fi vândută în farmacii pe post de produse naturiste.
Tinerii nu aveau probleme nici cu televiziunea, nici cu telefoanele, nici măcar cu cele fixe, deoarece telefoanele erau foarte rare în acea vreme. Dacă aveai un telefon la colțul străzii erai fericit. Nu existau jocuri electronice, dacă doreai să joci ceva jucai țintar sau șah.
Unii, puțini, aveam magnetofoane, un magnetofon Testla B5 costa vreo 4000 de lei, două salarii bune de tot. O bandă de magnetofon, ORWO, Agfa sau mai rar BASF costa cam 100 de lei, erau mai multe mărimi.
Cel puțin tinerii din cercurile prin care mă învârteam meu făceau electronică, citeau în draci, O carte BPT cam 3-5 lei, o carte groasă ajungea să coste și 20 de lei.
Alții, dar nu numai tinerii, pictau, cântau în vreo trupă de club, mergeau la cenaclul H.G. Wells, la Casa Studenților, sâmbăta și duminica mergeau la discotecă și bineînțeles umblau după fete.
Nu prea îi interesau foarte mult nici banii, pentru că oamenii încă se mulțumeau cu puțin, nici criza de combustibil, pentru că de mașini se vorbea așa, ca de emigrarea în America…
Probabil atunci, între ’72 și 78, a fost cea mai faină perioadă a epocii socialiste din România.
Notă: Îi mulțumesc domnului Lucian Muntean pentru fotografii.
Publicația infotimisoara.ro nu este cea mai mare publicație locală din România, dar vă garantăm că e cea mai corectă și independentă.
🔸SUSȚINE și tu, dacă poți, publicația InfoTimișoara –> https://www.patreon.com/infotimisoara
